Ana, o puștoaică de 13 ani, mică de statură, slăbuță și înzestrată de Dumnezeu cu unii dintre cei mai frumoși ochi de pe pământ. Doi ochi albaștrii, limpezi, atât de albaștrii, încât aveai impresia că ai în față cerul senin.
La prima terapie, am avut impresia, că nu stau de vorbă cu o fetiță de 13 ani, ci cu o femeie matură trecută prin multe greutăți de alungul timpului. Era diferită de restul fetelor de vârsta ei pe care le-am cunoscut până la momentul respectiv.
Încetul cu încetul, am început să o cunosc. Tot timpul era tristă, deși nu recunoștea acest lucru, iar ochii îi sclipeau. Ascundea o poveste dureroas, care până la momentul respectiv, era ca un cuțit înfipt în inima ei de copilă.
Fiind la o vârstă fragedă, fata, a crezut că singura soluție este să-și i-a viața în propriile mâini. Bineînțeles că nu a reușit. Ea s-a luptat în zadar să facă totul singură, deoarece, tot ceea ce și-a propus să facă nu a fost pe placul ei, chiar din contră ...
Povestea micuței mele paciente începuse în urmă cu cinci ani, când aceasta avea opt anișori , iar din pricina unui accident viața ei a luat o întorsătură neașteptată.
Ca orice copil năzdrăvan, Ana a dorit să facă o plimbare cu bicicleta pe timp de toamnă târzie când ploile își făceau destul de des făcută prezența. Deși mama sa nu a fost de acord cu aceasta ieșire, fetița a plecat în grabă. Mama sa pornește imediat după ea, însă puștoaica este mult mai rapidă decât aceasta, iar la o curbă, cade jos...
La spital mama fetei primește vestea că, fica sa și-a luxat glezna și îl anunță pe tatăl acesteia.
Și cum nici un necaz nu vine singur ... acesta, în apropiere de drumul către spital pe trecerea de pietoni, are loc un accident de mașină din cauza unei mașini care venea cu viteză.
Mama fetei primește vestea. Cade jos. Simte că o parte din ea numai există. Urlă pe coridorul spitalului și își strigă îngerul plecat prea devreme cu care și-a împărțit jumătate din viață , cu care a împărțit bune și rele.
Ana primește vestea și ea. Fata începe să plângă în hohote. Se simțea vinovată. Cele două sunt distruse. Sunt singure de acum ...
Zilele trec ... Ana se simte în continuare vinovată de decesul care a avut loc. Numai vorbește, nu mănâncă, nu doarme, se închide în ea din ce în ce mai mult, evitând-o chiar și pe mama ei.
Mama fetei a suferit un infarct miocardic, care a avut urmări mai puțin plăcute. Aceasta fiind în grija medicilor de specialitate.
După trei luni, mama fetei urcă sus la sufletul ei pereche. Ana este distrusă din toate punctele de vedere. Nu știe ce să facă, cum să facă, unde să se ducă, cine să vorbească...
Au trecut 5 ani plini de durere , de lacrimi, de nopți nedormite și zile negre parcă nu se mai sfârșeau .
Timp de cinci ani, puștoaica nu a vrut să vorbească cu nimeni, evita contactul cu oricine. Se simțea de a dreptul vinovată și devenise anorexică.
Ascultând povestea Anei, realizez faptul că,ea are nevoie de prieteni. De prieteni cu care are multe lucruri în comun ,de aceea, după câteva ședințe cu puștoaica, organizez o terapie de grup. Terapia de grup trebuie să se desfășoare atât cu specialistul, dar și cu doar câțiva pacienți de vârste apropiate şi a căror poveste de viață se aseamănă. Aceștia, înafară faptului că vor lega prietenii, vor scăpa și de durerea creată pe parcursul timpului, simtând că au pe cineva care îi înțelege perfect, fără a primi vre un sfat.
Uneori, nu avem nevoie doar te un sfat bun, ci si de o persoană care să te înțeleagă din priviri!
By : ElenaM
CITEȘTI
O zi din viața unui pacient
De Todo" Viața este un joc continuu , în care uneori câștigi , alteori pierzi , însă , cel mai important este să rămâi cu o lecție de care să-ți amintești cu drag mai târziu ! "
