Condamnată la supraviețuire ~ pauză ~

Capitolul 3

             Yaren abia își mai simțea trupul, dacă nu îi străbătea zeci de ace pielea, ar fii spus că este paralizată. Cele șase ore de condus aproape neîncetat și-a pus amprenta asupra ei.

Într-un fel nu înțelegea de ce se grăbesc în halul asta, chiar și șoferul s-a uitat urât la ei de câteva ori, când după numai câteva minute de stat în benzinărie, Soner îi grăbea ca pe niște vite.

                 Dar ce nu știa Yaren, era că nunta o să fie a doua zi, așa că pregătirile în Mardin sunt în toi, și nu putea să apară acolo fără mireasă, altfel ar risca ca Șeful să o ia pe Ișik de nevastă.

Solul devenea tot mai nisipos, iar în urma mașinii se înălța un nor mare de praf.

Yaren își mută privirea din cartea ei și privește curioasă pe geamul mașinii. Totul este așa cum și-a imaginat, iar din discuțiile purtate de Soner și Kadir, a aflat că mai are puțin până o să ajungă în faimosul Mardin, iar inima mai are puțin și îi iese din piept de bucurie.

Scoate telefonul mobil ca să facă tot mai multe poze, ca să aibe cu ce se lăuda părinților și prietenilor ei, dar rămâne surprinsă când vede că nu are nici măcar o liniuță la semnal.

                    Stâncile mari, sculptate diferit de natură, fiecare are o poveste, pe care Yaren încearcă să și-o imagineze. Poate aici s-au iubit mulți tineri, sau și-au jurat iubire eternă, ori câte lacrimi și dureri au auzit de la locuitorii satului. Putea să jure că pentru câteva clipe a văzut un bărbat, care contempla cerul senin, dar viteza mașinii a fost prea mare, ca să vadă cât mai multe detalii.

În zare se ivește câteva clădiri, mai impunătoare, care se putea vedea de pe câmpul pustiu.

                 Pe cât de fericită era Yaren, între Soner și Kadir se putea tăia tensiunea cu un cuțit. Își frământau mâinile, de mai aveau puțin să le rupă. Până acum a mers destul de bine, dar ce va face de aici încolo?

Yaren habar nu avea că de fapt stă în mașină cu tatăl și fratele natural, și că va merge la propria nuntă.

Soner se mai temea și de reacția lui Cansu, iubitei lui soții, îi este teamă să nu îl de-a de gol, așa că îi șoptește lui Kadir la ureche, ca să o țină ocupată pe Yaren prin oraș, până reușește să îi spună lui Cansu și Șefului, că planurile s-au modificat.

—  Yaren, strigă puțin mai tare Sonner, după ce aceasta se uita la peisajul mirific de afară și nu l-a auzit de prima dată când a vorbit cu ea.

—  Da, răspunde puțin rușinată, realizând că iar s-a pierdut în naivitatea ei, de altfel specifică vârstei.

—  Kadir o să te ducă puțin prin sat ca să ți-l prezinte, nu vreau să te rătăcești vreodată pe aici, apoi o să veniți acasă.

—  Nu este nevoie domnule, eu pot sta la un hotel, nu vreau să vă deranjez, spune fioasă Yaren, dar tot cu ochii prin toate părțile.

—  Nu e posibil copilă, o să stai la noi în casă fără nici o discuție, spune mai autoritar de cât și-ar fi dorit Soner, dar deja nervii lui sunt întinși la maxim, iar capul nu îi stă să îi facă pe plac unei răsfățate.

               Fără să mai protesteze, Yaren aprobă ușor din cap și când șoferul oprește mașină, își ia geanta de pe canapea și coboară împreună cu Kadir, iar Sonner se duce cu mașina ca să ducă bagajele acasă.

Yaren și Kadir sunt în piața din centrul satului. Este frumos amenajată, cu niște măsute de fier albe, iar pe toată lungimea străzii sunt tot felul de tarabe mici, unde lumea vinde de toate, de la mâncare, la haine și lucruri de trebuință prin casă.