Kara atunci ieşea din duş. Stropii de apă îi curgeau uşor pe tot corpul, iar privirea ei se intersectă cu a lui. Când şi-au dat seama ce se întâmplă (după 3-4 sec) Kara a tresărit şi s-a întors cu spatele la el, acoperindu-şi sânii perfecţi cu mâinile. Dar el era blocat cu privirea undeva mai jos.
Apoi a zis:
-Scuză-mă! Mi-a sunat telefonul şi am crezut că încă faci duş aşa că m-am dus să răspund că poate suna ofiţerul.
-Da, da. Nici o problemă. Îmi poţi aduce te rog un prosop?
-Da, sigur.
Chad îi aduse un prosop verde. Kara încercă să îl ia, dar el îşi trase mâna.
-Ce faci? Dă-mi-l! Râse Kara.
-Dacă îl vrei, prinde-mă. Zise Chad.
El a început să alerge pe hol. Ea şi-a dat ochii peste cap, păstrând un zâmbet neinocent. Păşi uşor în afara băii şi se uită după el. Chad se ascunse după dulapul din capătul holului. Când Kara ajunse în drept cu acesta, el sări, o luă de picioare muşcând-o de fund şi o ridică sus, pe umerii lui masivi. Fugi cu ea înapoi spre dormitor, o puse pe pat şi se puse peste ea.
-Am promis că vom fi cuminţi, dar eu cu tine, singuri, nu-mi pot imagina alt final decât cel care urmează.
-Ce final ia zi? Ești așa de sigur pe tine.
-Uitându-mă în jur și analizând contextul, cred ca știm amândoi ce iese de aici.
-Stii ce mai iese?
-Ce?
-Ceva din pantalonii tăi, prostuţule.
-Tu eşti vinovata.
-Ce pot face să repar greșeala atunci?
-Cred că tu ști cel mai bine, n-ai nevoie de îndrumări.
Se sărutau atât de intens. Își simţeau buzele apăsându-se ferm și satisfăcător, contactul crescând miza plăcerii. Chad coborî cu buzele pe abdomen. O muşcă de burtă, de coapse. Kara îşi lăsă capul pe spate, zâmbind la fel de pervers ca prima dată.
***Între timp acasă la Raven:
Ea dormea în continuare pe Ray. Mama ei intră în cameră. El se trezi.
-Eu tocmai plecam. Tresări Ray.
-Stai liniştit. Tu ai calmat-o.
-Da, dar acum trebuie să plec. Şopti el în timp ce se ridica.
Îşi luă lucrurile şi plecă, deşi el nu îşi dorea asta.
***Acasă la Chuck.
Se gândea:
"Să o sun pe Aysha? Să nu o sun? Poate va crede că nu e nimic între noi. Nu vreau asta, dar nu ştiu dacă mă voi putea păstra doar pentru ea. Multe tentații"
Totuşi o sună:
-Alo? Aysha?
-Da. Chuck, tu eşti?
-Da. Ce faci? Pe unde eşti?
-Acasă. Ceva veşti legate de Kyle?
-Doar cele pe care le ştii.
-Cu ce ocazie m-ai sunat?
-Cum adică? Trebuie să am vreo ocazie să te sun?
-Păi din moment ce în ultima vreme m-ai cam evitat, te-ai făcut destul de înţeles.
-La asta voiam să ajung, dar nu ştiam dacă vei înţelege.
-Să înţeleg ce?
-O neînţelegere.
-Ascult.
-Ştii dimineaţa aia de după noaptea balului? Când toţi m-aţi părăsit la masa unei terase pentru că cică vă stresam.
-Chiar aşa făceai. Tu şi glumele tale!
-Da' în fine. Acum ajung la subiect.
-Continuă.
-M-am îmbătat. Nu mai ştiam nimic. Conştiinţa nu mai era cu mine.
-Chuck, mă sperii.
-A venit una la mine. M-a luat cu vrăjeli. Nu ştiu cum am ajuns în baia terasei. Și n-au trecut 2 secunde și eram aproape goi și nu știam cum s-a întâmplat.
-Normal ca 2 secunde, că atât te ține.
Aysha închise.
-Alo? Ayhsa, mai eşti?
Se auzeau doar bip-urile liniei de telefonie.
Chuck trânti telefonul, înjurând.
Obrazul Ayshei era deja ud, cauza fiind "neînţelegerea".
O sună pe Kara, dar ea era ocupată cu Chad.
-Nu răspunde. Îi spuse Chad, scoţându-şi capul dintre picioarele ei.
-Nici n-aveam de gând. Gâfâi Kara.
Intensitatea partidei îi trezea plăceri vinovate. Cu fiecare atingere..se simţea tot mai aproape de abis.
A ieșit rău. Kara făcea mare gălăgie cu orgasmele ei, rar întâlnite la fete înr-un timp așa de scurt. Chad era în extaz. Continuă actul până la epuizare. Ea ignora telefonul care suna în continuu.
Aysha suferea. Kara se dezlănțuia. Raven dormea. Toate fetele se distrau vara, dar distracţia Karei a fost întreruptă de un ciocănit la uşă.
Kara sări repede de pe el, spunându-i:
-Ar putea fi părinţii tăi?
-Nu cred. Dar totuşi pune ceva pe tine.
Kara luă pătura, o puse pe ea şi se ascunse în living.
Chad deschise uşa. Surpriză.
Vecina de dedesubt.-Bună ziua!
-Salut Chad. Poţi te rog să dai volumul prietenei tale pe minim? Că se aude cam tare.
-Dar nu am nici o prietenă. Probabil ce aţi auzit dumneavoastră e televizorul.
-Atunci de ce eşti atât de expus, iar televizorul nici măcar nu merge?
-Sunt în boxeri, iar televizorul nu merge pentru că după cum aţi auzit mergea prea tare aşa că l-am oprit.
-Oricum. Să nu se întâmple a doua oară!
-Am înţeles. Zise el, închizându-i uşa în faţă.
-Iubi, cine era?
-Baba de la 3.
-Ce voia?
-Linişte.
-Păi nu va primi cât sunt eu aici. Doar dacă nu mă mai găsești. Spuse Kara alergând prin apartament.
Chad o vedea în slow motion.
-Vin acum. Spuse el, muşcându-şi buza.
Aysha se îmbrăcă şi ieşi să îşi ia o bere. În drum spre magazin cineva îi puse mâna la gură şi o trase..
Xoxo.

CITEȘTI
❌About Last Night❌
Roman pour AdolescentsAdolescenţi.Seara balului va fi marcată de o aventură la hotel in care 5 dintre ei pleaca pentru a-si reorganiza plăcerile. Alcoolul va dicta intreg decursul serii, ceea ce va duce la intenții vinovate. 4 băieţi si 3 fete isi propun să-și piardă ino...