Albastru Sălbatic - Volumul 1

Capitolul 2

          Drumul pâna în oraş a fost mai tăcut decât mă aşteptam, dar nu era nici pe departe deranjant. Am lăsat muzica radioului să ne petreacă până în parcarea unei cafenele. Preferată mea. Singura cafenea cu bibliotecă din oraşul Pettersburg, Virginia de Vest.

           Zâmbeam aproape inconştient privind în dreapta mea, la băiatul blond cu ochelari de vedere şi zâmbet timid ce bătea darabana cu degetele pe volan şi purta tricoul său alb, simplu pe care era imprimat mesajul "Tricoul ăsta are stăpân". Părea în apele lui şi eu eram la fel, după atâta timp, venirea lui m-a scos la suprafață în cele din urmă.

           — Te holbezi, îi aud vocea trezindu-mă la realitate.

          Am chicotit, întorcându-mi privirea spre geamul din partea mea. Am deschis portiera şi am lăsat aerul fierbinte al verii să îmi inunde plămânii. Cu Noah în spatele meu, am păşit entuziasmată în cafenea şi am simțit cum îmi tresaltă inimia. Eram din nou în lumea mea.

          Noah.

           Cărți.

           Şi o cafea bună.

           Nu mi-aş mai fi dorit nimic altceva în momentul ăsta.

           Noah s-a apropiat de tejgheaua fetei de la cafenea zâmbindu-i şi cerându-i două cafele cu lapte. Blonda nu reuşea sub nicio formă să se abțina din a-l devora din priviri, prinzându-şi o şuviță între degetele ei siubțiri şi ondulându-o. Spre surprinderea mea, blondul meu nu a mai lăsat privirea în jos şi nici nu a început să râdă în sughițuri cum făcea de obicei, ba chiar părea foarte relaxat cu coatele poziționate pe masa albă. Căutam în minte ultima dată când l-am vazut flirtând cu o fată şi zău că nu primeam niciun răspuns. Poate pentru că asta nu se întămplase vreodată. Răsetele din partea fetei drăguțe au răsunat pâna la mine şi mă gândeam ce a spus atât de amuzant. Într-o clipă, Noah ia ceştile de cafea şi se apropie de una din mesele albe aflate în stânga mea.

           — Iar faci asta, se întoarce spre mine zâmbind curios.

           — Fac ce?

           — Te holbezi, răspunde el suflând atent în ceaşca sa.

           Am apropiat ceaşca de cafea de buze şi am luat o înghițitură. Lichidul fierbinte mi-a ars limba pentru câteva secunde, apoi gustul dulceag mi-a inmuiat papilele gustative.

          — A! l-am privit puțin. O cunoşti?

            Noah a dat uşor din cap înainte să îmi raspundă:

             — Angie? Da. A fost cu noi în generală. Nu îți mai aminteşti?

            M-am răsucit pe scaun aruncând o privire peste umăr spre fata din spatele tejghelei. Am surprins-o exact în momentul în care şi ea se uita la mine, privirile noastre intersectându-se. Mi-a zâmbit dulce, apoi privirea i-a alunecat rapid spre blondul de la masa mea. Nu ştiam ce să mai zic, probabil pentru simplul fapt că nu am mai întâlnit vreo fată care să fie atrasă de el, altfel decât pentru temele la matemaică. Am clătinat din cap ca răspuns la întrebarea lui.

          — Poate dacă nu ai fi fost aşa de ocupată cu problemele tale adolescentine, ai fi observat şi alte persoane în jurul tău.

            M-am străduit să zâmbesc la remarca lui uşor usturătoare. Nu că nu ar avea dreptate, dar sperasem din tot sufletul că uitase de crizele mele de personalitate din generală. Chiar nu voiam sa-mi readuc în minte cauzele lor, deşi răspunsul se menținea constant.