Insemnarile unei fete pierdute

Capitolul 9

Prietenii. Probabil cel mai important capitol din viata unui adolescent, dupa parinti. Ei sunt cei care te fac sa te simti fericit, dar si cei care te fac si trist. Sunt cei pe care te poti baza, dar sunt si cei care te dezamagesc. Dar cel mai important, sunt cei care te iubesc asa cum esti tu, dar si cei care te pot pune la pamant cel mai usor. Cu alte cuvinte, prieteni sunt peste tot, insa cei care sunt pe cale de disparitie, din pacate, sunt cei adevarati. Prietenul acela pe care l-ai asteptat toata viata, care te cunoaste mai bine decat de cunosti tu pe tine. Acel prieten este cel mai usor de iubit, insa si cel mai usor de pierdut. Cunosc atat de multe persoane, insa fiecare in parte mi-a dovedit ca perfectiunea nu exista. Toti avem atat calitati, cat si defecte. Prietenii mei adevarati sunt in jur de trei. Ei sunt cei pe care ma pot baza in orice moment, sunt cei care stiu ca imi vor fi alaturi in orice situatie si ca ma vor certa de fiecare data cand gresesc.
Dar, ce se intampla cand te indragostesti de unul dintre ei? Cand acela devine ceva mai mult decat un prieten bun. Exista doua variante. In prima, totul merge ca la carte, cei doi se inteleg de minune si formeaza un cuplu. Se cunosc atat de bine si stiu exact ce vor unul de la celalat. Este relatia aproape perfecta pentru doua persoane. Insa, mai exista si varianta in care se strica totul, in care niciunul nu stie sa comunice cu celalalt si se ajunge la concluzii gresite si erori in comunicare. Asta a fost si cazul meu..m am indragostit de cine nu trebuia. Totul mergea atat de bine, pana cand am decis sa devenim prieteni cu beneficii. Evident ca totul a sfarsit cu lacrimi si injuraturi. El nu mai suporta sa ma vada, dupa ce razbunarea mi a invadat corpul particica cu particica, iar eu nu stiam ce sa fac ca sa dau timpul inapoi. L-am placut pentru umorul lui negru, pentru gusturile lui muzicale, insa mi as fi dorit sa spun ca l am placut si pentru sinceritatea lui, insa nu a fost chiar asa. Am reusit sa stric totul printr-o concluzie gresita, insa timpul nu am putut si nici nu il voi putea da vreodata inapoi. Iertarea este grea, insa nu imposibila, dar pentru el, a ma ierta pe mine a fost peste puterile lui. Cel mai mult imi e dor de conversatiile pe care le aveam noaptea, despre viata. Imi placea cand imi povestea atat de linistit despre ce ii place sa faca, apoi despre mama lui, intr o stare mult mai nelinistitoare. Imi pare rau pentru ce am facut si imi pare si mai tare rau ca nu vede ca in spatele tipului dur si insensibil, se afla speranta si sensibilitate.