Diviziune.Fara cale de Întoarcere

Evadarea

Fug.Fug din nou ca o lasă!Lacrimile de gheață nu se mai opreau pe obraji rosii ca focul.E frig.Încercarea de a scapa nu dă roade.Aud țipete in spatele meu"Stop!"Dar nu mă opresc.Picioarele înghețate ,dezgolite abea mai susțin greutatea corpului meu.Mi-era frig.Fug!Fug!Nu mai constientizam cine eram.Nimic.Culoarea din ochii mei, veselia din glas, zâmbetul gingaș!Au dispărut odata cu acele persoane care m-au părăsit.Au plecat.Nu se vor mai întoarce.Ma operc din fugit.Cad in genunchi.De ce?De ce?Ochii inlacrimati acum erau uscați.Vântul rece si aspru îmi biciuia fata.Deodată sunt luată agresiv de brat si tarata inapoi in....in.....Orfelinat?Acel loc nu se poate numi orfelinat.Cum dovedesc?Hainele rupte de pe mine,semnele de la bici de pe spatele meu care nu încetează nici acum sa ma doara.Ajung la "închisoare "
-O sa stai aici pana o sa putrezesti!spune printre dinti una din asistente,ma scuipa si apoi ma arunca in celula,eu căzând si lovindu-ma la cap.Cum arata celula mea?Pe post de pat am doua blane si peste ele o bucata de cârpă, doua boluri mucegăite si o gaura in podea pentru am face nevoile.Pe timpul nopții este foarte frig.Din pacate eu nu am cu ce ma încălzi.Ma asez pe acele blane cu grija sa nu ma lovesc de un cui si ma ghemuiesc încercând sa ma încălzesc,dar fara nici un rost.Deodată usa "carcerei mele" se deschide si pe ea intra Magdalen cu o pătură groasă si niste mâncare.Magdalen este singura asistența care tine la mine si se îndura cand primesc pedepse desi nu am facut nimic.Ea este inalta,blonda cu ochii verzi.Se apropie încet de mine si nu stii de unde scoate dar le are o pereche de botine,o pecreche de pantaloni grosi negri si un pulovar roz facut de ea.Ma îmbrac cu ele si iau si pătura si ma invalui cu ea,apoi incep sa mănânc supa calda ce îmi mai imbuna sufletul.
-Off....biata de tine!...spune si oftează zgomotos.Ma uit in ochii ei de un verde pătrunzător si incerc sa spun:
-Mul_multumesc!Aceasta zâmbește si ma sărută pe frunte părintește.Pentru prima data de cand sunt aici simt cum e iubirea.Simt cum e sa fii iubit de cineva.Dupa ce mănânc supa cu poftă, caci nu am mai mâncat ceva cred, ca de mai bine de o luna,ma invelesc in pătura groasă si adorm asteptând ziua de maine.
    O....am uitat sa ma prezint.Eu sunt Mira McKuper.Am 14 ani,parul brunet si lung,ochii albastri si.... c-am atât pot spune despre mine caci nu mai stiu cum mai arat in rest.Dimineata se instala repede ceea ce pentru mine nu e un prilej ci mai mult o chinuiala.Tot timpul regret ca mai prind ziua de maine.Deodată pe usa intra Magdalen.
-Vin-o repede!Am sa te scot de-aici!Ma ridic repede si o urmez pe femeia care ma îndrăgit si mai iubit cel mai mult.Cred ca ea a fost singura.Fug dupa blonda pana ajungem in spatele instituției.Poftim!sune si imi da un sanwich si cativa bani.
-Multumesc!spun si o sarut pe obraz,apoi fug.Fug cat ma țin picioarele.Fug cum nu am mai facut-o.Azi.Azi e ziua.Ziua mea.Ziua in care am scăpat de acel infern.Ziua cand am sa îmi schimb viața.Alerg pana ajung intr-un parculet cu mulți copii.Merg bucuroasă catre el.Dupa ce ma asigur ca nu ma vede nimeni,plec spre parau.Ma pun pe o bancuta si incep sa cânt (melodia la media). Fara sa îmi dau seama oameni se stransesera in jurul meu si îmi lăsau bani în pălăria mea neagră.Lacrimile isi făcură aparitia ceea ce i-a facut pe oameni sa zică:
-Ooooooo!Seara se lasa, iar eu nu aveam unde sa stau. Eram panicată.Mi-era frica.Frica de ce s-ar putea intampla.Mi-era frica sa nu ma găsească si sa fiu din nou dusă acolo si torturată.Frica.Frica.Frica.Doar asta auzeam in capul meu.Frica!