Albastru Sălbatic - Volumul 1

Capitolul 5

         Era aproape. Foarte aproape. Mult prea aproape.

            Am închis ochii luând o gură mare de aer. Îmi simțeam pielea de parcă eram întinsă pe jar. Ferbinte. Cu toate că frigul nopții devenea din ce în ce mai aprins, înăuntrul meu se ducea o adevărată luptă cu focul.

         Expirând lent, mi-am facut curaj să mă întorc spre el. Nu era ca şi când puteam sta cu spatele la nesfârşit. Dar dacă ar fi fost aşa, nu aveam de gând să mă întorc vreodată. Nasul îmi ajungea fix la nivelul claviculelor lui, ochii mei delectându-se cu linia expresivă a maxilarului său. Buzele sale pline de culoarea petalelor de trandafir erau drepte şi ferme, netrădând niciun fel de emoție. Mi-am ridicat privirea spre ochii săi incredibili de negri, precum două viduri în care aş putea să mă afund pe vecie, absorbindu-mă cu intensitatea culorii lor. Câteva şuvițe cârlionțate îi acopereau fruntea, ascunzând încruntătura de deaspura sprâncenelor dese. Mă simțeam de parcă admiram un desen deliric realizat total în tuş negru. Fiecare linie, fiecare contur şi fiecare curbură era perfect armonizată.

          A mârâit spre mine precum un taur furios, trimițându-mi fiori electrici prin piele. Era la mai puțin de zece centimetri de mine. Îi simțeam respirația fierbinte izbindu-se de fața mea. Probabil, în momentul ăsta, arătam ca un câțeluş speriat şi rătăcit, gata să fuga imediat ce este eliberat. Şi, sincera să fiu, aşa mă simțeam.

          — Nu... am început eu, dar cuvintele parcă mi se înghesuiau în gât, nu am avut de gând să o ating.

          Unul din colțurile gurii sale s-a ridicat, dezvăluind un zâmbet subtil şi aproape insesizabil. Era amuzat până peste cap. Ce pot să spun, am fost şi în situații mai penibile ca asta. Am înghițit în sec, în timp ce el mă privea intens. Mă asteptam să iau foc din moment în moment.

        A făcut un pas spre mine diminuând astfel mica distanță ce mai exista între noi. Instinctiv am facut un pas înapoi lovindu-mă de motor şi făcându-l să se clatine uşor.

         — Pleacă! A mârâit spre mine.

       Un nod în gât mă oprea să scuip câteva cuvinte ce l-ar fi făcut să mă țină minte toată viață. Vreau să fug? Mâncând pământul. Picioarele mă ajută? Nicio şansă. El voia să plec, dar eu nu aveam spațiu nici să respir.

        Claxonul unei maşini l-a facut să se îndepărteze şi aş putea jura că niciodată nu m-am mai simțit atât de eliberată. Am zburat pe lângă el fără să mă uit înapoi nicio clipă. Îi puteam simți privirea fierbinte în ceafă, dar nu-mi păsa, mă îndreptam sprintenă spre maşina lui Noah.

        — Văd că ai făcut cunoştință cu noii vecini! Îmi spune el în timp ce mă aşez pe scaunul din dreapta şoferului.

          Am răsuflat uşurată când am văzut uriaşa distanța care se afla acum între mine şi noul vecin. Deşi el continua să privească spre noi, eu mi-a rezervat atenția asupra lui Noah. Nu puteam să-l las să mă tulbure.

          — Se poate spune şi aşa...

         Dar el nu mă mai asculta. Ochii săi erau ațintiți asupra brunetului. Se priveau reciproc, iar Noah era ciudat de serios şi încordat.