Albastru Sălbatic - Volumul 1

Capitolul 1

18 ani mai târziu

         — Ce spui de nişte cumparături împreună? mama se întoarce spre mine, închizând frigiderul.

          Mi-am turnat laptele în bolul de cereale, încercând să-mi feresc privirea de a ei.

          — Azi nu pot! am spus în cele din urmă, făcând-o să ofteze resemnată.

          Mă jucam absentă cu lingura în castron, despărțind cerealele cu ciocolată de cele cu fructe. Le ador pe cele cu ciocolată. Ea s-a aşezat încet la masă în fața mea. A lăsat cana de ceai deoparte şi a permis mânii sale să alunece pe masă până a găsit-o pe a mea. A prins-o strâns facându-mă să-mi ridic privirea.

          —  Vreau şi eu să-mi petrec puținul timp liber cu fiica mea. Crezi că este posibil?

          Sincer, chiar mă durea sufletul să o refuz de fiecare dată când îmi sugera să petrecem nişte timp împreună, ca mamă şi fiică. Însa nu puteam să mă învinovățesc întru-totul, şi ea ştia cel mai bine asta. Nu este vina mea că domeniul afacerilor funcționează pe motto-ul "spune nu timpului liber". Mă miram totuşi că îşi amintea să respire, cred că nu ar trebui să mă mai îngrijorez în privința asta.

           — Nu cred că întrebi persoana potrivită, am raspuns afişând un zâmbet slab.

          Mă străduiam din răsputeri să nu par  adolescenta depresiva, însa nu mereu îmi ieşea. Adică, nu eram depresivă în sensul rău, cu lacrimi, băutură şi țigari. La naiba, nici măcar n-am pus vreodată gura pe o amărâtă de țigară. Părinții mei ar trebui să fie mândri de mine pentru asta. Mă gândeam că poate, într-o zi, viața mea va reveni la normal, dar nu făceam altceva decât să-mi umplu capul cu speranțe deşarte. De când se despărțiseră toată lumea mea s-a schimbat, ajungând să văd într-o singură persoană şi mamă şi tată. Şi mă simțeam singură, al naibii de singură, atunci când nu îl aveam pe Noah lângă mine, mă înecam în amintiri cu desăvârşire.

           Motorul unei maşini mi-a atras atenția, aşa că mi-am aruncat privirea spre geam. Am recunoscut-o în clipa următoare, am lasat rapid lingura din mână şi m-am îndreptat spre uşă aproape alergând. Inima îmi bubuia puternic în piept şi am zâmbit inconştient atunci când am ieşit afară. Era căt pe-aci să alunec zdravăn pe verandă, însă m-am aruncat în brațele lui Noah înainte să aibă loc micul impact. Acesta a rămas un pic surprins de gestul meu, dar şi-a revenit repede şi mi-a cuprins mijlocul cu brațele sale lungi.

          —  Cu aşa primiri mă faci să plec în fiecare zi, Madd! a şoptit el în părul meu.

           Mi-am proptit şi mai tare fruntea în umărul lui şi am chicotit amuzată. Mi-a fost atât de dor de el. Când m-am desprins din îmbrățişare mi-am ridicat privirea spre el. Zâmbea, dar nu era zâmbetul lui şi deşi se straduia să ascunda asta, eu îl cunoşteam foarte bine. Ochii săi emanau o tristețe ciudată, de parcă ar fi vrut să se bucure cu adevărat să mă vadă şi, totuşi, ceva îl reținea. Am alungat acest gând din minte pentru ca nu voiam să stric momentul. Este prietenul meu cel mai bun, asa că preferam să cred că se bucură să mă vadă la fel de mult ca mine.

           Apoi, impulsionată de un subtil sentiment de îngrijorare şi furie, m-am trezit plesnindu-l puternic în piept. Nu mai vorbisem de mai bine de două săptamâni, iar asta mă făcuse se îmi pun mii şi mii de întrebari cu privire la prietenia noastră, ba chiar aveam momente în care credeam că am greşit cu ceva şi s-a supărat pe mine, asta înainte să-mi spună unchiul lui că este plecat la nişte rude în străinătate într-o vacanță-de-ultimă-oră.