Deodata m-am trezit speriată. Tot ce puteam vedea era un tavan scorojit și în unele locuri mucegăit. M-am ridicat. Camera nu era una obișnuită. Era un salon de spital. Pe peretele din partea dreaptă, care era si peretele din afară se afla un geam deschis larg. Perdelele fâlfâiau in bătaia vântului. Pe măsuța din stânga mea era o vază cu niște flori aproape ofilite. Pe partea dreaptă erau câteva aparate, probabil cele care ma țineau in viață. Pe jos erau câteva covoare ponosite.
Dintr-o dată pe ușa maro închis a intrat un medic micuț de inălțime. Avea o mustață deasă. În spatele lui a intrat o femeie înaltă, îmbrăcată cu o rochie alba. Pe cap avea o bonetă crem. În mâna dreaptă ținea o umbrelă, iar in cea stângă ținea o gentuță mică, de piele.
-Pacienta 326 s-a trezit! A rostit bărbatul.
Femeia a ridicat o sprânceană suspicios. Apoi examinându-mă din cap până-n picioare a zâmbit.
-Bine, este foarte bine! a spus femeia.
Aș fi vrut sa întreb ce e foarte bine, dar parcă gura-mi era prea uscată.
-A...! am încercat să rostesc, dar, cu eșec.
-Cheamă-l pe doctorul Sam!
Femeia s-a indreptat țanțoș către ușă. A deschis-o și a ieșit rapid pe ea.
În restul timpului, medicul s-a tot holbat la aparatele de lângă mine.
După aproximativ cinci minute de tăcere doamna care se dusese după un anume Sam, s-a întors cu el de mână.
Sam era un tip bine facut. Avea ochii albaștri si un păr negru ca tăciunele.
-Eu sunt Sam, de acum mâna dreaptă a ta, a spus baiatul chicotind.
Nu-i dădeam mai mult de douăzeci și patru-douăzeci și cinci de ani. Însă, nu înțelegeam cum era doctor dacă era atât de tânăr. Sau poate e rezident?
-Ce s-a întamplat? Am șoptit, după ce mi-am adunat toată forța posibilă.
***
Hei! Acesta este prima mea carte pe WattPad. Sper sa va placa!
CITEȘTI
Fără Trecut
Action[ÎN CURS DE CORECTARE] Nu știi câte poți pierde într-un singur accident. Nu știi cum este să fii ținută de spital în lanțuri, să nu ai prieteni și cel mai rău să nu o ai pe mama. Să nu știi ce s-a întâmplat și să nu știi nimic despre ai tăi. Să trăi...
