ROBERT (I)

d a y III

Și a trecut o altă zi, iar acum vorbim de o nouă zi... Ieri am fugit ca o laşă ce sunt când ţi-ai apropiat buzele de urechea mea. Reacția mea te-a făcut, totuși, să surâzi, înainte să o rup la fugă. Dar, uite-mă din nou aici; cum te caut cu privirea prin marea de oameni şi încă nu-mi explic de ce continui să o fac.

Mă atragi, mă respingi... Mă afund din ce în ce mai mult în misterul tău, iar asta mă derutează atât de tare, Robert. În plus, încă nu sunt sigură că acel „R" e iniţiala numelui tău, - simt că mă mint singură, - sau dacă, pur şi simplu, e doar ceva aparte al tău. O importanță.

Vântul adie uşor. Fulgii de zăpadă fiind purtaţi de el prin toată regiunea la fel de îngheţată şi ea, ca şi sufletul tău. Iar eu... Eu te aştept pe tine şi am impresia că nu îţi vei face apariţia prea curând.

Mi-am tras de pe nas fularul pufos, lăsând respiraţia caldă să-mi părăsească trupul rece când silueta ta întunecată, aflată undeva în dreapta mea, mi-a atras atenţia într-o fracțiune de secundă.

— Ce cauţi din nou aici, Albă ca zăpada?

— E-Eu... Eram d-doar prin trecere, nimic mai mult.

Ţi-am răspuns cu jumătate de gură, într-adevăr. Puţin speriată, am încercat să-ți evit privirea întunecată. Nu ştiu ce să-ţi spun, cum să-ţi răspund sau cum să te întreb una, alta. Nu te-am privit în ochi. Nici măcar nu m-am întors spre tine fiindcă, efectiv, nu ştiu cum să reacţionez când eşti aici. Prezenţa ta... Prezenţa ta mă bagă într-o stare de confuzie accentuată.

— Hmm... Pot doar să-ți spun, până în momentul de față, că ai ceva al tău.

Şi, cu astea fiind spuse, ai dispărut de lângă mine, lăsând doar fumul ţigării tale, aprinse din mers, în urma ta. Iar eu... Eu m-am blocat, neînţelegând ce voiai să insinuezi cu afirmaţia ta. Ce vrea să însemne asta? Ce, mai exact? Până când vom continua așa, Robert?