Tocmai am fost externata din spital. Era joi dimineata. Madame Pomphrie mi-a spus ca pot sa lipsesc azi de la ore, atata timp cat nu intru in necazuri. Am ramas putin in urma cu materia, asa ca am hotarat sa merg la biblioteca. Mi-am luat cartile din turnul proaspat reparat (pe care sunt absolut sigura ca o sa-l mai distrug odata) si am plecat spre biblioteca. Nici cinci minute nu am mers cand, dintrodata, pamantul se cutremura. Nu pot sa petrec nici macar o zi fara monstri? Oare ce era de data asta? Serpoparzi? Demoni? Dar, n-aveam eu norocul asta. Era o creatura despre care imi povestise Daria. O creatura pe care speram sa nu o intalnesc niciodata. Un drakon. Si, din nou, n-aveam eu norocul asta.
Haideti sa va explic: exista dragoni si drakoni. Drakoni sunt cu mii de ani mai batrani decat dragonii si muuuuult mai mari. Arata ca niste serpi uriasi. Majoritatea nu au aripi. Majoritatea nu scuipa foc. Toti sunt veninosi. Toti sunt extrem de puternici, cu solzi mai duri ca titanul. Privirea lor te poate paraliza, dar nu in sensul ca te face stana de piatra, ci in sensul ca paralizezi la gandul ca ditamai sarpele o sa te inghita,ceea ce-i la fel de rau.
Am luat-o la fuga. Trebuia sa-l duc departe de castel. Din nefericire, drakonul nu se putea misca prea repede pe holurile prea inguste ale scolii, dar partea buna este ca ora a inceput doar de zece minute. Voiam sa-l duc in Padurea Interzisa, dar dupa cum se misca cred ca mi-ar fi luat cateva ore.
-Reducto! am zis cu bagheta indreptata spre drakon, dar vraja a fost deviata de solzi.
M-am intors cu spatele si am continuat sa fug. Spre norocul meu, drakonul e unul din putinii care poate sufla foc. M-am ferit exact la tanc. Din fericire, nu are aripi, deci as putea sa zbor cu Rarity si as putea trage cu sageti in el. Nu. As pune-o in pericol. Trebuie sa ma descurc singura. Am continuat sa fug, ferindu-ma de foc si acid. Cand mai era putin si se termina ora, am reusit sa-l scot din castel. Acum se misca mult mai repede. Am facut o mini-tornada pentru a nu ma prinde. Cand am intrat in Padurea Interzisa, s-a sunat de iesire. L-am dus spre centrul padurii. M-am oprit sa-l infrunt. Se apropia din ce in ce mai mult. Mi-am transformat bratara intr-o sabie. Ma pregateam sa atac, cand s-a auzit: BUM! Pamantul s-a zguduit. Drakonul s-a oprit si mi se parea la fel de nedumerit ca si mine ( Nu ma judecati. Expresile drakonilor sunt cam greu de interpretat. ). Venea ceva. Ceva maaare. Dar venea pentru a ma ajuta pe mine, pe el sau pe nici unul? Ne uitam amandoi in jur, cand un copac a cazut intre noi, iar pe cer a aparut ceva mare si roz.
-Γαμώτο!!! am injurat eu in greaca.
Deasupra noastra era un porc de vreo cincizeci de tone cu aripi: Scroafa din Clazomene. Avea aripile la fel de mari ca doua autobuze suprapuse si roz. Nu stiu daca era aici sa il ajute pe el sau nu, dar sunt sigura ca pe mine nu ma va ajuta. S-a napustit spre mine. Am reusit sa ma feresc. M-am catarat in cel mai apropiat copac, am invocat o funie rezistenta din Duat si am facut cel mai prostesc lucru cu putinta: m-am aruncat pe ea. I-am aterizat pe spate. Cum m-a simtit si-a luat zborul. M-am prins de urechea ei, i-ar ea a guitat de durere. I-am prins un capat de sfoara de rat si celalalt capat l-am legat in jurul meu. Scroafa a inceput sa zboare ca o nebuna in incercarea de a ma da jos. Se dadea peste cap, se inalta si se arunca in jos, dar am legat foarte bine sfoara. Drakonul venea dupa noi si scuipa acid, dar se pare ca drakonii au o tinta cam proasta pentru ca nimerea numai scroafa care guita de durere.
-Arc! am zis eu, iar bratara mi s-a transformat intr-un arc.
Am inceput sa dau cu sageti in el. Blestemam in gand solzii tari ai drakonului. Am tintit spre unul dintre ochi si l-am nimerit, dar daca mai scuipa mult acid pe scroafa, aceasta se prabusea. Trebuia sa-l ranesc mai bine inainte sa se intample asta. Am inceput sa caut o solutie si m-am gandit: daca bratara se transforma in ce am nevoie, poate pot sa imi transform sagetile normale in unele magice.
-Sageti magice! am zis eu.
Sagetile mi s-au transformat imediat. Am luat una la intamplare si am tintit spre celalat ochi al drakonului. Cum i-am dat drumul, sageata a luat foc. Am reusit sa-l orbesc, dar asta a facut lucrurile si mai nasoale. Acum a inceput sa scuipe acid in toate directile. Am luat alta sageata si i-am tintit gura. I-am dat drumul tocmi cand ne lovea un alt val de acid. Nu am apucat sa vad ce s-a intamplat cu drakonul, fiindca ne-am prabusit pe terenul de vajthat. Cum am atins pamantul, scroafa s-a transformat in cenusa.
-Au... am gemut.
M-am ridicat, m-am sters de cenusa si am observat ca, spre norocul meu, Ginny avea ora cu toti cei din anul 1. Toti se holbau la mine.
-Aaa... Salut! Scuze ca am distrus terenul. Eu trebuie sa plec sa... aaa... Pa! am zis si am luat-o la fuga.
In locul unde se afla drakonul era o arsura uriasa, iar in mijloc era o armura de solzi. Am ridicat-o si am studiat-o.
-Dragut! am murmurat.
Cu o miscare de bagheta eram imbracata cu ea. Mi se potrivea la fix. Era usoara si cred ca era la fel de rezistenta ca solzii drakonului. Mi-am pus arcul in spate, am facut o vraja de invisibilitate si am plecat spre castel. La intrare erau McGonagall, Harry si Ginny
-Esti sigura? a intrebat Harry.
-Harry, sunt sigura de ce am vazut! a zis Ginny.
-Dar nu are nici o noima!
N-am mai stat sa ascult, dar eram sigura ca vorbeau despre mine. Am mers in Turnul Cercetasilor, unde mi-am petrecut restul zilei.
