Albastru Sălbatic - Volumul 1

Capitolul 6

          Mă simțeam dezgustată până peste cap. Voceai ei îmi crea o stare de amețeală insuportabilă şi greață, ceva ce nu m-ar fi avantajat dacă era mai aproape de mine astfel încât sa pot vărsa pe rochia ei. Din nefericire, trebuia să mă abțin. Am făcut un pas în spate, mărind distanța dintre noi. O vedeam clar deşi, în mod normal, lumina difuză a nopții nu mi-ar fi permis asta. O vedeam atât de clar încât puteam să jur că e făcută din neon. Pielea ii lucea alb, bolnăvicios, în comparație cu razele argintii ale lunii. Şi-a aplecat capul într-o parte, analizându-mă cu un zâmbet sinistru pe față.

      — Crezi că am venit să mă joc? întrebarea mea atârna, umplând aerul înghețat. Vreau să ştiu unde e Noah.

       Tăcere. O priveam şi ea mă privea la rându-i, însă niciuna din noi spunea nimic. Pieptul mi se ridica din ce în ce mai repede. Furie?! Frică?! Frustrare?! Nu eram sigură de ce, dar motivul începea cu "f". Înaintam cu spatele spre uşa, încet, în aşa fel încât să nu-şi dea seama, însă am ramas muta de uimire când în mai puțin de o secundă i-am simtit respiratia rece bătându-mi în ceafă. Am gemut şi m-am întors pe călcâie, întâlnindu-i ochii negri... complet negri. Am scapat un sunet ascuțit ce trebuia să semene cu un strigăt ingrozit, şi m-am îndepărtat. Era departe de puterea mea de înțelegere cum apăruse în spatele meu atât de repede, de parcă ar fi avut rachete super-sonice înfipte în talpă. Sângele-mi zbura prin vene la viteză maximă, iar picioarele îmi tremurau ca două scobitori amărâte. Teama creșterea în pieptul meu cu fiecare secundă ce trecea, făcându-mi gândurile să se năpustească asupra mea, copleşindu-mă.

        Se apropia de mine cu paşi înceți, chinuitori, savurând fiecare secundă în care mintea mea era complet blocată. Am simțit ceva rece lipindu-mi se de spate - uşa din sticlă ce mă separa de terasă.

         — Shh... se va termina repede, glasul ei răsuna ca un ecou în urechile mele, nici nu îți vei da seama.

         Atunci inima mi s-a oprit din bătut, mâinile şi picioarele mi s-au încordat, iar privirea mi s-a încețoşat, culorile distorsionându-se şi transformându-se în nuanțe diferite de albastru. Îmi simțeam pielea vibrând şi corpul răcindu-se în timp priveam cum silueta Juliei se schimba într-o umbra luminoasă, albastră.

         — Tu chiar vrei să ne jucăm, i-am auzit vocea încordată în capul meu.

         — Vreau, am răspuns fără să deschid gura, folosindu-mi gândul de parcă i-aş putea vorbi.

          Râsul ei a fost confirmarea mea, mă auzise. Am vorbit fără să rostesc niciun sunet, şi asta m-ar fi speriat de moarte dacă nu eram ocupată să scap cu viață din confruntarea asta. Atunci, o clipă a fost de ajuns să dea curs mai multor lucruri. Julie s-a pus în mişcare, apropiindu-se cu o viteza uluitoare, iar eu am atins cu palma geamul din spatele meu, făcându-l să vibreze. Materialul s-a spart în mii se cioburi ascuțite ce atârnau în aer, în secunda imediat următoare îndreptându-se rapid spre o singură țintă - Julie. Sunetul de carne străpunsă si lichid hârjonea liniştea nopții. M-am împleticit peste balustrada terasei pierzându-mi echilibrul şi nu mi-a rămas nimic altceva de făcut decât să aştept impactul cu solul. A venit mai blând decât mă aşteptam, de parcă căzusem din pat, o zgâlțâitura zdravănă cât să mă readucă le realitate. Partea mea stângă a făcut cunoștință cu asfaltul dur, transmițând undele ciocnirii prin tot corpul.

           M-am ridicat rapid în capul oaselor şi am rupt-o la fugă. Poate instinctul de autoconservare, poate un gând stupid sau paranoic, dar ceva m-a făcut să-mi dau seama că nu se terminase aici. Îi simțeam mirosul în spatele meu, desi nu auzeam nimic altceva decât paşii mei. Alergam repede, mai repede decât credeam că sunt în stare. Nu ştiam încotro o iau sau pe cine caut, dar ce ştiam e că nu vreau să mor azi, aici şi acum. Am cotit-o la dreapta pe o alee bine luminată, cu cât era mai multă lumină, cu atât mă simțeam mai în siguranță. Vederea îmi revenise la normal, dar corpul încă îmi zumzăia de energie, de putere. Mă simțeam de parcă aş fi putut să ridic o maşină cu o singură mână, şi asta mă speria din ce în ce mai tare.