Un secret uitat de timp

Partea a 8

Ma scuzati de greselile de ortografie pe care sunt sigura ca le-ati observat de la inceputul povestii,dar cand scriu sunt asa inflacarata ca uneori parca nimic nu mai conteaza...O sa le corectez,dar acum sunt foarte grabita.Nu uitati de melodie si daca vreti lasati si o parere.

Si asa s-au scurs luni de zile...stand singura toata ziua,iar apoi petrecandu-mi timpul cu el,la apusul soarelui...Imi placea acest palat,unde linistea predomina in continuare...Singurul zgomot care se auzea,era doar glasul primordial si dulce al raului din muntii trecutului,care se varsa il lacul de cristal...Timpul trecea destul de greu...Faceam curatenie si ma plimbam prin palat,asteptandu-l cu masa calda de fiecare data cand venea din pustietatea lumii.Cat as fi vrut sa stiu ce face,dar dorinta lui era ca eu sa nu aflu,asa ca i-am respectat decizia...

Am observat ca iar se agita particulele de magie.Asta insemna ca vine!Cat de bucuroasa eram de fiecare data cand il vdeam,cand il auzeam si mai ales cand il priveam,atat cu ochii mei,cat si cu ochii inimii mele...A venit la mine si m-a luat de mana...

-Am o surpriza pentru tine,Natalia....

L-am urmat de mana,pana in cea mai mare incapere a palatului,unde nu mi-a dat voie sa intru pana acum.A batut cu pumnul si cu toata magia lui in usa si apoi a deschis-o,uitandu-se la mine si zambind...Am intrat inauntru...Cred ca eram in al noualea cer...Camera nu era defapt o camera...era o biblioteca...Plina numai de carti!Acesta era paradisul meu!M-am dus la el si l-am luat in brate...

-Multumesc Edward!

Atunci ma stranse cu caldura la pieptul lui si ma privi cu niste ochi atat de plapanzi si de frumosi incat nu am rezistat sa-l mai privesc...Sclipirea din ochii ma fermeca cu totul!

-Nu trebuie sa-mi multumesti!Am facut acest lucru pentru tine!Stiu ca asta iti place cel mai mult!

M-am plimbat putin printe milioanele de carti care se aflau acolo...Eram de-a dreptul extaziata...Nu erau carti obisnuite ci lumi intregi,in care nimeni n-a intrat vreodata...I-am multumit inca odata si am mers la masa...Am observat ca de fiecare data cand ne asezam la masa cea veche din sala palatului,o lacrima de cristal,ca si lacul,pura ca si sentimentul iubirii,fierbinte ca si nemarginitul dor al sufletului,i se prelingea pe obrazul cenusiu...Il mangaiam de fiecare data si incercam sa-i alin suferinta cu vorbe dulci si calde,rostite din sufletul meu,care ar face orice,ca sa-i stearga amintirile trecutului,nedorite ca si buruienile unei gradini cu trandafiri...

Ne-am retras fiecare in camera noastra,ca in fiecare seara...,dar se par ca in seara aceasta era mai misterios decat de obicei...Intrase tacticos in camera sa,astfel ca eu sa nu vad ce se afla in ea...Ma rodea sufletul pentru ca ascundea ceva de mine...Am ramas aici alaturi de el,ca sa-i pot alina durerea si ca sa-i dau sansa la o alta viata,ca sa-l fac sa uite trecutul.Aud o bataie in usa camerei mele...Era el.Intra si se aseza langa mine...Ma privi in ochi si imi spuse:

-Sper ca nu te superi ca te-am adus aici...Chiar am avut nevoie de cineva...Stiu ce ai in gand...Camera mea...Te rog nu intra!Vei afla la momentul potrivit,acest secret atat de tainic ascuns...Ai grija ce faci...Tin la tine si nu as vrea sa ti se intample vreun rau...

Atunci ma lua din nou in brate si ma saruta pe frunte,dupa care iesii...Atunci inima incepu sa-mi bata din ce in ce mai tare...Cred ca m-am indragostit de el...nu de el,de sufletul sau,de ochii sai,de glasul sau...Era singura persoana careia i-a pasat de mine vreodata si care s-a comportat cu-atata tandrete fata de mine...Stiu ca este doar o umbra,dar nu conteaza infatisarea,nu conteaza ce i s-a intamplat...are un suflet mare,de care m-am indragostit...Dar din pacate,trebuie sa-mi sting acest foc din suflet...El e indragostit de Anastasia...O are in suflet,in ochi si in gand...Anastasia,doar o amintire,care-l bantuie in prezent,care vrea sa-l distruga si sa-i ia ce i-a mai ramas...Trebuie neaparat sa uit de acest sentiment si sa mi-l scot din suflet,pentru ca sunt doar iluzii,sunt doar fapte ireale,doar fantasme lucitoare,ce se vor pierde in zare...

Dimineata,eram singura...Plecase din nou....Am mers la locul nostru special din acest taram....LACUL DE CRISTAL...M-am aplecat deasupra lui si i-am vazut chipul..Cum el o avea pe Anastasia in gand,asa il aveam eu acum...Cat as fi vrut sa nu se intample asa si cat mi-as fi dorit sa ramana ca un frate pentru mine!

Dintr-o data aud o voce,ca un glas de vant,care-mi sopti:

-Pleaca...Pleaca si nu te mai intoarce....Nu te vrea...Pentru el esti doar un stalp de alinare,doar o poarta de uitare,doar o cale de scapare...Nu te iubeste...E cu gandul la Anastasia...Sunt doar iluzii,pleaca!Nu te iubeste...

Atunci am izbucnit in lacrimi...Voiam sa ma arunc in lac,dar mi-am adus aminte de bolta de piatra...Am alergat spre ea cu lacrimi in ochi si am intrat inauntru...Fugeam intruna....Nu conta ca ma loveam,nu conta ca intruna cadeam...vroiam sa plec si sa-l dau uitarii...Atunci am auzit un ras malefic,dar asta nu conta,pentru ca sufletul imi era foarte ranit si nimic nu mia-r fi putut vindeca inima inflacarata....Am reusit totusi sa aud un glas bland,dar disperat,strigand:

-Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!