Ziua asta a avut atat parti bune, cat si rele. Nu-mi vine sa cred ca Ed ma vrea in echipa lui de dans. E ceva extraordinar ca un profesionist sa-ti ceara sa fii acolo. Ma intreb totusi ce se intampla cu mine. De ce accept sa ma strecor din ce in ce mai mult in acesta lume? Gandul ca pot fi mai aproape de Justin imi place, probabil de asta o parte din mine vrea. Cred ca o sa-mi fie destul de usor ca sa pot invata coregrafiile atata timp cat l-am vazut pe Juju mereu repetand. Si nu numai, cateodata dansam impreuna pentru ai fi si lui mai usor sa se sincronizeze cu ceilalti. Se pare ca de ziua mea plec in turneu. Cine se gandea la asa ceva? E un cadou perfect! De mica mi-a placut dansul, dar niciodata nu am facut ceva serios cu el. Nu am mers la antrenamente sau chestii de gen, la fel ca si cu muzica. Justin a avut un mare impact asupra mea, parca a stiut ce-mi place sa fac cu adevarat si m-a indrumat spre mai bine. Impreuna cu el am reusit sa progresez in ambele domenii,chiar daca nu m-am facut cunoscuta prin asta. Am ajuns sa cred ca ma cunoaste mai bine ca oricine.
Cat despre sambata seara…Mereu am vrut sa fii acolo, dar ma deranjeaza faptul ca si Selena o sa fie prezenta. Nu vreau sa stiu ce ii va trece prin cap doar ca sa ma faca de ras. Abia acum stiu de ce nu s-a facut simtita pana acum, pune ceva la cale sigur. Ma intreb ce.
-Diana, esti aici? Rade Andreea trecandu-mi mana prin fata ochilor.
-Um? Tresar eu.
-Am ajuns, zambeste ea.
-Ati ajuns? Deja? Intreb eu uimita de trecerea timpului.
-Da…Este 18:30, ma anunta ea.
-Scuze, am pierdut notiunea timpului cu gandurile mele, bagui.
-Nu-i problema. Se vedea sa esti ganditoare, chiar foarte ganditoare. Si mai e ceva, ezita ea muscandu-si buza de jos.
-Ce anume?
-Sper ca nu te superi daca l-am adus si pe Harry, spune rapid.
-Pe Harry? Intreb eu cu ochii mari.
-Da, a vrut sa vina cu noi, a spus ca se plictiseste acasa singur, explica.
-Esti geniala! Chiar voiam sa aduceti pe cineva pentru Anna, dar am uitat sa-i aduc aminte lui Juju sa va anunte.
-Cine e Anna? se aude o voce ragusita din spatele Andreei.
-Este cea de-a doua prietena buna a mea. Este foarte draguta, va veti intelege bine, va asigur! Ii spun eu lui Harry zambindu-i.
-Bun, macar nu o sa fiu singur intre voi, cuplurile, rade el.
-Atunci e totul ok,nu? intreaba Dede.
-Sigur, zambesc ridicandu-ma de pe canapea.
-Sa inceapa distractia, striga Zayn impreuna cu Justin, venind spre noi cu cateva sticle de alcool si suc.
-Noi aducem de mancare! Revenim in scurt timp,spun eu si Dede.
*Din perspectiva Annei*
Se pare ca este aproape sapte. Am ajuns mai devreme. Se aud zomote din casa. Cred ca sunt ultima care a venit. Abia astept sa ma distrez, nu am mai facut asta de ceva timp. O sa intalnesc persone noi ceea ce ma incanta. Chiar as vrea sa ne intelegem, mi-ar prinde bine mai multi prieteni. Totusi am auzit ca este si Zayn aici. Norocul meu e ca nu ma cunoaste. Relatia mea cu Harry nu a fost publica, desi fanii si toti ceilalti simteau ca ceva se intampla in perioada aia cu el. La timpul ala a fost mai bine ca am luat decizia asta. Acum nu as mai fi avut libertatea pe care o am.
Bat la usa si imi deschide Justin cu zambetul pe buze.
-Bine ai venit la PARTY HOUSE! ma imbratiseaza el strans.
-Bine v-am gasit, zambesc la randul meu.
-Intra. Diana si Andreea sunt in bucatarie, vino in living sa-ti fac cunostinta si cu baietii.
-Baietii? Nu era decat unul? Afirm eu uimita.
-Pai ne-am gandit sa iti aducem si tie pe cineva ca sa nu fii singura.
Raman muta. Sper sa nu fie Harry. Daca e Harry nu stiu ce o sa se intample. Nu stiu cum o sa pot sa-l privesc in ochi si sa ma prefac ca nu-l cunosc. Doamne Ajuta sa fie altcineva. Oricine numai el nu!
Pasesc cu teama in living , unde doua siluete barbatesti sunt asezate pe canapea, cu spatele la mine in timp ce se contraziceau ce film sa aleaga.
-Baietii, a venit Anna, spune Justin.
Cei doi se intorc spre mine. Zayn se apropie lunadu-ma in brate in timp ce eu raman blocata cu privirea la el . Ii raspund la imbratisare lui Zayn dupa care intind mana in semn de prietenie spre Harry.
-Harry, imi pare bine, rosteste el cu privirea atintita pe mine dupa care dam mana.
Parul acela, ochii aceia, buzele acelea, vocea aceea. EL.
-Si…mie, reusesc sa scot pe gura cu o voce ragusita.
Amandoi nu mai putem face nici macar o miscare. Stam unul in fata celuilalt doar privindu-ne. E aici! El e aici, in fata mea dupa mai bine de un an!
-Ati patit ceva? ne intreaba nedumerit Zayn.
-Nu , nimic. Eu ma duc la fete, incerc sa o dreg.
Inaintez catre bucatarie unde zaresc doua fete care pun niste gustari in diferite farfurioare.
-Sunt aici, zambesc.
Acestea se intorc spre mine. Diana imi zambeste de asemenea si vine sa ma ia in brate. Eu raman blocata pentru a doua oara in seara asta. Se putea mai rau de atat? Daca stiam ca o sa trebuiasca sa dau ochii cu ei aici mai bine nu mai veneam. De ce trebuie sa mi se intample asa ceva? De ce mie?
-Ce cauti tu aici? ma intreaba Andreea complet confuza de prezenta mea.
-Am pierdut ceva? spune Diana si se indeparteaza de mine ca sa ne poata avea in ochii pe amandoua. Va cunoasteti? Continua aceasta.
-Da, din pacate, raspunde Andreea.
-Andreea, te rog, nu aici, soptesc eu fara vlaga.
-De ce nu aici? Ti-e frica ca vor afla toti? se resteste la mine deja nervoasa.
-Ce se intampla ? intreaba Zayn.
-Nu se intampla nimic, zic eu sperand ca Andreea nu o sa-si dea drumul la gura.
-Va spun eu ce se intampla, ca sa nu va mai mirati cu toti. Draguta mea sora Anna a venit in vizita, asa ca i s-a facut dor de noi! Zice ea cu un ton ironic.
-Andreea, inceteaza! O implor eu.
-De ce ? Stiu, iti e frica ca o sa zic si de Harry? Asta e? Spune si mai nervoasa ca mai devreme.
-Opreste-te, tip eu, lacrimile deja aparandu-mi pe fata.
-De ce plangi draga mea sora? Nu iti e de ajuns ca ne-ai parasit pentru el? Abia acum vezi cum m-am simtit eu cand ai plecat!
Toti sunt socati de ce spune Andreea. Nu mai spune nimeni nimic, decat ne privesc ca pe cine stie ce alte chestii.
-Sa ma lamureasca si pe mine cineva! Deja e prea mult, ne roaga Diana. In plus ce legatura are Harry cu asta? Nu mai inteleg nimic, spune confuza.
-Va lamuresc eu pe toti, rosteste Andreea. Anna este sora mea mai mare care a fugit de acasa pentru Harry si care mi-a facut parintii sa creada ca a murit intr-un accident de masina doar ca sa scape de noi pentru a sta cu el! Bineinteles ca eu am fost singura care a stiut de asta.
Nu mai pot sa scot nici macar un scancet dupa toate astea. Durerea pe care o simt nu poate fi vindecata cu nimic.
-A fost vina mea! Din cauza mea a ajuns aici. Imi pare rau Anna, imi spune Harry in timp ce se apleaca pentru a ma lua in brate.
CITEȘTI
She don't like the lights [Justin Bieber]
FanficTrecutul...Ce se intampla cand acesta se reintoarce? Cand persoana la care ai tinut cel mai mult reapare in viata ta fara abrobare? Cand esti confuza? "Pe cine iubesc defapt?" Intrebarea asta o distruge si o face sa aleaga persoana nepotrivita...Ce...