,, Viata are multe drumuri prin care te poți pierde sau să găsești drumul cel bun"
-Adam ,ferește-te!striga fata cu putere.
-E doar nisip surioară,zise Adam încrezător.Ce ar putea să îmi facă?
-Asta spune-i mumiei ce iese încet din nisip...
-Ce ?Atunci Adam văzu o uriașă mumie, care parcă se năștea ca păsărea phoenix din cenușa.
,,Asta nu se poate intampla...Trebuie să fac ceva..dar ce?Creierul meu a intrat intr-o transă...nu pot pleca încă...E ceva aici ce îmi spune să rămân ....Dar dacă mai stau pe aici Erica poate să pățească ceva...și nu vreau asta...E unica mea soră și o iubesc indiferent de comportamentul care l-am avut față de ea...gata știu ce să fac..."își zise Adam în minte cu un gând încurajator, deși în inima lui știa ca nu o să poată să scape cu viață din asta.
-Adam??Ce E cu tine?? Te strig de câteva minute și nu răspunzi...Ti-am zis ca nu trebuia să intram in aceasta clădire,zise Erica înfuriata și roșie la față,încât părea ca îi e frică dar în același timp voia să își bată fratele pentru prostia care a facut-o.
Da,totul a început cu Adam care era prea curios din cauza unei informații pe care o auzise la liceu.În timp ce Adam se juca liniștit pe telefonul lui,dintr-o dată prietenul lui ca să îl sperie începe să îi povestească de o clădire care se află în orasul lor.Numele clădirii era Vallentia,iar această clădire era bântuită de aproape 10 ani.Când Adam a auzit numele clădirii,acesta s-a oprit din tot ce făcea și a început să intrebe adresa clădirii.Apoi Adam a plecat în fugă din clasa.Singurul lui gand era să ajungă cât mai repede la aceea clădire.Parcă nu mai era el...Se schimbase radical din băiatul cu parul blond ,cu ochii albastrii sclipitori și un zâmbet care nu-i dispărea niciodată de pe fața caldă și perfectă.Acum era trist,părul îl avea drept,bretonul îi intra în ochii lipsiți de viață. Dar știa ca nu se poate descurca singur în ceea ce putea să urmeze.Asa ca s-a dus la sora lui ca să o ia și pe ea cu el.Ajuns în fața clasei surorii lui ,Adam nu știa ce să îi zică ca să o convingă să vină cu el.Făcu câțiva pași cu capul în jos,când dintr-o dată da cap în cap cu cineva.Până sa isi ridice privirea,o voce subțire incepu să strige :
-Nu poți să te uiți pe unde mergi?zise Erica masându-si cu mâna capul ,fără să vada cine era persoana care o rănise putin.Dar ridicandu-si privirea exclamă mirată: Adam?Ce cauți aici?
-Vino cu mine..zise Adam cu o voce rece și cu o față destul de serioasă.
-Unde?Nu înțeleg de ce ești așa de serios dintr-o dată..Mereu erai băiatul vesel care nu îi păsa ce se întâmpla prin jur...și să nu mai zic ca niciodată nu veneai în pauze pe la mine în clasă..
-Doar vino...zise Adam care intervenise în "discursul" surorii sale și incepu să se îndepărteze în pași grăbiți.
-Așteaptă! Încă nu am terminat,zise Erica enervată. Off... fie ...vin.
Cei doi plecară din liceu și după o jumătate de oră ajunseră în fața clădirii.Clădirea avea un aspect vechi,pereții erau plini de găuri ,iar vopseaua albă acoperea doar jumătate din cladire..Cealaltă jumătate era dată cu o vopsea gri,dar găurile din pereți făcea să pară ca clădirea avea o singură culoare și anume albă.Ferestrele clădirii aveau două rânduri de gratii de culoare neagră, dar ușa era nouă,de parcă abia o puseseră și nimeni nu s-a atins de ea.In acel moment Erica nervoasă pe fratele ei, alungă linistea ,care se instalase încă de la liceu:
-De ce mai adus aici?Încerci să îmi faci o farsă sau ce?nu te înțeleg....
Atunci Adam se întoarce spre ea și incepu să vorbească cu o voce tremurândă:
-Soră..nici eu nu știu ce fac aici..dar ceva îmi spune ca trebuie să intram în clădirea asta cu orice preț .
-Bine Adam,îl lua în brațe și îi zise șoptit,dar după asta ne întoarcem bine?nu știu ce ai pățit,dar nu îmi place să te văd așa.
În acel moment Adam îi dete drumul și fugi în clădire.Erica nervoasă îl urmă:
-Serios?Eu imi fac griji pentru tine și tu așa mă răsplătești?
-Nu mai te comporta ca un copil și uita-te ..chiar nu vezi?zise Adam indignat ,dar și uimit în același timp.
-Ce?
Erica își îndrepta privirea în locul unde arata fratele ei și a început să tremure.
-Ce se întâmplă?Nisipul nu poate zbura ,nu?spuse Erica cu o voce tremurânda. Pe față ei se citea frică,încât se albi la față, dând semne ca mai avea puțin și leșina.
-Se pare ca da..nu e tare?zise Adam entuziasmat .
Și uite așa au ajuns cei doi să stea în fața unei mumi,lipsiți de ajutor și în care totul sugera ca sfârșitul e aproape.
Și gata cu primul capitol.Va rog să mă scuzați dacă am mai făcut greșeli.Sper ca va place...aștept păreri în secțiunea de comentarii.Va mulțumesc pentru atenția acordată ;)
