Insemnarile unei fete pierdute

Capitolul 3

    Cel mai greu imi este sa ma vad frumoasa. Cand ma privesc in oglinda, mi se pare ca o umplu si ca nici nu incap in ea. Mi se pare ca am murit si ca ceva putrezeste incet in mine. Incerc de fiecare data sa imi spun ca fiecare este frumos in felul lui, insa creierul a captat imagini cu modele pe care sa le iau ca exemplu. Draga mea, esti foarte frumoasa. Ai un caracter minunat si tocmai, pentru autenticitatea ta esti superba. Dragul meu, daca fata aia nu simte ceva pentru tine, nu inseamna ca esti urat. Ceva mai bun te asteapta.
     Nu am crezut ca cineva atat de vesel si de frumos poate suferi atat de mult. Am avut un soc care mi-a adus lacrimi in ochi cand mi-am vazut colega de clasa plangand si spunand ca vrea sa moara. Este probabil cea mai vesela persoana pe care am vazut-o in viata mea. Ma doare atat de tare cand nu pot ajuta. Ma simt fara folos. Pur si simplu nu am cuvinte... Vreau sa ajut. Stiu ca pot ajuta. Sunt sigura de asta.
      Lipsa unui tata lasa o amprenta adanca asupra sufletului unui copil, mai ales al unei fete. Tata. Cel pe care toate fetitele il considera barbatul vietii lor. Dar cand acesta dispare, apare maturitatea la o varsta frageda, dar si o frica semnificativa de iubire. Recunosc. Sufar de filofobie. Nu imi doresc o relatie, pentru ca stiu ca tot ce poate aduce o relatie este o fericire falsa, urmata intotdeauna de o durere profunda. O stiu si eu, o stie si mama, o stiti si voi.
Nu stiu cum cineva te poate face sa te simti atat de fericit si special intr-o zi, iar urmatoarea zi te simti inutil...urasc persoanele de genul. Din toata inima. Ele iti strica viata atat de tare pentru ca apare speranta unde nu mai exista de mult timp.
Imi pare rau ca eu nu sunt ea, sincer. Imi pare rau ca am crezut ca ne putem ajuta reciproc. Credinta in prostii strica grav. Imi pare rau ca tu considerai ca am vrut doar distractie sau ca o sa fie distractiv. Nu aveam nevoie sa ma iubesti, aveam nevoie doar sa stiu ca cineva este langa mine. Dar este in regula, sincer..sau ma mint singura? Nu stiu daca ma intelege cineva, doar ca doare al naibii de tare cand iti da speranta, apoi ti-o ia inapoi imediat.
   Nu mai cred in dragoste la prima vedere sau in visuri de fetite cu flori in par. Cred numai in ce vad. Asta cred ca ar fi si un sfat. Evitati speranta si nu credeti pana nu vedeti.

Cu ce ma tratez eu cand am nevoie de cineva? Oamenii normali ar cere ajutorul cuiva, insa eu scriu. Scriu atat pentru sufletele voastre, cat si pentru al meu. Scriu despre situatii din viata mea si imi doresc sa ii ajut pe unii dintre voi sa nu sufere atat de mult, pentru ca orice om sufera pana la urma, nu? Sunt persoane care nici nu ma cunosc si ma intreaba pe retele de socializare daca sunt bine. Dar sunt si persoane care ma cunosc si nu au mai dat un mesaj de mult timp. Nu zic ca am nevoie de ei sau ceva, insa eu am fost alaturi de ei si acum chiar ma bucur ca sunt mult mai bine.

Recomandare: Imagine Dragons- I'm so sorry