Dragoste vânată

Ești bine?

-Erika! Mă auzi? Erika!

Am deschis lent ochii, lumina prea puternică a soarelui iritându-mă. Ploapele îngrelate de un simtom de slăbiciune, mă încurcau să văd chipul prietenei mele îngrijorate, dornice să vadă vreo mișcare de-a mea. Glasul ei blând, dar insistent, m-au determinat să-mi încordez un pic pupilele dilatate.
Eram pe un teren deschis. Un vânt călduţ, cu tente răcoroase mi-a zbârlit părul. Încercând să mă ridic, slăbiciunea pe care o simţeam, și-a făcut din nou apariţia, mult mai puternică.

-Erika, ești bine?

-Ce întrebare idioată mai este și asta?!

- Ohh... Tot tu ai rămas...

- Ce s-a întâmplat?

- Nu-ţi aduci aminte nimic?

A schimbat o privire mai mult decât îngrijorată cu cineva de lângă mine. De abia acum mi-am dat seama că în dreapta mea stătea un băiat, dar nu-i puteam vedea faţa, din cauză că purta casca de motocross.

- Haide! Nu mă speria! Ce s-a întâmplat?!

Mă enervasem la culme. Liniștea ei era prea sumbră pentru mine... și ea știa asta. Într-un sfârșit a început să vorbească, cu o voce tremurândă.

- Priveai ca toţi ceilalţi linia de start, așteptând numărătoarea inversă. Apoi o fetiţă...

Începuse să șovăie. Se emoţionase prea tare. Prietena mea e o fire atât de sensibilă, mult mai sentimentală ca mine.

- Apoi o fetiţă ce?

- Apoi o fetiţă a trecut fugind prin cercul format de oameni. Fugea de mama ei, spre pistă... Ai început să fugi după ea, încercând s-o prinzi. Toţi priveam fără să procesăm asta în micul nostru creier, până când ai ajuns în mijlocul pistei. Ai prins-o de mână, dar... motocicletele se apropiau...

- Suntem încă la pista de motocross? spun încet, ridicându-mă în coate încercând să-mi dau seama unde naiba eram.

- Nu nu nu! Nu te forţa! Așează-te!

M-am prăbușit la loc, la însistenţa prietenei mele.

- Bine! am oftat adânc. Continuă să povestești! i-am spus eu pe un ton poruncitor.

A stat câteva secunde pe gânduri, reconstruind firul narativ.

- Ai încercat s-o tragi înapoi... pe fetiţă. De abia atunci m-am trezit din vis și am încercat să te strig disperată. Nu mă auzeai. Stăteai acolo încremenită, am început să panichez. Veneau cu viteză 2 motociclete...

Două lacrimi sărate i s-au scurs pe obrajii îmbujoraţi. Nu am forţat-o să continuie. O așa întâmplare pentru o fire ca ea ar putea-o distruge. Ce a fost în capul meu de am obligat-o. Nu-mi dădusem seama că-mi vorbea numai în frânturi de cuvinte, fiecare sunet pe care-l pronunţa aducându-i durere. I-am șters stângaci lacrimile, zâmbindu-i liniștit. În acel moment, scene de mai devreme au început să mi se deruleze în minte.

Flashback

Josephina (Sephi)

- Erika! Erika! Fugi! Erika!

O strigam disperată pe prietena mea, care stătea încremenită în mijlocul pistei mai ceva ca statuia lui Michael Jackson. Am trecut bara roșie, fugind spre ea... Mă despărţeau de ea 5 metri nenorociţi. Punctul meu de atenţie era fixat pe Erika, când am auzit un sunet strident de cauciucuri. Am întors privirea speriată. Primul motociclist a frânat brusc, coborându-se grăbit, a ajuns în dreptul Erikăi. A apucat-o strâns de înceietura mâinii, luând-o în braţe pe cea mică. Când am ajuns-o din urmă, am luat-o de cealaltă mână pe speriata mea prietenă, care neputând să meargă omenește, a început să-și târâie picioarele. Ajungând la marginea pistei, tipul a lăsat-o jos pe fetiţă, care a fugit îngrozită spre mama ei. Ea a avut norocul să se simtă mai bine ca Erika care trecând de toţi acei adolescenţi tonţi, i s-au înmuiat picioarele, balansându-se ca un pinguin, a căzut leșinată în braţele salvatorului ei, care era în spate. În toată acea agitaţie, nu văzusem faţa băiatului, care a renunţat la primul loc și și-a riscat viaţa pentru draga mea prietenă.

End of the flash

Erika

- Poate vrei să te duc acasă? Ești încă foarte slăbită.

- Sephi, sunt bine. Sincer. Și chiar vreau să rămân la petrecere.

- De când ţie-ţi plac party-urile??? spune prietena mea, imitând faţa lui Sherlock Holmes în căutare de mistere. Sau ţi-a căzut cu tronc frumușelul de Jason.

- Îi sunt doar recunoscătoare că m-a salvat.

- Nu-mi vine să cred, Erika. Minţi de îngheaţă apele.

Se uita la mine insistent, stând cu mâinele în sân într-un mod jucăuș. Cu privirea abătută căutam... nici nu știu ce căutam... orice ca să mă ajute să scap din ghiarele Josephinei. Deodată, am auzit muzică bubuind din boxele barului. Tineri vioi au înaintat spre ringul de dans. Deși mă simţeam mai plină de viaţă ca niciodată, am decis să stau așezată pe unul din scaunele din jurul mesei de deservire. Fetele se mișcau ritmat cu jesturi mult prea deocheate. Am început cu un shot, a venit și al doilea, și al treilea... le-am pierdut numărul în cele din urmă. N-o mai vedeam pe Sephi ori din cauză că era cu iubitul ei, ori din cauză că nu mai vedeam prea bine din cauza băuturii. A început să-mi fie rău, așa că m-am îndreptat ţintă spre WC. Am încercat să creez un traseu cât mai drept, dar picioarele o luau aiurea. M-am simţit împinsă spre perete de două mâini puternice. Nu am apucat să deschid bine ochii, că am simţit că o privire pătrunzătoare mă străfulgera. Era ... Bryan. Ce naiba? Își presa puternic corpul de al meu. Am încercat să-l împing, să-l lovesc, dar era de neclintit. Mi-am încetinit respiraţia care o luase la goană din cauza emoţiilor. Atunci am observat că băiatul de pe mine mirosea strident de tare a fum de ţigară și a ... băutură. Nu era în toate minţile...

Bună! Uite terminat și al doilea capitol! V-am adus azi și distribuţiile! Dacă mâinile vi se înmoaie când începeţi să tastaţi pe google (pentru că și mie mi se întâmplă😄😄😄), la media și mai jos aveţi câte o poză cu: Josephina Miller (mai jos), Bryan Coll (mai jos) șiii... Jason Evans (la media). I-am dedicat acest capitol unei persoane ce mi-a ridicat dispoziţia cu primul comentariu la capitolul trecut😜😘😉. Din nou vă spun că sunt activă 24 h/7 h și am plăcere să discut cu oricine.😀 Dacă aveţi nelămuriri, împărtășiţi-le. Mulţumesc mult celor care au votat capitolul trecut și/ sau au adăugat povestirea mea la lista de lecturi. Vă pup😘😘😘. Bye!

Josephina Miller😍😘😜

Bryan Coll😎