Spinii îmi străpungeau stratul fraged de piele neacoperită, iar dâre firave de sânge mi se prelingeau pe abdomen, conturându-mi trupul palid. Furtuna se înteţea haină, dezgolindu-mi sufletul spulberat şi rece. Am privit spre clădirea din faţă. Era un spital care domnea în întunericul fad, iar într-o cameră prost luminată puteam zări o femeie născând. Aveam o singură şansă. Trebuia să fug.
Ţipetele ei sparte îmi apăsau timpanele şi îmi îngheţau aerul din plămâni. Sentimentul e asemănător. Căderea nu reprezintă tocmai o plăcere pe care să o savurezi. Şi e doar începutul tuturor zilelor interminabile şi al chinurilor umane. Trebuie să respir aerul lor, să beau apa lor, să fiu ca ei. Brusc dezgustată de efemera lume în care îşi trăiesc existenţa vremelnică, am trântit uşa de la intrare, ascultând cum vântul vâjâia printre clădirile îngramădite şi monotone care umpleau pământul noroios. M-am orientat printre holuri, adulmecându-i oroarea bietei femei. Durerea intensă pe care o încerca o transforma într-o ţintă prea uşoară. Vântul s-a oprit brusc din vâjâitul învolburat şi silueta himerică a lunii a luminat întregul cer înnorat şi rece, o tăcere sumbră învăluind întregul oraş.
Fata s-a născut.
Nu mi-am putut reţine un mic rânjet în timp ce deschideam uşa salonului. Mirosul inconfundabil de bebeluş mi-a inundat sinusurile, izbindu-mă. Mi-am lins sadică buzele, conştientă de aspectul de canibală scăpată dintr-un sanatoriu pe care îl aveam, alunecând pe pardoseala alb-gălbuie. Ţipetele fetiţei tăiau aerul greoi care împregna pereţii micii încăperi, iar faţa schimonosită şi mică s-a întors deodată stupefiată la sesizarea prezenţei mele. Pupilele i s-au dilatat, iar picioruşele firave se mişcau haotic sub păturica roz. Doi ochi albaştri şi profunzi mă analizau terifiaţi şi calzi. Acea nuanţă închisă mă cufunda până în sufletul jilav al micii fiinţe, trădându-i jalnic inocenţa. Prea bună pentru o lume aşa de rea. Buzele trandafirii şi umezite au format un mic o, în timp ce irişii ei irigaţi de firişoare cenuşii se plimbau prin cameră. I-am adulmecat aroma fragedă şi mi-am închis satisfăcută ochii, învăluită în spaima ei viscerală. Va trebui să o încui în propriul suflet. Eu îi voi distruge trupul blajin, ea va îndura totul, ţintuită într-o cuşcă făcută de ea însăşi.
Sunt multe moduri în care durerea se face simţită. Nu ştiam că un simplu adio o poate intensifica.
Nu ştiam că un singur cuvânt poate sfărâma un întreg suflet.
