Condamnată la supraviețuire ~ pauză ~

Capitolul 1

                                                        În urmă cu 15 ani

—  Soner, este tot mai rău, are febră mare și nici o pastilă nu mai are leac, îi spune Cansu lui Soner îngrijorată în timp ce stoarce o cârpă albă din bumbac luată de pe fruntea micuței, iar lacrimile i se înnoadă la barbă.

Teama a încolțit în sufletul lui Cansu, iubita ei fată de doar doi ani este acum foarte bolnavă. Trăiesc într-o sărăcie lucie, doar din mila șefului clanului din care fac parte, ca toți oameni de rând, nu există familie care să nu facă parte dintr-un clan.

Ei sunt ce bogați, cei care taie și spânzură și care stabilesc destinul oamenilor de rând, respectând cu sfințenie toate tradițiile, care sunt transmise de la generație la generație.

—  Cansu, nu avem ce face trebuie să acceptăm oferta bogătașului din Istanbul, altfel o să moară.

Vocea bărbatului i se micșorează în intesitate la fiecare cuvânt, îl doare sufletul când o vede pe iubita lui soție suferind în ultimul hal, încearcă din răsputeri să salveze aparențele în fața ei, dar doar gândul că își va pierde fata îl îngrozește.

—  Dar după ce se face bine o să o aducă înapoi? întreabă Cansu, în timp ce își trage nasul și realizează că nu are încontro, decât să o dea unui străin.

—  Da, așa a zis. Domnul Melih nu are copii și de când a auzit de situația noastră a fost dispus să ne ajute. Știi foarte bine că doar în Istanbul este tratament pentru micuța noastră.

          Cu inima îndoită Cansu acceptă, chiar dacă simte un cuțit cum i se înfige în plămâni, iar respirația i se pare o povară. Plânsetul lui Kadir, băiatul cel mai mic al familiei parcă o readuce la realitate și îl trimite pe soțul ei la el.

Soner după ce îl liniștește pe Kadir, care a plâns mai rău ca niciodată, parcă ar simți că ceva rău se întâmplă în familia lui, fuge la un vecin cu mai mulți bani și într-un final stabilește cu Melih ca mâine să vină.

Cansu toată noaptea a stat cu micuța Yaren în brațe, nu a închis nici un ochi și pleca de lângă doar ca să îi dea piept lui Kadir, de doar șase luni.

Se ruga lui Allah cu lacrimi fierbinți să nu îi fure floarea ei de fată, era în stare să își dea viața pentru familia ei, devotamentul și iubirea acerbă fiind cele mai mari calități ale ei.

         Când zorii zilei s-au ivit, trupul a început să îi tremure tot mai tare. Ar fi plecat în secunda aia cu ea, dar nu avea pe cine să îl lase pe Kadir, iar soțul ei este singurul om, care aduce o brumă de bani în casă, care niciodată nu le ajung.

—  Mami, o strigă Yaren și tresare.

Nici nu a realizat că micuța o privea cu ochii ei căprui, care acum nu mai străluceau ca altă dată, ci erau goi, ceea ce îi provoacă fiori pe șira spinării.

          Cu greu reușește să își stăpânească mâinile tremurânde și o îmbracă cu cea mai frumoasă rochiță, care Yaren o are în dulap. I se pune un nod în gât când realizează că din cauza bolii a slăbit, iar rochia stătea pe ea ca pe gard.

Atunci încearcă singură să se consoleze că face lucrul corect, chiar dacă inima îi strigă să nu o lase să plece, dar chiar dacă nu are prea multe clase, pentru că tatăl ei nu a avut bani să o de-a mai departe de patru clase, lasă ca rațiunea să domine.

O prinde de o mânuță și încearcă să iasă până la ieșire din Mardin, asta fiind ideea lui Soner ca să nu se facă de râs că își vinde practic fata, dar cum puterile o lăsau tot mai repede, o ridică și o ține la pieptul ei pe tot parcursul drumului.