,,Poate doar trecutul poate sa ajute prezentul, dar viitorul nu."
1, 2, 3, 4, 5, zic eu numarand cu ochii inchisi. Ma joc baba oarba si e randul meu sa numar. Nu stiu de ce astazi nu ma simt in stare sa mai castig jocul asta. Ma simt atat de rau, dar nu e o stare de raceala... e o stare ciudata, nici eu nu pot sa o explic... As vrea sa stau acasa, dar eu nu am casa. Sunt orfana! Nici nu stiu cine sunt parintii mei... Cred ca renunt sa mai numar sau m-am oprit? Imi deschid ochii si vad... cad jos si incep sa tremur.
-Tuuu... adica eu? Ma vedeam pe mine in fata mea , dar ceva era diferit si puteam simtii asta.
-Hei eu, zise cu o voce autoritara. M-am saturat sa fii tu la conducere! Esti o fata fara putere, singura si in plus si o fricoasa.
Auzind cuvintele pe care mi le-a zis mi-am dat seama cine e... partea mea intunecata. Se zice ca in fiecare dintre noi se afla o parte buna si una rea, depinde de tine pe care o hranesti sa fie la putere. Dar in situatia mea e altfel. Mereu am stiut de ea si incercam sa nu o las sa ma ademeneasca, insa astazi am fost prea slaba. Deja simt cum imi pierd puterile si nu imi mai pot controla corpul. Stiu ca pierd si as vrea ca sa nu fac asta, dar sunt prea mica. Am 9 ani si sunt constienta de intuneric, de viata, de tot.Ma enerveaza asta si totusi ma face sa cred ca sunt speciala...
-Erica!!!! striga un copil la mine.
Dar nu puteam sa raspund. Nu pot sa ma opresc, iar eu ii ranesc... Vreau sa ma opresc, dar nu pot...
-Erica stiu ca esti acolo! Opreste-te! Aud o voce venind din spatele meu. Cand ma intorc il vad, defapt ii vad. Era un barbat inalt cu ochi negrii si parul negru, tinand in mana o carte. Langa el se afla un baiat apropiat de varsta mea. Incerc sa ii raspund, dar nu pot. Partea intunecata insa raspunde infuriata:
-Cine esti tu?
Nu stiu de ce, dar simteam ca acest barbat poate sa ma ajute.
Barbatul nu raspunse, dar se apuca sa citeasca din cartea pe care o tinea in mana. Atunci am simtit ceva ce nu am simtit niciodata. Partea mea intunecata se retragea usor, iar acum eu imi controlam corpul. In fata mea niste scuturi de culoare roz au aparut din senin, ceea ce m-a facut sa imi pierd orice putere pentru a ma tine pe picoare. Am cazut in genunchi si simteam ca toata puterea din mine voia sa iasa, insa scutul impiedica asta. Ma simteam puternica, dar in acelasi timp slaba... Pentru un moment nu mai intelegeam nimic, insa mi-am dat seama ce voia de la mine. Nu incerca sa suprime partea intunecata, ci sa o desparta de mine cateva secunde pentru a lua eu din nou controlul. Si asta am facut! Dar dupa am cazut pe jos si auzeam niste voci soptiind...
-Tata! Tata! Trezeste-te!
Din dong, din dong.
Ma trezesc dintr-o data. Alarma suna in continuu, dar nu ma simteam in stare sa o inchid. Din nou ma trezeam in patul meu, de parca nimic nu se intamplase . Am inchis pana la urma alarma. Era ora 7 si trebuia sa ma trezesc, era vineri. Astazi o sa fie zi grea! Gabriel... sincer vreau sa il vad, ieri a plecat prea repede. Nu e ca si cum as avea nevoie de el , doar ca vreau sa aflu tot despre trecutul meu. Ieri am aflat atat de multe, dar in acelasi timp nimic. Dar cel mai important lucru e cum de tatal lui Gabriel traieste? Din nou am visat acelasi vis, dar parca ceva era diferit. In sfarsit am putut sa aud ce zicea baietelul acela. Stai, mi-am dat seama de ceva. Trebuie sa ma imbrac si sa ajung la scoala si sa vorbesc cu Gabriel.
