Insemnarile unei fete pierdute

Exista viata dupa moarte?

Pe data de 28 octombrie am fost diagnosticata cu tumoare pancreatica. Pare o veste destul de trista. Acum pune-te in locul meu. O tanara de 16 ani afla ca dupa ce a scapat de ceea ce parea un capat de lume, a dat de adevarata povara. O parte din mine a murit cand am aflat acest lucru. Mi-am pierdut orice speranta in ceea ce priveste fericirea si viitorul meu. Avand in vedere ca varsta este atat de frageda, nimeni nu a stiut sa imi spune de ce am aceasta tumoare. Pot spune ca, de abia acum, am realizat ce inseamna batalia intre viata si moarte. Desi am murit, sufletul meu parca a inviat. Am inteles ca nimeni nu stie cat de nesemnificative sunt certurile intre prieteni sau parinti, sau o barfa in scoala. Nimeni nu stie cat mai are de trait sau cat de repede poate fi luata o viata. Am ajuns in stadiul in care nu mai conteaza daca corpul mai poate lupta sau nu, ci sufletul. Sunt oare pregatita sa mai lupt din nou? Sau o pot lasa balta?
Pe 27 noiembrie, am avut si operatia. O experienta cu adevarat traumatizanta, pe care nu o poti compara cu depresia. Am cunoscut persoane care imi spuneau "te inteleg prin ce treci", dar daca nu esti in pielea unei persoane ce sufera de cancer, nu ai de unde sa stii ce suferinta exista. Nu doar trupeasca, ci si sufleteasca. Sincer, este mai mult o batalie ce se duce intre trup si creier. Cand ajungi sa vizitezi spitalul mai mult decat cea mai buna prietena, incepi sa te indoiesti de dorinta de a mai trai. Zeci de analize facute doar intr-o luna. Rmn-uri, ecografii, hemograme, anestezice, calmante, interventii chirurgicale. Totul pentru ce? Asta este cea mai frecventa intrebare a mea..
     Stiu sa suna foarte ciudat pentru unii dintre voi, dar simt cum mor incet. Simt cum innebunesc. Simt cum imi cedeaza corpul. Vreau sa iubesc, dar nu pot. Vreau sa ma distrez, dar nu mai am de ce. Dar cel mai important, vreau sa lupt, dar nu am de ce.. In mintea mea, viitorul meu consta intr o cariera in psihologie si un sot fidel. Fericita si implinita. Acum, totul s-a dus dracului. Mama a luat-o razna din cauza durerii, tata vrea sa para insensibil, insa orele tarzii il hipnotizeaza si il fac sa isi arate ingrijorarea. Iar eu? Eu tot ce vreau este sa gasesc un motiv personal pentru care sa lupt. Toata lumea imi zice ca ar trebui sa lupt pentru parinti, pentru prieteni. Dar stiu sigur ca voi fi doar o povara. Vreau ceva pentru care sa stiu ca pot si ca vreau sa lupt. Imi iubesc parintii, insa eu i-am distrus. Imi iubesc prietenii, insa eu i-am intristat. Tot ce mi-a mai ramas sa fac este sa caut un motiv. Insa are rost?
Recomandare muzicala: Irina Rimes-Bolnavi Amandoi