,,Totul se intampla cu un motiv"
Bzzz
-Ce e cu sunetul asta? Deschid ochii... Sunt in pat.... Ma uit la telefon, mama mea ma suna. Raspund:
-Da?
-Puisor vezi ca astazi o sa intarziem. Se pare ca a intervenit o problema la serviciu. Am lasat mancarea in frigider sa o incalziti si sa mancati. Am incercat sa vorbesc cu Adam dar nu raspunde la telefon.
-Ok mami! Casc.,,Oare de ce mi se pare ciudat ca nu ar trebui sa ma aflu aici?", ma intrebam eu.
-Dormeai draga mea? Atunci te las sa te mai odihnesti. Sa ai grija de tine si de fratele tau. Va pup.
-Pa mama!
Inchid telefonul si il pun inapoi pe noptiera. Ma uit pe geam si vad ca apune soarele. Nu imi amintesc ce am facut ultima data. Stai... Imi dau seama si pornesc spre camera lui Adam. Deschid usa fara ezitare si observ ca si Adam dormea, dar noi eram in cladirea aia. Cum am ajuns aici? Nu vreau sa il trezesc pe Adam, doarme prea bine. Zambesc si plec. Cobor scarile si ajung la parter. Deodata soneria se aude. Ma duc sa vad cine e si il vad. Deschid usa nervoasa si il iau de cravata pe care o purta:
-Tu
-Da dragut-o, zise Gabriel cu in ranjet pe fata.
-Ce cauti aici?
-Daca mi-ai da drumul la cravata poate ti-as spune sau vrei sa ma saruti?
-Ce? zic eu dandu-i drumul brutal la cravata. Ai venit aici ca sa iti bati joc de mine sau sa incerci sa ma omori inca o data?
-Ha! exprima Gabriel amuzat. Nu dragut-o, am venit sa iti zic ca o sa ne intalnim mai des de acum in colo.
-Cum asa?
-O sa fim colegi de clasa, imi zise el facandu-mi cu ochiul.
-Ce calm esti. Ai uitat ce s-a intamplat astazi?
-Nu si da. Ma mir si ma gandesc la ce se refera prin asta. El observa asta si continua. Nu imi amintesc ce s-a intamplat dupa ce incepuse fratele tau sa vorbeasca.
-Deci si tu la fel. Presupun si Viviana e la fel.
-Da.
-Apropo unde e ea?
-In camera fratelui tau, zise Gabriel zambind. Cine stie poate o sa ii vedem impreuna dupa o vreme.
-Tie iti arde de glume?
-Poate sau poate nu! Apropo trebuie sa te antrenez.
-Pentru ce?
-Am aflat cum sa te ajut cum sa domini partea ta intunecata.
-Poti sa ma ajuti cu asta? zic eu apropiindu-ma de el.
-Da. Vrei sa vezi?
Dar pana sa raspund, el deja trecuse la fapte.M-a tras de mana,apropiindu-ma de el pana ce buzele noastre s-au atins. I-am raspuns la sarut, dar apoi totul s-a intunecat in jurul meu si nu simteam nimic. Am ajuns intr-o camera intunecata unde o raza de lumina patrundea printr-o fereastra foarte mica. Lumina mi-a atins mainile si am simtit un sentiment placut. In timp ce ma apropiam de fereastra, am observat ca aceasta devenea din ce in ce mai mare, pana ce am observat de unde venea lumina.
-Tu! ii zic eu rastindu-ma crezand ca nu ma aude.
-Te aud sa stii! Ia-ma de mana....
-Stii ca nu pot Gabriel, zic eu cu dezamagire de parca chiar voiam sa il ating.
-Ba poti! Eu unul nu pot pentru ca sunt in interiorul tau, dar tu poti pentru ca tu decizi ce vrei sa te controleze si ce nu.
Auzind aceste vorbe, imi fac curaj si imi trec mana prin geam. La inceput nu simt nimic, dar dintr-o data, o durere puternica apare. Nu ma las si continui. Reusesc sa imi scot mana, dar nu puteam sa ajung la Gabriel, iar el observase ca am obosit. Ma ia el de mana si ma trage pana ajung cu totul in bratele lui. Acum ma trezesc iarasi in fata lui el, sarutandu-ma. Cand sa ii raspund el se opreste si imi zice:
-Asta e tot pentru azi. Chiar te-ai descurcat foarte bine si la sarutat si la iesirea prin geam, zise el cu un ranjet pe fata.
M-am inrosit si el observa asta, ceea ce il facu sa isi schimbe atitudinea. Insa mi-am revenit la timp si contraatac:
-Asta nu e singurul lucru la care sunt buna Gabriel, ii zic eu cu incredere desi ce ii zisesem era o minciuna.
-Haha, rase Gabriel cu un ton ironic. Eu trebuie sa plec. Spunei Vivianei ca am luat-o inainte. Pa!
-Pa! ii zic eu putin trista. Mai putea sa ramana...
In camera lui Adam
Mhmm. Aud ceva. Ce sunt in pat. Cum am ajuns aici? Ridic capul si o observ pe Viviana care se uita la fotografiile mele de pe birou. Ma ridic repede din pat si ma pozitionez in fata ei astfel incat sa nu mai poata sa vada fotografiile. Dupa o intreb:
-Ce faci aici?
-Eu sunt protectoarea ta si trebuie sa stau cu tine tot timpul, zise Viviana pe un ton rece.
-Serios?? Recunoaste ca te-ai indragostit de mine si nu stii cum sa mi-o zici.
-Indragostita? zise Viviana mirata. Eu nu pot simti iubirea. Pentru mine e o iluzie traita de oameni cu scopul de a-si mari fericirea, atata tot, spuse Viviana cu o voce lina, fara sa dezvaluie nici o emotie.
-Nu cred ca zici asta despre iubire, zise Adam uimit. Atunci el se apropie de Viviana si o lua de mana. Zi-mi, simti ceva? Vreun sentiment sau o emotie?
Viviana ramase nemiscata pentru cateva secunde, dar dupa isi reveni si ii stranse tare mana lui Adam, apoi ii spuse:
-E doar o placere, nu e un sentiment. Ar trebui sa stii diferenta Adam!
-Ce? zise Adam enervat. Apoi o trase mai apoape de el si o saruta. Spre surprinderea lui, ea ii raspunse la sarut. Ceva in pieptul lui pulsa cu putere, iar asta il impulsiona sa nu ii dea drumul. Era un fel de durere frumoasa. Insa Viviana rupse sarutul.
-Ce faci? Eu nu sunt aici ca sa iti fac tie poftele, zise Viviana suparata. Ti-am zis si iti mai repet inca o data, iubirea nu exista, e doar o placere.
Atunci Adam ii lua mana si o pusa pe pieptul sau, apoi ii zisa:
-Si atunci de ce imi bate inima atat de tare? Sunt sigur ca si a ta bate...
