Fără Trecut

Capitolul 2

S-au întors toți trei spre mine. Sam s-a apropiat și mi-a spus că trebuie să mă odihnesc căci o să urmeze o recuperare lungă în următoarea perioadă.

***

-Au, am gemut când Sam m-a rugat să mai merg un pic.

Zilele astea le-am petrecut în pat. Nu am vorbit cu nimeni în afară de Sam și nici cu el prea mult. Venea dimineața să mă trezească, apoi pleca și se întorcea după amiază. Asistentele nu mă întrebau dacă mă simt bine.

-Daca vei sta toata ziua in pat, nu te vei mai mișca, mi-a zis el ferm lundu-mă de umăr si așteptând să fac cațiva pași.

Sam avea multă răbdare cu mine în ciuda faptului că eu eram ca un melc, când venea vorba de mers. M-am atașat rapid de el. Îl simțeam aproape și aveam încredere în el.

Din ziua în care m-am trezit nu am mai văzut-o pe femeia aceea inaltă și nici pe doctorul ce o însoțea.

-Mâine vei pleca acasă! a spus Sam după ce m-a ajutat să mă așez pe pat, între pernele moi.

Mi-a căzut fața și dacă înainte zâmbeam ușurată că în sfârșit am terminat pentru astăzi, acum mă simt tristă.

-Ce este? mi-a spus el părând îngrijorat din cauza schimbării mele bruște.

-Eu nu am o casă, nu există acasă pentru mine!

Sam m-a privit lung. Probabil știa că am dreptate.

-De mâine vei locui cu doamna Welvet, mi-a spus el zâmbind în timp ce-și dădea mâna prin păr, în speranța să-l rearanjeze.

-Femeia acea inalta? l-am întrebat.

-Da, a raspuns el venind lângă mine.

S-a așezat și el și a oftat.

-Eu nu vreau să locuiesc cu femeia aia!

-Nici măcar nu o cunoști!

-Tocmai asta e ideea! Este o străină pentru mine! Tu ai putea să locuiești cu un necunoscut?

-Aici nu este vorba despre mine!

-Nu stiu, prefer să stau aici! Am un pat, mâncare și te am și pe tine.

-Gata, femeia aceea, după cum o numești tu, a făcut o mulțime de lucruri pentru tine! Ți-a plătit spitalizarea, operația și probabil acum îți pregătește camera! S-a răstit și a părăsit încăperea nervos.

Era prima lui scăpare. Mai mult ca sigur se săturase de mine și fițele mele și ale corpului meu.

M-am ridicat în șezut, apoi m-am rotit ușor și am pus tălpile pe gresia rece. Am reușit să mă ridic și am mers la primul dulap, unde eram sigură că trebuie să fie ceva purtabil. Am găsit o pereche de pantaloni scurți și o bluză lărguță, pe care le-am îmbrăcat cât de repede am putut.

M-am încălțat cu o pereche de teneși și mi-am desfăcut cu grijă parul ca mai apoi, să deschid ușa salonului și să ies pe ea neobservată.

În câteva clipe eram pe holul spitalului mergând cu pas grăbit spre ieșire. Am reușit să trec ușor pe lângă asistentele și doctorii ce discutau între ei sau cu pacienți, până când am reușit să ies și am dat nas în nas cu Sam.

-Ce crezi ca faci? l-am întrebat indignată când am văzut că fumează liniștit pe o bordură.

-Întrebarea mai bună e "Ce faci tu aici?".

Dintr-o data am simtit o durere puternică în spate, apoi am căzut sleită de puteri pe asfaltul încins de soare.

***

-Ce s-a întâmplat? am întrebat după o perioadă în care doar l-am privit pe Sam.

Dar n-a apucat ca un tipat de al meu de durere si-a facut aparitia in camera.

*PERSPECTIVA LUI SAM*
-Sam..., eu, eu...eu..., a spus satena aproape sufocata.

Am privit-o adanc in ochi. Am vazut si cum, niste lacrimi grele si-au facut aparitia in ochii săi verzi.

-O sa mor, nu? a continuat ea abia respirand.

In momentul acela, micile picaturi fierbinti au inceput sa alunece incet pe obrajii ei imbujorati.

-Melissa, am inceput eu abia gandind cum o sa-i explic situatia.

-Parca spitalul asta ma tine in lanturi, a spus ea privind pe geam si incercand sa opreasca lacrimile ce nu încetau să alunece spre nicăieri.

Oftez și las capul în jos.

******

Scuzati-ma ca acest capitol e prea sec,dar totusi sper sa va placa.
Pupici :3♥