Zilele trec foarte repede. Uneori, dăm atât de mare importanță acelor mici detalii care ne construiesc viața, încât uităm de existență, adică de unicul nostru scop.
Atijo aproape că uitase de ce se întâmplase. Era tot mai absorbit de noua lui viață, care nu mai era nouă pentru el, ci doar realitatea pură. În fiecare zi, starea Eleyei se înrăutățea, iar amândoi se comportau ca prima dată.
— E ziua ta! Am două surprize pentru tine... Aștept să te îmbraci.
Cei doi coborâră pe scara rulantă până la ieșirea din bloc. Urmă o plimbare lungă prin parcul din apropiere. Toată lumea era veselă, bucurându-se de o ploioasă zi de duminică.
— Dragule, mă întreb ce va fi în viitor, spuse Eleya cu entuziasm. Probabil că doar încerca să iși arate buna dispoziție, deoarece vorbele nu aveau niciun sens atât timp cât ieșeau din gura ei.
— Cine poate să știe? Nu a trăit nimeni de două ori. Atijo avu o senzație ciudată când dădu acest răspuns. Nu știa de ce, însă de ceva vreme simțea că unele lucruri se mai întâmplaseră înainte.
— Care era prima surpriză?
— Puțin mai târziu. Sper că vei avea răbdare!
Cerul era minunat în ochii lui Atijo. Pentru o secundă, îi veni ideea că poate într-o zi, nici cerul nu va mai fi natural. Oare de unde îi venise în cap asta? Nu putea nicidecum să găsească un răspuns.
— Cred că e timpul să ne întoarcem, scumpo.
Casa era dominată de culoarea festivă a pereților. Din loc în loc se găseau două-trei pănglicuțe, iar în bucătărie se afla o masă mare, încărcată de bunătăți.
— Dumnezeule, cum au ajuns astea aici? Cum să mâncăm noi atât de mult?
— Nu le vom mânca doar noi, spuse Atijo, îndreptându-și teatral mâna către două persoane din partea opusă.
— Surioara mea și proaspăt logodnicul său, țipă Eleya încărcată de bucurie, sărind în brațele Yeloriei.
Yelori era sora mai mare a Eleyei, având fix treizeci și trei de ani. Avea un păr lung, vopsit în violet, ce cădea subtil peste ochii săi vii. Lângă ea se afla Ikawe, un bărbat mult mai înalt și cu doi ani mai mare. Se căsătoriseră în urmă cu un an, timp in care Eleya și Atijo îi văzuseră destul de rar.
Prânzul se dovedi unul vesel și interminabil. Nimeni nu mai ținea cont de boala Eleyei, fiind doar voie bună. Poate că doar amintirile iau mai întristat.
— Mai ții minte, surioară, cât de geloase eram una pe alta?
— Serios? întrebă Ikawe amuzat.
— Cum să uit așa ceva? Atunci nu ne suportam nici prezența celeilalte. Ce vremuri...
Timpul trecea, iar rareori cineva se încumeta să se scoale de la masă. Se făcuse deja ora cinei, lucru care nu îi deranja, pentru că aveau ocazia să mai mănânce câte o porție.
— Atijo, nu spuneai că ai două surprize pentru mine?
— Mai întâi, să ne plece invitații.
Yelori îi dădu coate surorii sale, timp în care Ikawe se uita la Atijo cu un zâmbet pervers, ca după auzul unui banc nepotrivit.
— În cazul ăsta ar fi bine să plecăm. Nu-i așa, Yelori?
— Dar... Sigur că da. Am stat destul de mult. Timpul a trecut foarte repede.
Această remarcă îi retrezi acea senzație de mai devreme lui Atijo.
Cuplul plecă, după numeroase sărutări și vorbe dulci între cele două surori.
— Eleya, acum e timpul pentru surpriza despre care vorbeam. Haide, iubito, dormitorul ne așteaptă!
Atijo o puse pe scumpa sa soție să închidă ochii câteva secunde, în pat. Femeia a făcut întocmai, pentru ca în scurt timp să simtă o atingere caldă. Când a deschis ochii, nu îi venea să creadă ce se întâmpla. Nu era nici pe departe un sărut, ci o pernă care o sugruma. Iar Atijo râdea cu o poftă diabolică.
Râdea, îngăimând cuvântul "surpriză", în timp ce în fața lui nu mai era nimic.
