Tăcerea pianului

u.

Din perpectiva lui Adam

     — Știi, când te-am văzut, acolo, în bancă, pur și simplu nu mi-am mai putut lua ochii de la tine. Erai așa de frumoasă și erai singură. Ai o personalitate minunată și îmi aduci aminte de tatăl meu. Și el cânta la pian, iar tu cânți chiar mai frumos decât el. Vreau să îmi aud numele strigat de tine, vreau să îți sărut buzele, vreau să îți spun cât de mult te plac. Și vreau să cântăm în duet, spun în fața oglinzii. 

     Oare ea va auzi vreodată aceste vorbe?