,,Ce este inspiratia? Eu cred ca este un fel de energie si in fata ei sta o usa, in care noi alegem daca sa deschidem usa sau sa o inchidem."
Imediat, mi-am pus niste blugi albastri pe mine si i-am asortat cu un tricou lung, de culoare neagra. Negru... Daca ma gandesc mereu mi-a placut culoarea asta, desi negru pentru lume e ceva urat, mai ales moarte. Insa, cine suntem noi sa dam un inteles unei culori? Sau cine suntem noi sa dam intelesuri pentru tot ce ne inconjoara? Ne credem filosofi, ne credem invincibili, insa suntem doar praf in lumea asta. De ce ma gandesc la asta? Trebuie sa ma grabesc sa ajung la scoala.
Am iesit pe usa si l-am vazut pe Adam. Parea obosit, de parca nu mai dormise de cateva zile. Am deschis gura ca sa il salut, dar mi-am dat seama ca totul nu mai era la fel, de cand aflasem adevarul. De aceea trebuia sa ii zic ceea ce trebuia sa ii zic de atunci:
-Hei, Adam. Esti bine?
Adam se uita la mine si si-a dat seama ca l-am vazut cum se simtea, asa ca si-a schimbat fata posomarata in una fericita.
-Neata, surioara. Da sunt bine. Ai dormit bine?
In acel moment mi-am dat seama ca oamenii sunt asa de naivi. Vor sa se ascunda de tot, vor sa para puternici, dar facand asta ii distruge si mai mult. In acel moment, m-am dus sper el si l-am luat in brate si i-am soptit:
-Idiotule, cine crezi ca sunt? Te stiu de cand sunt mica, te rog sa ai incredere in mine. Stiu ca ai ceva.
El a raspuns la imbratisare si dupa mi-a zis:
-Chiar sunt un idiot. Scuze, surioara. Adevarul e ca eu stiam ce o sa se intample in blocul acela si totusi eu tot te-am adus acolo. Nu voiam sa te ranesc, doar ca am simtit ca trebuia sa las lucrurile sa mearga de la sine, sa nu intervin. Dar de fapt, faptul ca am visat ce o sa se intample, a adus la intamplarea lucrurilor.
Nu stiam ce sa zic. Mai nou, fratele meu era prevestitor? Inseamna ca stie ce o sa se intample in continuare? Sau ... Mai bine sa il intreb ceea ce e mai important.
-Frate, poti sa controlezi puterea asta?
-Din pacate nu, dar stiu cine ar putea sa ma ajute.
-Cine? intreb fara sa imi dau seama ca stiam raspunsul. Viviana e, nu?
Adam imi da drumul si se uita la mine cu o privire serioasa:
-Da, dar am nevoie de tine sa o convingi sa ma ajute.
-De ce? spun eu mirata.
-Crede ca daca voi fi capabil sa imi controlez puterea atunci eu nu voi mai fi.
-Stai. Dar de ce zice asta?
-Surioara, daca incerci sa controlezi ceva ce e deasupra a tot ce ne inconjoara, trebuie sa dai ceva in schimb. Dar nu imi pasa. Atata timp cat o sa pot sa te protejez, o sa fac orice.
In acel moment lacrimile au inceput sa curga. Adam facea atat de multe pentru o persoana care nici macar nu era sora lui . Iar eu ce facusem? Nimic. M-am speriat de ce era in mine si voiam sa dispara tot. Asta a declasat tot. Inima mea e impartita in doua, una rea si una buna, dar faptul ca am negat tot, asta a dus la pierderea controlului. Trebuie sa imi acept partea rea, ca sa imi pot controla puterea. Acum imi inteleg visul.
-Adam, nu e nevoie sa te sacrifici pentru mine. Am gasit modalitatea de a salva pe toata lumea.
Am revenit! Scuzati-mi pauza, insa acum nu o sa mai las cartile neterminate.
Ne vedem saptamana viitoare. :)
