Holurile şcolii erau liniştite. Asta arăta că toți elevii erau la ore, dar paşii grăbiți şi stângaci ai lui Sebastian răsunau pe podeaua de marmură albă a coridorului ce ducea la biroul directorului.
Ușa biroului se deschise, iar de acolo ieşise Alexia plângând. Lacrimile i se scurgeau din ochii roşii până pe obrajii îmbujorați.
-Ce cauți aici? O să ai probleme! Spuse ea aratând cu degetul către uşa pe care tocmai ieşise.
-Am cerut voie la toaletă şi am alergat până aici. Dar de când îți pasă dacă am probleme sau nu? Răspunse gâfâind din cauza efortului.
-Bine... Dar de ce ai venit până aici? Ca să îți bați joc de mine?! Că acum sunt trimisă acasă zece zile? Că m-am bătut cu o colegă?
-Nu... Stai! Nu de asta am venit! Vroiam să te liniştesc...
-Ei, bine, nu prea îți iese.
-Am să mă străduiesc mai mult, promit. Oricum nu a fost vina ta. Ai vrut să aperi copii aceia. Ea vroia să îi folosească, să îi fie lacheii.
-Mulțumesc! Se citi pe buzele încleştate ale Alexiei.
Şoapta ajunse până la urechile lui Sebastian, iar acesta răspunse cu un simplu "Promit!".
CITEȘTI
Ce e iubirea?
Short StoryIubirea e un sentiment sau o trăire ar spune mulți, dar eu nu cred în asta. Iubirea nu există pentru mine. De ce trebuie să fim iubiți ca să supraviețuim? Asta nu înseamnă că avem nevoie de ajutor pentru a trăi. Nu vreau ajutor. Ajutorul e pentru ce...
