Teenage Rebels

6. Gee

Okay...

Deja aveam ochii pe el, asa ca atunci cand a vorbit intreaga mea atentie s-a dus la buzele lui si la modul in care limba i se preseaza pe cerul gurii cand isi pronunta numele. Observ pur involuntar.

Vocea lui suna diferit de ceea ce ma asteptam eu; suna mai groasa si engleza lui e perfecta.

Il privesc pentru cateva secunde si clipesc lenes dupa care ma concentrez pe Arthur. Se uita la mine suspicios. Isi clatina capul cativa milimetri, dar stie ca-mi dau seama. Ce vrea sa spuna cu privirea asta? Adica care e problema lui daca ma holbez eu la oameni. Imi da privirea, privirea aia pe care mi-o da cand vrea sa ma simt vinovata pentru ceva. Uneori se comporta ca un frate enervant. Mimez din gura "Sa te fut", dar el nu observa si se intoarce spre colegul nostru asiatic si il studiaza.

-Si iti spunem Lee sau Chanso?

Nu stiu daca pur si simplu nu are de gand sa raspunda, sau se pregatea pentru o replica acida pentru ca instructorul viking intra impreuna cu acolitii sai in cantina. Zgomotul inceteaza brusc atunci cand barbatul masiv striga "liniste". Inghit inca o lingura din terciul inecacios si imi spal gatul cu toata apa din pahar.

Aud un raset inabusit si ma intorc sa il vad pe Troy cu o mana sprijinita pe marginea scaunului, cu trupul spre instructori si cu fata spre noi.

—Fiti atenti pentru ca Rapunzel si prietenii sai vor face un anunt.

Toti izbucnim in ras la porecla lui. Arthur incearca sa-si acopere fata si Amanda are o mana pe frunte chicotind, dar Lee Chanso pare de-a dreptul plictisit.

Cine stie de prin ce groapa l-au adunat si pe ciudatul asta?

—Sper ca ati mancat cina din seara asta. Daca inca n-ati facut-o, nu va sfatuiesc sa o faceti cat timp va sunt prezentate regulile, daca nu vreti sa fiti consemnati.

-Adica , ne traduce Troy, daca n-ati halit rahatu' asta fiert, asta e. Noi v-am dat sansa.

Masa noastra incearca sa-si inabuse rasetele in timp ce  instructorii continua discursul.

—Noi suntem instructorii acestei tabere.

-Nu mai spune. Credeam ca sunteti menajerele.

—Ma numesc Victor Wrekun si sunt instructorul principal, am facut parte din mai multe ramuri ale armatei printre care si divizia marina. Acesta este Matthew Frelzen. Fost angajat al diviziei antiteroriste. Aceasta este Amalia Natpin. De asemenea angajata a diviziei antiteroriste. Pentru urmatoarele 3 luni noi vom fi persoanele responsabile pentru vietile voastre.

–Nu ca as tine prea mult la viata mea, dar printesele astea nu prea imi inspira incredere.

—Toti aveti bagajele cu voi. Va rog sa desertati continutul pungilor voastre pe mese. Domnul Frelzen va trece pe la fiecare masa si va lua toate obiectele interzise.

La cuvintele lui, cantina izbucneste. Ma uit in jur si ii vad pe unii indesandu-si pachete de tigari in pantaloni sau incercand sa-si ascunda telefoanele.

Ma intind spre punga mea si incerc sa fac acelasi lucru, dar dau de privirea de gheata a lui Frelzen.

Sa te ia dracu de spiridus.

Ce putea sa fie mai minunat de atat? Dupa ce ca ne trateaza ca la inchisoare si ne confisca lucrurile, mai vor sa-mi ia si ultimele obiecte pe care le mai am. Mi se parea mie prea frumos sa fie adevarata toata treaba aia cu "pastrezi tot ce incape in punga".

Imi ridic punga si o golesc pe masa, continutul ei amestecandu-se cu obiectele lui Troy.

Nu stiu ce ar trebui sa fac. As incerca sa-mi salvez tigarile, dar cand ma uit la Wrekun vad ca are ochii pe mine.
Oftez, si imi retrag mana.