E.T.//Kim TaeHyung

He feels

Mi-am prins parul si l-am privit scurt cat timp isi aseza camasa.

Arata atat de mult ca un simplu om.Felul in care vorbeste,privirea sa...defapt,privirea sa il deosebeşte.
Nu am vazut niciodată ochii care sa lumineze astfel fara o sursa de lumina care sa se reflecte in ei.
Nu am vazut in viata mea privirea in care pot citi atat de limpede.
Intalnirea cu el a fost intalnirea mea cu Universul, cu frumosul spaţiu ce mi-a devenit cunoscut prin licarirea ochilor sai.
El mi-a aratat ceva de nu voiam sa stiu, insa ce tanjeam sa aflu.
De ce simt ca voi avea nevoie de el mai mult pe zi ce trece?
Este efectul de necunoscut?
Nu,mai mult teoria BigBang.
O sa ma distrug pe mine ,stiu bine,caci el va pleca,nu  poate ramane.

"Imi este dor"

Stiu ca ii este.
Mi-am intorc chipul spre el si zâmbesc scurt.

"-Vrei sa mergem in parc? Ne plimbam?"
El incuviinteaza si vine spre mine.

"-Te rog, inchide-mi camasa."

Se straduia de ceva timp cu acei nasturi asa ca chicotesc prinzandu-i pentru el.

"-Poftim."

Zâmbesc si imi multuneste coborând scarile si ieşind afara .
El o luase inainte in timp ce eu inca închideam usa.

Merg langa el si continuam plimbarea in pasi mici.

"-Si de ce ai vrut sa mai ramai astazi? Adica,sa petrecem ziua impreuna."
El doar privea in jos ,lovind cu pictorul rarele pietricele ce se faceau vazute.

"-Voiam doar sa petrecem timp impreuna.Tu esti omul meu."

Stiam ca o spune intr-un sens bun asa ca zâmbesc.

"-Yuki...Daca nu vom  reusi sa reparam nava?"

Inghit in sec la auzirea vorbelor sale. Are dreptatea lui,daca nu vom reusi?

"-Stiu sigur ca da."

Mint privindu-l cu acelasi zambet.Nu imi place sa il mint, insa nici adevarul nu e o solutie buna.

"-Si daca nu?As ramane la tine pentru totdeauna? "

Privesc de data asta in jos in  timp ce el ma analiza.

"-Da,dar asta doar daca nu ai putea sa te intorci."

Am ajuns sa ne plimbam hoinari pe strazile orasului in timp ce soarele deja da semne ca se inserează.
Telefonul imi vibra de zor in buzunar lucru ce ma face sa il scot si sa privesc apelantul.

"-Trevis?"
Soptesc si raspund apelului ascultând ce are de spus.

"-Hei,Yuki,sunt Trevis.Maine nu putem iesi. Hai acum te rog. Nu accept un 'nu' ca raspuns. Te astept la cafeneaua din Centru."
Nici nu am apucat sa raspund,asa ca oftez adanc lasand telefonul in buzunar.

"-Un amic vrea sa iesim la un suc. Vii cu noi, nu?"

El priveste spre mine dezgustat dar afirma la scurt timp.

"-Este ca tine?Este un om inteligent?"

Surad la intrebarea sa si il privesc dand dezaprobator din cap.

Cum eram aproape ,am ajuns rapid la cafenea si am intrat cautandu-l cu privirea.
Era la o masa mai retrasa,avea un tricoul alb si jeans negri,iar in par nelipsita bandana .
Ii prind mana lui Taehyung si mergem pana in coltul opus unde era el.
Ne asezam iar el il priveste ciudat pe baiatul roscat de langa mine.
Surad scurt.
"-Trevis,el este Taehyung."

Taehyung a incuviintat scurt si l-a privit pe baitul din fata sa  cu o privire goala.

"-Parca veneai doar tu,Yuki."

Imi las capul sprijin in palma si ii privesc pe amandoi zâmbind.

"-Nu il puteam lasa singur in timp ce veneam la suc cu tine,nu?"

Privirea imi cade pe chipul lui Trevis chicotind,din partea lui primind ca raspuns un simplu marait.

"-Cine e el mai exact pentru tine?"

Raman blocata. Cine e Taehyung pentru mine? Nu pot spune ca este extraterestru. Toata increderea in mine a disparut.

"-Yuki este omul meu."

Maresc ochii la extrem vazand privirea plina de fericire si zâmbetul radiant de pe fata sa spunând asta.
La naiba,Taehyung.

"-Ciudat mod de a spune ca sunteti impreuna.  De ce nu mi-ai spus ca ai un iubit? Nu ma amestecam,sa stii."

Privesc in jos rusinata. Taehyung habar nu are ce l-a facut pe Trevis da creada, iar eu sunt pusa la colt de sentimente.

"-Imi cer scuze. Cred ca mai bine plec."

Ii fac semn lui Taehyung ca putem pleca iar acesta o ia inainte iesind din cafenea.

"-Nu ai mai  stat cu el?"

Dau dezaprobator din cap privind in jos . Ma simt rau, prost. El nu va fi niciodată al meu,de ce trebuia sa spui asta?
Taehyung imi prinde mana in a sa si ma priveşte ingrijorat.

"-Esti tristă din nou."
Imi ridic privirea spre cerul ce era deja intunecat la momentul actual,apoi  la el.

"-Baiatul acela credea ca suntem intr-o relatie. Intelegi?"
Spun lasandu-mi privirea in jos si suspinand scurt fara ca macar o lacrima sa cada.

"-Si nu suntem? Esti omul meu."

Oftez privindu-l.

"-Oamenii au un lucru al lor. Ei se îndrăgostesc, simt iubore pentru o persoană anume. Se ataseaza de ea,vor sa fie doar a lor si sa o protejeze. Vor ca persoana aia sa fie fercita.
Cand doi oameni simt asta unul pentru celalalt ,ei o spun si ajung sa fie intr-i relatie. Intelegi acum?"

El doar isi lasa capul in jos si afirma scurt ramanand in loc.
Eu merg putin inainte sperand ca ma va urma,insa nu a facut-o.
Ma intorc spre el care privea cerul cu lacrimi in ochii.
Le sterge rapid apoi ma priveste.

"-Cand iubesti simti ca vrei sa stai doar langa omul acela?"

Sopteste ca un suspind in timp ce lacrimile inca ii curgeau pe obrajii imbujorati.
Afirm scurt cu o miscare a capului si il privesc cu se apropie, dar se opreste la o distanţă destul de mare totuşi.

"-Daca iubeşti ai renunta la tot pentru omul acela?"

Afirm din nou privindu-l cum isi indreapta privirea spre cer.

"-Eu pot simti iubirea?"

Tusesc scurt lasandu-mi privirea in jos.

"-Nu stiu."
Ii simt mana in a mea din nou  ceea ce ma face sa ridic privirea.

"-De data asta eu subt trist."

Il strang mai tare de mana si il privesc .
"-De ce?"
Zâmbeste scurt cand imi zareste chipul .

"-O sa imi fie dor."