Tăcerea pianului

k.

     Sincer, nu îl înțeleg. De ce zâmbește de fiecare dată când trece pe lângă mine? De ce pare mereu atât de fericit? De ce mereu fetele sunt în jurul lui?

     De ce are atât de mulți prieteni? Cum de se poate comporta atât de normal cu fiecare dintre ei?

     — Hei.

     Din nou. Se întâmplă din nou.

     — Lasă-mă în pace! am strigat la el.

     De unde a venit această putere? Aceasta e vocea mea, e puternică. Corpul meu și eu. Eu nu sunt puternică.

     — Hei Adam, îl strigase unul din prietenii lui. 

     Se uita încă la mine.

     — Se pare că ai trezit Șarpele, zise același și râse.

     Așa mi se zice.

     Sunt ca un șarpe.

     Alunec de colo-colo și nu scot niciun sunet.

     Până acum.