ROBERT (I)

d a y II

Am renunțat la tine. De fapt, mai bine zis, am renunţat să te privesc ieri – din mai multe motive. Influența cea mai mare a avut-o Ellie, care nu voia să plece de lângă mine. S-a prefăcut că pleacă până am observat-o, la o aruncătură de bâț, după un stâlp.

Tragedia, în sine, a fost faptul că nici măcar nu m-ai observat. M-ai ignorat complet și nici acum nu ştiu de ce mai încerc. Probabil nu mă pot abține, fiindcă te caut cu privirea, aflându--mă în același lor. Și reușești, într-un final, să-mi ieși în cale,

Fumezi – ca de fiecare dată – şi eu nu pot să înţeleg de ce o faci. De ce să te distrugi? Eşti ideal în ochii mei şi în ochii tuturor. Sau, cel puţin, după părerea mea. Nu văd o necesitate în a păstra să aparența unui rebel, pentru că mă „scufund" din ce în ce mai mult în misterul tău, Robert. Ceva nu-mi place.

— Ooh! Te holbezi, Albă ca zăpada?

Instant. Picioarele mi-au înghețat în momentul în care vocea ta mi-a speriat urechile firave şi m-am întors într-o clipă cu spatele la tine. M-am blocat, – ce era să fac? Nu ştiu cum să reacționez natural când eşti în preajma mea, iar picioarele nu-mi ascultă, nici ele, rațiunea.

— N-nu mă holbam...

Am şoptit (mai mult pentru mine), sperând să nu auzi. Dar la scurt timp, am simţit o respirație caldă, care mi-a făcut trupul să fie străbătut de fiori reci într-o fracţiune de secundă, în ceafă. Știam. Știam prea bine că este respiraţia ta, căci doar tu reuşeşti să-mi provoci diverse stări fără să-ţi dai seama.

— Hmm. Serios?

— D-da...

Cu toate astea, nu pot să mă întorc cât ştiu că eşti acolo – exact în spatele meu, poate chiar la o distanţă milimetrică. Iar dacă mă întorc, ştiu că urmează să dau nas în nas cu tine şi nu vreau să trăiesc încă această experiență; posibilă senzaţie nou-nouță.

Eşti rebel – ăsta e caracterul tău – şi ai putea să-mi faci orice, iar eu n-aş putea reacţiona în vreun fel... Căci ajung hipnotizată, mereu, de ochii tăi de abanos, Robert.