Cucerește și păstrează Vol. II

Capitolul 1

    Nu cu mult timp in urma intram pe usile facultatii cu speranta ca intr-o zi voi reusi sa fac ceva ceva memorabil. Ceva tipic mie, mie ca femeie in toata firea nu ca mie - acel copil nebun care eram o data. Si cu ajutorul familiei si prietenilor am reusit.

    Trasez cu varful creionului colorat o ultima linie pe foaie. Schita unei rochiei violet la care lucrez de doua zile este gata.

  In sfarsit!

 Ridic foaia cu doua degete in timp cu mana celalalta apuc niste bolduri intorcandu-ma spre plansele cu mii de modele.

-Pe asta unde s-o mai pun? marai nevazand nici un loc liber. Doamna Lorelai?

-Ce e copila? Ce s-a mai intamplat si acum? intra batrana sprijinindu-se de perete.

   Femeia asta mi-a alinat ranile cand eram departe de casa si o iubesc pentru lucrul asta dupa terminarea facultatii i-am zis ca nu scapa asa usor de mine. M-am tinut de cuvant! Acum la cei saptezeci si sapte de ani imi este asistenta. Sau ceva de genul asta. Mereu sta si imi asculta toate prostiile sau imi da diferite idei avand in vedere ca si ea a urmat aceeasi facultate.

-Pe asta unde o mai pun? o intreb invartindu-ma. Nu mai am loc, adaug scotand boldurile din gura.

  Femeia in rochie albastra se apropie de mine aruncand o privire prin incapere. Se incrunta cand imi observa nelinistea, dar isi revine la fel de repede cand zareste ceva pe biroul.

-Ce? bomban neobservand ce vrea sa faca.

-Geamul este singura solutie, cedeaza femeia apucand rola de banda adeziva. Sa nu te aud ca te plangi! ma atentioneaza serioasa.

   Un ras slab ma pufneste cand  observ stangacia cu care lipeste foaia pe geam.

-Grozav. Acum toata lumea poate observa cat de buna esti la desen! bate aceasta din palme.

-Multumesc, soptesc sarutandu-i unul dintre obraji. 

-Ai mancat?   

    Zambesc ca un copil evitand un posibil raspuns, fie el negativ sau pozitiv. 

   De cand o stiu pe doamna Lorelai, n-as reusit sa o mint nici macar o singura data. Are nas de copoi.

-Ai o rezervare la restaurantul de langa. Mama ta impreuna cu Rose te asteapta acolo. Inca n-ai plecat? maraie femeia din tocul usii.

-Tu nu vii? intreb apucand paltonul negru.

-Daca eu vin cine mai sta cu gura pe fetele alea ce croiesc de zor? Nimeni! Asta-i raspunsul. In plus, electricianul a zis ca vrea sa bea o cana de ceai, raspunde aceasta amuzandu-ma instant. Du-te o data!

   Rad scurt parasind incaperea. Din mers imi imbrac haina si salut niste viitoare modele, apoi ies pe usa din sticla. Vantul rece al lunii octombrie ma loveste din plin ciufulindu-mi usor niste bucle. Ma apropii de marginea trotuarului avand varfurile botinelor deja pregatite sa faca contact cu asfaltul rece al strazii pe care mii se masini trec zi de zi completand imaginea unui oras nebun.

    Ajunsa pe partea celalata imi zaresc mama si prietena prin geamul fumuriu. Un zambet mic se inalta in coltul gurii si apas clanta. Blonda se ridica imediat deschizandu-si bratele pentru a ma cuprinde intr-o imbratisare.

-Buna Rose, chicotesc amintindu-mi de primul moment in care am intalnit-o pe blonda. Buna mama!

-Ia un loc, raspunde femeia cu care imi impart numele. Cum a fost azi?

-A fost mai bine ca ieri! raspunzand fixand cu privirea bolul cu paste de pe tava chelnerului. Vreau paste!

-Imi place ca esti hotarata, rosteste femeia din fata mea.