3 Inimi, un Singur Sentiment 1

Capitolul 37

- Nu poti face nimic, Ally!

---------------------------------

Leo POV

Eram in acelasi salon nenorocit care imi adaposteste sufletul nimicit de toate clipele ce-mi navalesc mintea in fiecare secunda. Imi este dor, un dor sfasietor, care ma distruge pe interior, un interior spulberat, ca o padure dupa un incendiu crunt ce mistuie tot ce vede in fata ochilor sai rosii si furiosi, ce-ti transmite fiori pe sira spinarii cand te uiti in pupila chinuitoare care iti scurge energia si fiecare urma de fericire din suflet, asemenea sufletului meu. Pustie. Anosta. Trista si abatuta.. asemenea fiecare-i zi din viata mea din prezent.. O viata incuiata intre holurile spitalului asta nenorocit.

Privirea-mi incruntata si abatuta se indreapta plictisita spre usa alba, de o simplitate ce te face sa-ti urasti si mai mult viata. Pe aceasta usa monotona isi face aparitia ea, femeia ce inca ma mai tine in viata, femeia ce imi da speranta ca inceputul fiecare-i zile poate aduce un nou strop de fericire, o fericire care nu a aparut inca. Femeia aceasta stie cum sa aduca doar cu o simpla atingere, puterea necesara pentru a infrunta inca o zi anosta, mult prea unifiorma, de o monotonie care te scoate din minti, care te face sa disperi la un moment dat, iar acel moment a trecut de mult, mult timp.

Aceasta femeie ce ma mai tine in viata se aseaza langa mine, pe un scaun si, cu mainile calde ca o soba ce te dezmorteste intr-o seara rece de iarna, incepe sa se joace precum un copilas inocent prin parul meu neingrijit.

-Cum te simti? ma intreaba ea, constuind cu usurinta un contact vizual prin care imi induioseaza sufletul. E trista. Sunt singurul ei copil. M-a vazut cum cresc, s-a atasat de mine mai ceva decat s-a atasat de propria-i viata. A inceput sa ma iubeasca mai mult decat orice si cele mai frumoase momente petrecute de ea au fost cele jucandu-se printre suvitele mele de par. Fericire ei depinde de mine, iar daca eu patesc ceva, pentru ea e ca si cum o sulita i-ar stapunge inima de mama, iar acum uite-ma! Viata ei atarna de acest spital, dar fericirea a ramas inca in Berlin. Viata mea interioara a ramas acolo. Sufletul meu zambeste acolo, iar aici plange cu lacrimi amare de gheata, o gheata ce se raspandeste prin tot corpul meu, inghetandu-ma, pietrificandu-ma si.. schimbandu-ma. Nu eram asa. Eram vesel, luminos, senin, optimist, plin de viata! Acum sunt gol.

-La fel, raspund sec, fara sa schitez nici un fel de expresie care mi-ar putea da de gol adevaratele sentimente cutremuratoare ce imi navalesc sufletul gol, dezarmat, fara nici o aparare sau sustinere.

-De ce, Leo? Te intreb doar "De ce?". Stii ca te poti vindeca foarte usor si ap-..

-Ce sa-mi vindece? Sufletul meu e zbdobit, si  poate fi refacut cu o singura atingere, dar doar atingerea ei..

-Vrei sa o vezi? Foarte bine! E extrem de usor sa te vindeci acum, cand boala nu mai poate sa aiba nici un rol negativ! Iti rezolvi problemele de sanate in doar cateva zile sa spunem, pentru ca pana acum ai vrut sa te faci bine, dar acum nu stiu ce s-a intamplat! In fine.. boala din organismil tau e intr-o proportie de doar 2%, medicii te pot rezolva imediat, dar tu te impotrivesti!  Te refaci complet in 4-5 zile si dupa o saptamana esti cu Ally! Asa iti faci singur rau si in felul asta nu o sa te mai intorci niciodata in Berlin!

-Exista.. posibilitatea asta? intreb nedumerit, un suras imbucurator invaluindu-mi sufletul dupa ce auzind raspunsul pozitiv rostit de buzele fine ale mamei. Nu pot sa cred! O sa mi se navaleasca narile iarasi cu parfumul ei dulceag, cu miros de trandafiri proaspeti, invaluiti de roua diminetii, o sa imi zambeasca din nou ochii la vederea chipului ei de zeita ce pune pe jar fiecare luptator neinfricat, cu palosa-n mana plina de sangele dusmanilor mistuiti de indemanarea cavalerului indragostit, ce ar face orice pentru frumoasa zeita, o sa imi surada iarasi urechile incatate de cantecelul melodios rostit de gatlejul ei delicat si fin, ca o petala de bujor ce se plimba pe mana unei fetite inocente ce se joaca in fata blocului cu alti prieteni la fel de nestiutori de defectele vietii, o sa ii ating din nou mana plapanda si calduta, care, cand te atinge te simti asemeni ca dupa o atingere a unei divinitati supreme in inima ta ce nu a experimentat inca sentimentul feeric de a fi indragostit peste masura normalului de o persoana ce merita mai mult decat propia-ti viata, dar tot-odata iti invaluie gandurile in  cugete pline de frica, frica de a o pierde. Iti e frica ca daca ea pleaca, va pleca si fericirea depozitata in trupu-i de aur. Iti e frica ca daca tu nu ii oferi tot ce are nevoie ea, chiar si mai mult peste dorintele ei, altcineva poate sa faca, si acel altcineva sa te inlocuiasca. Ma bucur insa ca nu am lipsit atat de mult incat Louis sa imi ia locul de pe tronul inimii ei.

-Leo, o vei vedea din nou! 

♡♡♡