Cabana din pădure

Capitol 15

  Îmi era frică că o să te ascuzi de mine,şi nu o să îi mai spui mamei tale ceea ce vrei,aşa credeam eu.
  Stăteam ascunsă în acel loc,uitându-mă la voi două. Mă uitasem puţin pe geam,dar...Când să mă uit înapoi te văd cu un cuţit în mână tăindu-i capul mamei tale,am rămas fără cuvinte. Aşa că am stat acolo ascunsă până ai plecat.
  - Doamne,nu cred. Eu am făcut aşa ceva?
  - Da,îmi pare rău să spun.
  - Mulţumesc că mi-ai spus. Şi îmi spunea un bărbat de un blestem. Care e acela,cine mi l-a pus?
  - Păi eu ,deoarece ţi-ai omorât mama.
  - Am înţeles ,,BUNICO''.  Eu o sa plec acum. La revedere!
  - Nu,stai Ecaterine.
   Şi eram aşa supărată încât am plecat fără să mai spun ceva.
  - De ce pleci? Mă întreabă bărbatul.
  - Te rog,dă-mi voie!
  Şi se dădu' la o parte. Am plecat,eram nervoasă pe bunică mea care se considera a fi fidelă.
  Ieşisem din azil,nu ştiam unde mă îndreptam,era un drum drept,pe lângă o pădure,era întuneric.