Berbec. Celebri pentru încăpăţânarea lor, această trăsătură le poate atrage antipatia din partea oamenilor cu care intră în contact. Poate este cazul să accepţi faptul că, cel puţin din când în când, este posibil să nu ai dreptate, iar cel de lângă tine să vină cu argumete valide care să demonstreze asta. În caz contrar, pregăteşte-te să faci faţă unor bârfe şi critici la adresa ta.
Taur. Deloc răbdător din fire, acest nativ s-ar putea să provoace un adevărat scandal atunci când se bagă în faţă la magazin, ori la un ghişeu şi chiar justifică gestul său prin explicaţii deloc plauzibile pentru cei din jur. Poate să mai deranjeze şi prin starea sa continuă de agitaţie, mai ales atunci când oamenii vor să fie lăsaţi în pace.
Gemeni. La început, Gemenii ştiu să se facă păcuţi şi ai spune că nu ai ce să le reproşezi. Abia când îţi vei da seama că au prostul obicei de a minţi, lucru pe care îl fac de cele mai multe ori involuntar, vei realiza că aceşti nativi au două feţe. Pentru ei, manipularea celor din jur este mai mult decât un hobby, este un motiv de a trăi, doar că asta le poate atrage numeroase reacţii negative.
Rac. Pentru că sunt destul de timizi şi rezervaţi, racii nu prea au obiceiul de a merge cu un plan până la capăt şi renunţă la acesta dacă vor vedea că nu au rezultate imediate. Chibzuiţi de fel, aceşti nativi i-ar putea demoraliza pe cei care vin cu o idee bună, ori pentru a le cere un sfat, aşa că răspunsul lor ar putea să le atragă antipatie, în detrimentul aprecierii pe care o aşteptau.
Leu. Dintre toate defectele acestui nativ (da, Leul chiar are defecte!), narcisismul este cel mai mare. Dacă în afaceri asta poate să reprezinte cheia succesului, pe plan personal lucrurile diferă. De ce ar vrea cineva o relaţie cu un partener care se pune el pe primul loc?
Fecioară. Creativitatea acestei zodii este de nesuportat atunci când începe să se plângă despre orice. Şi cum criticile şi confesiunile dramatice nu prind bine nimănui, imaginaţi-vă de ce ar vrea să stea cineva în jurul vostru şi să vă asculte?
Balanţă. Ele nu enervează pe cei din jur prin ceva anume, ci mai degrabă prin faptul că nu fac nimic în mod deosebit. Nesigură şi timidă, Balanţa nu va alege niciodată din prima, ori din a doua, apoi se va răzgândi, apoi va renunţa. Ei bine, cum sună o sesiune de shopping cu o Balanţă?
Scorpion. Destul de dificil de abordat, Scorpionul nu prea face glume şi nici nu le tolerează, fapt care nu-l recomandă drept un nativ foarte popular, cu mulţi oameni în jurul său. Pe de altă parte, au tendinţa să pară sexy şi provocatori fix atunci când nu trebuie, lucru care nu este tocmai pe placul celor cu care intră în contact.
Săgetător. Plini de energie şi extrem de activi, Săgetătorii sunt mereu în centrul atenţiei, chiar şi după ce petrecerea s-a terminat. Asta îi poate enerva la culme pe ceilalţi, care au nevoie de un moment de linişte din când în când. Dacă te-ai pricopsit cu un astfel de nativ, pregăteşte-te pentru o viaţă plină, în care vei avea foarte puţin timp pentru tine.
Capricorn. Aflaţi la polul opus faţă de Săgetători, aceşti nativi vor să stea în casă atunci când ceilaţi vor ieşi în oraş şi nu sunt genul care să petreacă până în zori, aşa cum o fac prietenii lor. Antipatia faţă de ei vine din nevoia Capricornilor de a munci excesiv pentru a se realiza profesional, uitând că viaţa nu se rezumă doar la job şi casă.
Vărsător. Mai mereu cu capul în nori, Vărsătorii pot irita anumite persoane prin comportamentul lor pueril. Pentru că se plictisesc repede de anumite lucruri, un alt nativ, mai organizat din fire, şi-ar putea ieşi din pepeni în prezenţa sa.
Peşti. Firavi din fire, Peştii habar nu au cum să-şi organizeze viaţa şi mai mereu vor depinde de alţii, care să-i împingă de la spate şi să le arate ce-i de făcut. Nu mulţi sunt cei care vor accepta să facă asta de dragul acestui nativ, aşa că ar fi indicat să renunţi la vise şi să te întorci cu picioarele pe pământ.
CITEȘTI
Zodiile -Lucruri amuzante
RandomLucruri amuzante despre zodii + bonusuri interesante! Bafta la citit! :) ;)