Cucerește și păstrează Vol. II

Capitolul 4

                                          Perspectiva lui Kitty

-Ce Dumnezeu se întâmplă aici? Ce caută ăştia aici? întreb învârtindu-mă prin birou.

-A trecut aseară un tânăr şi le-a lăsat, răspunde bătrână resemata de perete.

-Să nu-mi spui că nenorocitul ăla a intrat aici, bombăn apucând geantă de mâner. O să-l bat cu florile-n cap!

-Scumpă mea, stai jos şi inspiră. Băiatul a încercat, mă dojeneşte femeia cu glas blând. Sunt nouăzeci şi nouă.

-Dacă nu-s o sută unu că şi dalmaţieni n-a făcut nimic. O să-l fac să ceară milă! Eu nu i-am permis să se întoarcă în viaţă mea, de ce a făcut-o?

Femeia îşi lasă uşor capul într-o parte privindu-mă cu compasiune în timp ce un mic zâmbet îi îmbracă faţa. Cu mâinile tremurânde îmi face semn să mă apropii, iar cu un oftat lipsit de vlagă mă conformez.

-Lasă-l. Oamenii intră în viaţă noastră cu un scop, la fel şi când pleacă, rosteşte trecându-şi degetele prin părul meu. Dar când se întorc înseamnă că sunt meniţi să fie aici, cu noi şi pentru noi. Asta e destinul!

-Ei bine?! De dată asta destinul se înşeală şi o să-i dovedesc contrariul, zic ferindu-mă de mâna bătrânei.

-În toată viaţa mea, de când m-am născut şi până acum, n-am mai întâlnit o persoană ca tine. Eşti atât de determinată şi hotărâtă în privinţa a tot ce-ţi doreşti să faci. Eşti frumoasă şi deşteaptă, dar îmi pare rău să te anunţ, în jocul cu viaţa nimeni nu câştigă. Asta dacă nu cumva eşti gata să-ţi îndeplineşti destinul.

-Prostii?! O superstiţie nu o să-mi dicteze cursul vieţii, bombăn dând din mâna. O să-l fac să sufere cum am făcut-o şi eu. Ştii foarte bine cum eram, arătăm şi mai ales, simţeam.

-Ştiu scumpo. Ştiu.

-O să-l fac să-i pară rău. Pentru tot.

Chipul femeii îşi pierde strălucirea când o încruntătură apare pe fruntea acesteia. Mâna îi urcă brusc in dreptul inimii făcându-mă să mă încrunt la rândul meu.

-Doamna Lorelai? tresar apropiindu-mă de ea.

-Stai calmă, scumpo. Sunt mai sănătoasă ca un cal.

Cu un surâs slab o acompaniez în timp ce asceasta se deplasează către ieşire. Fac doi paşi privind-o curioasă până când dispare de pe hol.

-Ce naiba fac eu cu ăştia acum?! mormăi privind trandafirii.

Privirea im cade pe bileţelul colorat lipit de unul dintre trandafiri. Câteva numere sunt înşirate în mod haotic alături de o adresa.

-Am eu grijă de pielea ta, nemernicule! zic apucând biletul şi geanta ieşind pe uşă.

Dacă el crede că cu nişte flori şi cu sprijinul doamne Lorelai reuşeşte să mă îndulcească, se înşeală. Eu am suferit mai rău că un câine lăsat la greu de stăpân pe când el era în culmea fericirii.

Potriera maşinii se trânteşte, iar poşeta este azvârlită pe locul din dreapta. Privesc cu atenţie bucata de hârtie până să constat că strada a cărei adresa îi aparţine este în centru. Uit de centură şi pornesc spre bloc. Nu după mult timp îmi parchez maşina.

-Bună ziua! îl salut pe portar, apoi mă intrept către lift.

Nenorocitul naibii?!