Umezeala

560 8 1
                                    

De câteva zile vântul s-a mai potolit.

Începuse să se abată cu furtună răscolind toate colțurile locului vrajind ca un turbat. Nu vorbea foarte des cu nici una din fete și stătea pur si simplu negandindu-se la nimic. Vedea soldații teferi care urcau dealul și alții lungiti la pământ morți. Ceața și împușcăturile se auzeau foarte clar în spatele urechii lui. Îl chinuia o depresie sau poate era doar o nostalgie din trecut. Expresia lui de blândețe o dădea acum ochii lui triști si mult mai îmbatraniți.  Își găsise o îndeletnicire statica până când își v-a pune în ordine viața. Cioplea în lemn diferite figurine răsucite dezlănțuind caii și păsările din materialul dur al scoarței.

Între timp cei doi atacatori se liniștiseră dar în furia lor atacase casa unui alt localnic incendind-o. Se zvonea că îl ținea ascuns pe bietul om undeva sub poalele orașului chinuindu-l groaznic. Și toate astea doar pentru că nu dorise să îi vândă șefului magistrat terenul său pe care îl avea aproape de pădure.



Norii negrii pluteau deasupra campului amestecandu-se cu fuioarele de fum ale caselor.Intr-un colt al odaii statea incolacit in culcusul sau cald Tobias catelul tremurand.

-Ce te doare batrane?

-Vrei sa mori si tu?

Cand incepu sa ii vorbeasca imediat se ridica in picioare gudurandu -se  aproape de el privindu-l  in ochi duios.

-Si ce ai de gand sa faci?intreba Carla cotrabaind ceva prin bucatarie.

-Mergem sa mancam in oras!raspunse el femeii care  se chinua sa prajeasca un ceaun de cartofi taiati in felii lungi.

Din ingramadeala unui restaurant aflat in centru se facu imediat loc la o masa pentru cei doi.Meniul principal erau scoicile cu sos ,racii si pestele  cu verdeturi aromatice.Surprinzator localul era destul de select construit cu o sala de dans frumos inaltata pe un piedestal rosu.Candelabre stralucitoare scoteau la iveala opulenta .Din cateva camere dosnice uneori ieseau barbati in costume insotiti de cate o domnisoara declarata fata de noapte.

-Deci acesta este domnul emigrant.

Printr-un gest vag imediat doi barbatii ii aduse aproape un scaun iar celalat il luat pelerina din catifea rosie de deasupra umerilor goi.In fata lor se afla o doamna fermecatoare cu parul aranjat in bucle roscovane asezate deasupra capului.

-Esti chiar renumitul domn  Eusebiu,  si asta nu este o declaratie de dragoste pur si simplu chiar esti un dragut!

Remarca imediat bijuteriile ei asezate la baza gatului care pareau a fi diamante foarte bine slefuite cantarind kilograme.

-Cu cine am onoarea doamna?

-Gratziella,si inchise incet ochii ca sa ii deschida foarte atent dupa cateva secunde.O sclipire intunecata si imorala pluteau in adancimea lor.

Atingandu-i bratul cu degetele  ii sopti.

-Tu esti si un musculos exact asa cum imi place mie  ,si tare  sunt curioasa sunt daca esti la fel de.........echilibrat si in alta parte.

Profitand de neatentia lui se alungi catre partea de jos a pantalonilor lui atingand cu degetele invelite intr-o manusa de catifea bijuteria lui.Data  plina de  uimire  a Carlei nu indraznea sa zica nimic.Chiar in clipa aceea Eusebiu prinse mana doamnei  si o duse in dreptul gurei saruntand-o  in semn de respect.

-Cavalerism?nu credeam ca mai exista asa ceva  in vremurile noastre,frumos draga ,foarte frumos!Tuche.

-Am auzit ca sunteti infirm ,accentuand cuvantul pot sa va intreb unde?

-La picior doamna exact la picior!

Cele doua femei isi aruncau priviri pe ascuns cu intelesuri secrete.Brusc se ridica eliberandu-si mana dint -ra lui si striga unui baiat de acolo.

-Toata consumatia puneti-o pe cheltuala mea.

-Cu bine scumpule si abia astept sa iti descopar piciorul acela infirm!Pe curand......

In urma ei doi dintre cei care o insoteau imbracati in costum se intoarse catre ei pazindu-i pana  la terminarea cinei.

-Ce a fost asta?

-Primirea calda a localnicilor?raspunse Carla.Mintea ei incerca sa caute o scapare .Obrajii rosii scanteiau a ingrijorare.

Nu-i de bine asta,nu e bine asta isi spunea ea in gand muscandu-si pana la sange buzele.

Nu-i de bine asta,nu e bine asta isi spunea ea in gand muscandu-si pana la sange buzele

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Apr 16, 2018 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

EUSEBIU +18 * vol 1. 2. 3*Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum