Dupa ce i-am povestit, am inceput sa radem amandoi. Semanam cu niste copii de aia de 5-6 ani. Radeam din orice.
-Am uitat un detaliu, a spus el ducandu-se la usa si iesind rapid pe ea.
-Unde pleci? Ce detaliu ai uitat? am întrebat cand am vazut ca a inchis usa dupa el.
Nu a durat mai mult de treizeci de secunde ca a intrat in camera tragand dupa el o valiza mare mov.
-Tadam! a spus el privindu-ma fix in ochi.
-Tadam! Imi place cum suna 'tadam'. Dar ce e in valiza? l-am intrebat prinvindu-l fix in ochi.
-Esti sigura ca vrei sa stii ce e acolo? mi-a spus incepand sa rada copios.
-Ăm da, sunt super curioasa, i-am spus incercand sa nu urlu.
Cred ca s-a simtit un pic indignat, ca imediat dupa ce i-am spus ca sunt curioasa a deschis fermoarul de la valiza mov rapid. Dupa ce a deschis fermoarul, a ridicat clapeta sau capacu' sau cum se zice.
Am ramas muta cand am vazut cate haine erau indesate in valiza. Era si incaltaminte, bluze si pantaloni sau fuste, rochii, esarfe si palarii. Sam a pus valiza pe patul meu si a asteptat ca eu sa scot toate hainele de acolo. Desigur, le-am scos pe toate, dar la fundul valizei, era o cutie invelita intr-o folie mov cu sclipici.
Am desfacut repede folia si am deschis repede cutia ca sa raman a doua oara muta. Era un telefon.
-Nici nu stiu cum sa-ti multumesc, i-am spus lui Sam bucuroasa.
-Nici nu trebuie caci, nu mie trebuie sa-mi multumesti ci doamnei Welvet, mi-a spus el.
Cand a rostit 'Welvet' o umbra s-a vazut intrand pe usa si inaintand repede. Cand a trecut de peretele care impiedica privirea spre usa din pat am vazut cine era. Era acea doamna inalta.
-Surpriza! a rostit Sam privind-o pe doamna Welvet.
De data aceasta femeia nu se comporta ca o printesa, ci era imbracata intr-un trening negru. In picioare avea adidasi roz. Parul ei era prins sus, intr-o coada de cal. Dar totusi, nu avea mainile goale. In mana stanga avea o geanta mov.
Cand a vazut ca privesc atenta geanta, a venit langa mine si a intins mana incat eu sa pot lua geanta din mana ei. Am schitat un zambet prostesc pe fata si i-am luat geanta din mana. Am deschis fermoarul si am ramas iar uimita. In geanta erau machiaje, bijuterii si multe altele.
-Multumesc! i-am spus incercand sa opresc lacrimile de bucurie ce si-au facut aparitia pe obrajii mei rosii.
***
Acesta a fost capitolul.👌❤
Stiu ca e scurt.
Dar, sper sa va placa!
Multumesc ca cititi!
Scuzati-mi greselile!
CITEȘTI
Fără Trecut
Action[ÎN CURS DE CORECTARE] Nu știi câte poți pierde într-un singur accident. Nu știi cum este să fii ținută de spital în lanțuri, să nu ai prieteni și cel mai rău să nu o ai pe mama. Să nu știi ce s-a întâmplat și să nu știi nimic despre ai tăi. Să trăi...
