Noaptea. Singurul lucru pe care mi-l amintesc e acela că era noapte. Fugeam şi muream şi ţipam şi totul era asurzitor. Urechile îmi ţiuiau, iar cicatricile îmi pulsau peste tot pe trup, murdărindu-l. Îi revedeam rânjetul mânjindu-i chipul, bietul copil scufundându-se din cauza mea. Mă urmărea printre copaci, râzând de slăbiciunea de care dădeam dovadă. Eram prada lui. Prada unui copil cu ochi albaştri. Pradă pradă pradă pradă pradă pradă îmi juca mintea în ritmuri străine. Cazi cazi cazi cazi cazi cazi urlau vocile din capul meu. Pleacă, Lillith şopteau apoi înfiorându-mi sufletul.
Respiram greu pentru că oxigenul era captiv printre bucăţelele de vată care îmi înmuiau gâtlejul, care mă blocau în mrejele morţii, care mă ancorau în vârtej. Eram o bucată de carne azvârlită în colţii fiarei muribunde pentru a o hrăni. Eram o cicatrice a Raiului care trebuia să fie acoperită. Eram Lillith, agonizând în întuneric. Taci taci taci taci taci ţipam cu mâinile la urechi.
M-am trezit gâfâind în ora de chimie, cu capul sprijinit de braţ şi salivă pe mâneca bluzonului.
