SENATORIUM

Golgota(Si ducandu-Si crucea,a iesit la locul ce se cheama...Ioan 19,17)

     La fix un sfert de an dupa atingerea bornei majoratului ,vrand-nevrand, a trebuit sa-mi deschid cadoul: statul roman isi rasplatise ultima generatie de absolventi ai Liceului sanitar -unul dintre cele mai bune din oras pe vremea aceea-organizand si ultima repartitie de locuri de munca vacante din judet.Oferta era foarte saraca: ne imparteau acele posturi pentru care nimeni, pana atunci, nu se-ndurase sa dea spaga.Doar pentru ca eram dintr-o localitate invecinata, m-am hotarat s-aleg un post dintr-un spital.Se intampla in miezul verii, dar munca trebuia sa-nceapa mai tarziu.Satul de scoala, ideea facultatii ma scarbea. M-am bucurat din plin de ultima vacanta fara sa-ntreb prea multe despre post.Avea vreun rost?  

     Sfarsitul lui octombrie ma pune in miscare.Cei zece kilometri parcursi in tot atatea minute imi intarira convingerea ca am facut o alegere buna.   

     -Pacat ca nu exista traseu de autobuz.

     Mama,pe care n-am reusit sa o convingem nici eu, nici tata sa ramana acasa, ma face sa zambesc.Ma intreb ce-ar zice daca ar afla ca-n anii de liceu doar intr-o luna mi-am cumparat abonament: mi s-a parut un targ corect sa parcurg zilnic pe jos 10 kilometri( locuiam la marginea orasului, scoala era la celalalt capat) iar banii sa-i cheltuiesc prin librarii.        

     -O sa fie bine: vara mai vin cu bicicleta, m-aduce tata cu masina, imi iau permis.La iarna mai stau si la oras, desi acolo nu-mi prea place.

      Ajunsi in statia unde opreste autobuzul ce vine din orasul aflat la 17 kilometri, ne despartim de tata.Pleaca la serviciu si-n plus vreau sa descopar pas cu pas lumea in care intru.De la soseaua asfaltata ce strabate comuna, se face-n stanga ulita de acces catre spital.Dupa 50 de metri lasam tot in stanga sectia exterioara, ingradita cu placi de beton, peste care se vad printre copaci cateva cladiri cu un singur nivel acoperite cu tigle de pamant ars.Ma intreb cum va arata ulita, ce cotea apoi la 90 de grade spre dreapta, cand vor incepe ploile.Asfaltul nu l-am regasit decat acolo unde, in stinga bisericii din sat, drumul urca o coasta-n plin pieptis.Unde se termina gardul cimitirului, se domolea urcusul; soseaua- balaur negru la umbra tolanit- se intinde molcom sub picioare dand drumetului un ragaz bine-venit.Copaci de toate neamurile isi impleteau crengile deasupra mea, impresia fiind ca intri intr-o catedrala.Molizi si brazi, stejari si fagi, salcami si tei.Din loc in loc si un cires.La radacina primului castan intalnit, ce strajuia ca o coloana de-a stanga monstrul lenevit, vad niste trepte ce coborau de nicaieri.Soseaua cotea usor in dreapta, ele dispareau spre stanga prin padure.Pe und' s-o iau? Plecat spre Mecca, m-am decis sa urmez drumul ce ocolea alene, fara sa realizez atunci ca gestul asta va fi o eticheta a ce voi face EU,AICI. Rememorand peste ani , de multe ori scena aceasta, de tot atatea ori am alungat gandul nevolnic ca probabil stratul prea gros de frunze  de pe aleea-n trepte m-a pacalit; parea pustiu, parea inchis- am deci o scuza, n-am gresit.Pe cine mint? De mii de ori de-ar fi s-aleg din nou, senin, as lua-o tot la dreapta chiar daca acum stiu ca scurtatura prin padure m-ar scoate fix in locul unde drumul, obosit, disparea sub un platan urias.

     Privesc zambind aleea ce se sfarsea-n acelasi loc, strajuita-n dreapta de platan si-n stanga de-un zvelt Ginkgo biloba.Abia atunci l-am remarcat: conacul.Dominand curtea larga, insorita, in spatele unui pridvor la sol, ascunzandu-si zidurile albe in spatele a 10 stalpi de lemn sculptat( cate 5 de fiecare parte a usilor masive) replici brancovenesti ale coloanelor templelor grecesti , care continuau insa sa sprijine acoperisul  si pe partile laterale-7 stalpi pe stanga, 5 pe dreapta- cladirea, reflectandu-si ferestrele in mica fantana arteziana din fata ei, se inalta  spre cer pe aripa de est, de fapt un turn pe plan patrat, o cula lipita de ansamblu, arcadele in plin cintru, preluate din arhitectura bizantina  devenite specifice si stilului brancovenesc.Ridicat se pare la sfarsitul secolului al XIX-lea pe mosia Plesoienilor, a capatat forma actuala in anii 1925-1926, sub atenta supraveghere a omului politic si de stat Vintila Bratianu care, desi nascut la Florica,Arges, nu a uitat ca de aici plecase mama Caliopi.In plin contrast ,in dreapta, un turn din caramida, urat, hidos ca o erectie intr-un moment nepotrivit, ne aminteste de anii tulburi ce ne despart de acele vremuri.Sub umbra la fel de urata a turnului ce folosise drept cos pentru centrala termica, se intinde sub tei uriasi o cladire cu 2 niveluri, semanand cu puntea etajata a unui pachebot esuat in plin desert verde.Ciudata ingemanare intre trecut -prezent iti da fiori.Pornita de sub platanul ce sprijinea -precum Atlas, chiar cerul - aleea de acces, pavata cu placi de teracota arsa ciobite ici-colea, despica-n doua curtea inverzita: fantana cu nuferi in stanga, iar in dreapta, ca un tablou tridimensional cubist, un pilc de  Thuja.Disparand sub 2 trepte care margineau drumul ce ocolea de jur-imprejur curtea  de forma unui hipodrom, aleea ma condusese la puntea-terasa acoperita cu mozaic venetian  a epavei naufragiate in mijlocul marii de smarald - vedeam aici un ulm, colo un nuc, un frasin si chiar paltini. Aici trebuia sa-ntreb.Ma asteptau...ne asteptau.Cu totii 8 eram sa fim, dar momentan s-a nimerit ca primul eu sa vin.Cu cine pot vorbi, sa aflu amanunte.,,Cu doamna directoare" indata  se raspunde.Bat la o usa , incet...,, sa intru" se aude.Respir adanc.Timpul se sparge in secunde.