Condamnată la supraviețuire ~ pauză ~

Capitolul 7

           Yaren, fără să se mai uite în urmă, pleacă din cameră, lăsând-o pe Cansu cu inima frântă. Se aștepta la o reacție negativă din partea ei, dar pusă în fața faptului împlinit nu știa cum să reacționeze.

Se așează încet pe pat, cât să își tragă basmaua înapoi pe păr și cu mâinile tremurânde își șterge lacrimile amare, care îi brăzdau obraji roșii.

            Yaren, după ce a închis ușa, se lipește câteva secunde cât șă își domolească respirația precipitată, apoi face câțiva pași în față. Dar mai bine își dorea să rămână acolo cu femeia, care a vândut-o, decât să dea ochii cu toată familia lui Onur.

Toate privirile sunt ațintite asupra ei și chiar dacă îi venea să le strige multe, preferă să le murmure un "Bună dimineața", apoi trece repede pe lângă ei, fără ca cineva să aibe timp să îi zică ceva.

Toată lumea rămâne perplexă, Ege cu Hakan se uită cu reproș la Onur, care își încleștează pumnii pe sub fața de masă, nervos de lipsa de respect a soției sale. Doar Yavuz râde mișelește de tot ce se întâmpla în jurul lui. Îi făcea o deosebită plăcere să îl vadă pe fratele lui pus într-o încurcătură de acest gen și dacă la început nu îi plăcea deloc de Yaren, acum mai avea puțin să o pupe de fericire.

             După Yarea, apare și Cansu, mama ei, la fel de palidă. Nu îndrăznește să își ridice privirea din pământ. Când ajunge în dreptul mesei, murmură "Poftă bună în continuare" și apoi pleacă, de parcă pământul o ardea la tălpi.

De fapt cuvintele pline de ură ale lui Yaren o ardeau la inimă. Până să afle că trăiește, își imagina tot ce ar fi făcut fata ei la anii aia, cum o ținea în brațe și o alina de vreo durere, sufletească sau trupească, cum îi spunea povești sau pur și simplu cum o veghea când adormea.

Dar acum totul se întâmplă pe dos, fata ei strigă pe altcineva mamă, nu vrea să o vadă în fața ochilor și cel mai grav, ura din privirea ei devastatoare, o face pe Cansu să creadă că niciodată nu va fi iertată și iubită de Yaren.

                                                                                                          *

             Yaren, abia când ajunge în curte, simte că poate respira cu adevărat. Studiază fără vreo noimă tot ce vede și realizează după câteva minute că aici s-a ținut petrecerea nunții.

Își încleștează pumnii micuți, apoi pleacă de acolo. Vede o poartă, care nu este păzită de nimeni și cu speranță în suflet, mărește pasul până ajunge în dreptul ei.

Totul i se pare prea ușor, așa că precaută se uită în stânga și în dreapta să vadă dacă nu cumva, cineva o să apară. Dar totul este pustiu, așa că deschide poarta și pentru câteva momente rămâne dezamgită.

Este doar în grădina, unde se află câteva animale, dar ce ia atrad atenția este un loc unde stau trei cai negri, de o frumusețe rară.

             De obicei îi este teamă să se apropie, dar acum, într-un acces de nebunie se duce țintă spre ei. Rămâne cu gura între-deschisă de uimire, când vede asemenea frumuseți de aproape. Ar vrea să se apropie, ca să îi mângâie pe coama dezpletită, dar frica o împiedică să facă asta.

Doi dinte ei devin mai agitati, așa că Yaren face câțiva pași mai în spate, unde se simte în siguranță. Face un ocol ca să ajungă în fața lor și rămâne surprinsă când vede că unul dintre ei, are o stea albă în frunte.