Ce e iubirea?

A

Fata se pregăti de vizita colegului de cameră. Îşi alesese o pereche de blugi şi un tricou larg. Făcuse şi ordine în camera unde aveau să stea. Îi propuse să se întâlnească la ora 5:30 şi mai erau zece minute. În acel timp, Alexia redeschise jurnalul şi citi din nou conversațiile avute cu el până la ultimele răspunsuri date. Acolo scrisese că cei doi copii abuzați aveau nevoie de ea. Simțise că trebuia să facă ceva.

Timpul trecu, dar nimeni nu sună la uşa casei de la numărul 45. Aşteptă şi aşteptă, dar în zadar. Era ora 8 şi deja era clar că Sebastian nu mai venea. Luă telefonul şi îi scrise un mesaj.

,,Crezi că e bine ce am făcut?"

După cinci minute, un bâzâit insistent părăsi dispozitivul Alexiei.

,,Nu ştiu... Eu nu aş fi putut face aşa ceva. Nu ştiu cum se numeşte, dar nu sunt capabil de aşa ceva." - răspunse Sebastian.

,,Se numeşte altruism. E atunci când îi pui pe alții în fața ta."

,,Ca iubirea. Şi atunci e la fel."

,,Probabil, dar eu nu cred când în iubire. Iubirea înseamnă slăbiciune, iar lucrurile astea nu te ajută să supraviețuiești."

,,Cum să nu crezi în iubire? Viața o trăiești cu un scop, pentru a găsi oameni care să îți fie alături. Acei oameni te iubesc şi te ajută din iubire." -răspunse băiatul.

,,Nu am nevoie de ajutor. Pot face totul singură, fără alții care să îmi stea în cale." - scrise Alexia.

,,Se pare că amândoi avem nevoie de ceva. Învață-mă ce este altruismul şi eu te învăț ce este dragostea."

,,Nu am nevoie de ajutor."- fusese ultimul mesaj trimis de Alexia în seara aceea.

Se aşeză pe patul moale şi deschise jurnalul din nou. Luă pixul negru cu care obişnuia să scrie şi cuvintele se aşezara frumos pe fila albă şi fină.

"Ce idiot! Chiar crede ca mă poate ajuta. Ce arogant! Crede că ştie tot, că poate să îmi răspundă la orice întrebare. Dar nu poate! El nu înțelege că nu vreau să ştiu ce e iubirea! Mie frică... Mi-e teama că dacă voi afla ce e o voi lăsa să îmi puna piedici în planul meu de supraviețuire în viață asta."