Condamnată la supraviețuire ~ pauză ~

Capitolul 8

           Cinci zile au trecut de când Yaren nu a mai ieșit din camera ei. În fiecare seară, stătea în fața geamului, care dă în terasă și aștepta să vadă, dacă nu cumva Onur va intra în cameră. O înspăimânta de-a dreptul asta, că într-o noapte se va trezi cu el peste ea în cameră și atunci îi va cere să își îndeplinească drepturile de soție.

Spre norocul ei, Onur a avut multe probleme în ultimele zile. Două familii cu mulți bani și puternici, se certau pe un pământ, care le despărțeau casele. Amândouă considerau că este dreptul lor să îl aibe și așa s-a ajuns ca un membru din fiecare familie să moară de mâna celuilalt.

           Onur o vedea cum îl pândea, dar era prea obosit ca să mai aibe puterea să se certe iar cu ea. Așa că prefera să se izoleze și să se ascundă de familia lui, dormind într-o cameră mică, unde de fiecare dată se trezea înainte ca soarele să facă schimb cu luna.

*

        Avionul, în care sunt Melek și Melih, părinții adoptivi ai lui Yaren, tocmai a aterizat pe aeroportul din Istanbul. Amândoi simt o agitație enormă, care le curge prin vene. Niciodată, Yaren nu i-a sunat atâta timp și deja se gândesc la ce este mai rău.

Melih se blesteamă în gând că i-a dat voie să plece în acel sat uitat de lume. Acum ar prefera să de-a timpul înapoi și să îi spună tot adevărul soției sale. Mai bine îndură o ceartă groaznică cu ea, decât să se gândească că Yaren a pățit ceva.

La ieșirea din aeroport îi întâmpină șoferul, care a condus-o pe Yaren în Mardin.

—  Ai mai vorbit cu fata mea? îl întreabă direct Melek, fără ca măcar să îi răspundă salutului politicos adresat de acesta.

—  Nu doamnă. De când am ajuns acolo, Yaren mi-a spus că mă pot întoarce înapoi în oraș și o să mă sune ea când trebuie să mă duc după ea.

           După ce termină de spus, lasă capul în jos umil, apoi îi deschide portiera femeii și înghite în sec. Chiar și el și-a dat seama că ceva nu este în regulă. Bărbatul lucrează în casa lui Melek de peste zece ani și o cunoaște foarte bine pe fata lor și mereu a admirat-o.

Chiar dacă este o fată de bani gata, care ar fi putut avea tot ce și-a dorit, bunul simț a definit-o întotdeauna. Niciodată nu a acceptat să i se spună altfel, decât Yaren, fără domnișoară sau alte apelative.

          Cei doi soți se urcă în mașină îngândurați, fără să spună vreun cuvânt. Gândurile amândurora se îndrepta doar spre fata lor. Melih, bătea ritmic cu degetele în bordul mașinii și într-un acces de curaj, realizează că nu are de ales, doar să îi spună adevărul soției lui, apoi amândoi să pornească în căutarea ei.

Melek își scoate telefonul din geantă și încearcă să o apeleze pe Yaren, pentru a mia oară de când au plecat, dar ca de obicei, fără nici un răspuns. Tocmai din acest motiv și-au scurtat vizita în America.

           Nici unul dintre ei nu realizează când au intrat pe drumul îngust dinspre casa lor. Coboară amândoi în același timp și în liniște se îndreaptă spre ușa de la intrare.

Lui Melek i se pune în nod în gât când vede că o întâmpină doar servitoare. De fiecare dată Yaren era lângă ea și când îi vedea că vin spre casă, alerga cât o ținea picioarele, ca să ajungă mai repede la ei. Acum, în schimb, murmură doar un salut și trece glonț, până ajunge în sufagerie.

—  Melih, eu nu mai pot sta așa, fără să știu nimic de fata mea și să o aștept să ajungă acasă. Nunta vărului tău a trecut de atâtea zile și ea încă nu a dat vreu semn de viață, trebuie să plecăm în Mardin, îi spune hotărâtă femeia soțului său.