Condamnată la supraviețuire ~ pauză ~

Capitolul 9

            Cina a ținut aproape două ore. În tot acest timp, cam nimeni nu a purtat o discuție mai lungă de câteva cuvinte și aia din curtuoazie mai mult.

Hakan și Ece, au mustăcit pe tot parcursul cinei din cauza celor invitați. Le părea bine că își vede fata după atâtea zile de la nuntă, dar faptul că era însoțită de soțul ei, Kadir, nu le convenea mai deloc. Iar cireașa de pe tort a fost când au văzut-o pe Yaren, îmbrăcată total diferit de tradiția lor.

             Onur simțea că explodează de nervi și dacă nu ar fi făcut parte din familia lui, sigur până acum i-ar fi spart nasul lu Yavuz, care în loc să își mănânce bunătățile din farfuria lui, o sorbea pe Yaren din priviri.

Încă nu știe cum s-a controlat într-un asemenea hal, poate chiar ar putea primi o medalie pentru pace, gândea singur.

De la masă doar Yaren și Cansu sunt mulțumite. Yaren, pentru că i-a ieșit jocul, iar Cansu pentru că își putea vedea copila, elegantă și frumoasă, cum nu ar fi sperat vreodată.

*

              Melek și Melih, după ore întregi de condus, văd în fața lor un semn mic, care indică că mai au doar cinci kilometri până intră în Mardin.

Agitația lor sporește pe măsură ce mașina înaintează pe drumul din piatră. Fiecare se gândește la ceea ce este mai rău, dar nu au curajul să își rostească temerile cu voce, de teamă să nu se îndeplinească. Melek, deja începe să se agite pe scaun și începe să își bage în geantă ceea ce avea aruncat prin mașină.

—  Mai spune-mi odată, la ce numar a spus șoferul că a lăsat-o pe Yaren? o întreabă Melih pe soția lui, chiar dacă el știa foarte bine adresa.

Dar nu voia să se dea de gol. Nu ar fi putut uita asta, doar aici trimitea banii lunar, până când Yaren a devenit majoră.

—  Nu știa numele la stradă, mi-a spus doar numărul curții, adică zece.

Melih dă din cap aprobator. Știa că străzile din acest sat nu sunt denumite în vreun fel, ci doar casele sunt numerotate.

             Chiar dacă nu a fost niciodată până la ei acasă, nu i-a fost greu să ajungă până în fața porții. Pentru prima dată de când au pleat în această călătorie, se dau amândoi jos din mașină și simțeau cum oasele încep să le pârâie de amorțeală.

Melek simte că nu mai are răbdare și începe să meargă spre poarta albastră. La început se uită după o sonerie, dar când vede că nu găsește, apucă o piatră de pe jos și bate de trei ori în ea.

În tot acest timp, Melih își bagă arma la betelia pantalonilor și îl înfioară sentimentul metalului pe piele. Dar teama i-a încolțit în inimă când nu a văzut pe nimeni în preajmă. Străzile sunt pustii, doar un bec de la un stâlp pâlpâie ca într-un film de groază.

Când vede că nu răspunde nimeni, Melek mai bate odată, de data asta cu mai multă forță. Cât timp așteaptă, se plimbă pe un metru pătrat de mai are puțin să facă groapă în el.

              Când poarta de fier începe să se deschidă ușor, amândoi tresar și Melih se pune în fața soției sale. Mare le este mirarea când în fața porții se dezvăluie o siluetă micută, slabă. Melek se dă doi pași mai în dreapta ca să poată vedea cine le-a deschis poarta și are un șoc când în fața ei vede o fată, care îi seamănă perfect lui Yaren, când era în adolescență.

Ișik rămâne stână de piatră când vede în fața ei doi oameni necunoscuți. Stă pentru câteva momente să îi analizeze și apoi vrea să se retragă înapoi în siguranța.