Misterul

H-HEI...

Mi-am recapatat vederea. Vedeam clar si limpede persoana aflata in fata mea.

Imi doream sa nu imi dezlipesc privirea de la silueta mirifica situata in centrul ochilor mei.

Chiar era....era el,Jaden!

Nu imi venea sa cred ca se oprise pentru a ma ajuta pe mine! Nu mai simteam nici un pic de durere cu el langa mine.

Mana lui calda o strangea pe a mea! Era minunat!

-Hei,esti bine?! Vreau sa te ajut...
Ce s-a intamplat? De ce stateai aici?
Esti ranita?! Spuse el cu ingrijorare in glas.

-Ahm...da,doar putin ametita! am raspuns eu mintind sau "ocolind" adevarul.

-Nu te cred! Ceva s-a intamplat aici...

-Nu,nu,adica doar m-am impiedicat si am cazut! Am mintit eu din nou,in speranta ca nu se v-a ingrijora.

-Ce este aia...se uita nedumerit in palma mea in care se afla bucata de hartie lasata de acel tip.

-Ahm...nimic! m-am balbait eu.

-Aha...nu sti sa minti,dar momentan te voi ajuta sa te ridici ca un "gentalmen"( :) ) ce sunt! Zise el aproape razand facandu-ma sa ma simt mai bine,ceea ce chiar mergea.

M-am ridicat si mi-am varat bucata de hartie direct in buzunarul pantalonilor,dorind sa nu par o ciuadata in fata "crush-ului" ( :) ) meu.

Am plecat amandoi pe o poteca,eu fiind foarte tacuta.

Nu voiam sa recunosc,dar ma minteam singura! Eram indragostita de baiatul de care ma lovisem din pura intamplare intr-un parc,el care acum se afla la fata locului dorind sa ma ajute.

Acesta dorind sa ma conduca pana acasa,m-a intrebat adresa,insa reactia acestuia dupa ce am rostit cuvintele care puteau localiza strada pe care locuiam,era cam neobisnuita...

Si-a pus mana la gura ,incruntandu-se,uitandu-se in pamant si parca gandindu-se ca acel loc ii parea familiar sau conoscut...

- Esti bine? Intreb eu curioasa.

- Da,numai ca ma gandeam la ceva familiar,dar nu mai conteaza.

Am ajuns in fata usii casei mele.

- La revedere,domnita mea impiedicata si misterioasa! A zis el facandu-mi cu ochiul si aplecandu-se ca un print in fata mea.

- Deja am porecla...
Am spus eu zambind.

- O porecla foarte realista! zambeste el iar eu intelegand aluzia ca as fi bleguta,dar nu ma deranja,stiam ca o face pentru a ma amuza.

- Poate ne mai vedem!

-Evident ca ne mai vedem,bleguto! Ne vedem data viitoare cand o sa te vad cazuta pe jos! Zambeste el foarte prieteneste!

-Hmhmhm! Incep eu sa chicotesc si inchid usa casei.

Ma simteam bine,dar imediat am revenit la realitate si mi-am amintit de ce tocmai mi se intamplase.

Am luat biletelul mototolit din buzunarul meu si m-am uitat la ce scria...

Am ramas stana de piatra...

Scria....

-----------------------------------------------------------

Hehe...mister! Va urma! :))