E doar vina mea...

25.Inca un membru pierdut...

Din perspectiva lui Allis:
Fug spre spital. Speram ca cineva de acolo sa stie unde este Seb...daca pateste ceva, e doar vina mea...de fapt totul este vina mea....
Nu stiu ce o sa ma fac daca mai pierd pe cineva.In special pe Seb.
Sentimentul acesta de vinovatie a venit o data cu aparitia noului Harry. Acel lucru m-a derutat cel mai mult, deoarece eu il stiam altfel pe el. Era bland, calm, avea o voce calduroasa, era mereu foarte protectiv si un bun ascultator. Avea vise...voia ca intr-o zi sa preia centrele de psihologie ale tatalui dau. Adora sa discute cu oamenii si sa ii ajute in rezolvarea problemelor lor.
Virusul eliberat de mine l-a distrus, i-a intrat usor in minte si la distrus din interior.
Chiar daca Harry a fost mereu un luptator, acest razboi l-a pierdut si l-a costat viata.
O voce copilaroasa, feminina, imi striga numele, revenindu-mi din starea de meditatie.
-Allis!vocea Emmei se auze incet, dar totusi placut si melodios.
Alerga pe niste tocuri idioate spre mine.
Ma intorc pe calcaie si o cuprind intr-o imbratisare.
-Emma, stii cumva unde este Seb?
-A fost anuntat de o urgenta in fata portii 6 si a trebuit sa plece ca sa ajute.
-Oh....Multumesc mult!
-Vrei sa te ajut?
-Da.
O urmez pe usile spitalului, ajungand foarte repede in sala principala. Aceasta incapere are peretii albi si multe paturi asezate in 3 coloane. Pe marginea paturilor, se aflau oameni asezati de plapumi si perne, raniti.
In timp ce eu analizam camera cea spatioasa, Emma imi intinde arcul si o tolba cu sageti.
-Deci, nu uita,Allis, poarta 5 este plina ochi de intrusi, asa ca vino cu mine. Pe sub pamant nu poti,au descoperit tunelele noastre, pe jos nu poti, deoarece la fiecare pas dai de un zombie. Asa ca te voi indruma eu pe sus, pe acoperisuri.
Din perspectiva lui Kate:
Evit atacurile sale asupra mea cu ajutorul sulitei. Dean face cativa pasi inapoi, se concentreaza pentru cateva secunde, timp in care eu nu stau degeaba si imi ridic sulita, vrand sa-l lovesc direct in piept, dar mana imi amorteste, apoi si picioarele. Dean si puterile lui!
Sulita imi cade din maini facand un zgomot asurzitor la izbirea sa cu podeaua. Dupa cateva secunde in care tot incercam sa-mi incordez muschii si sa sar la bataie, am cazut si eu la pamant, urmand exemplul armei mele.Ma concentrez cat de mult pot, vrand sa il ranesc psihic. Deodata, acesta cade la pamant, iar eu simt cum toate informatiile sale ajung in creierul meu.
Il lovesc cu piciorul in abdomen, el lovindu-se de perete. Isi ridica capul si se uita confuz spre mine.
-Cine esti?....
I-am sters memoria! Cum am facut asta?!!
Ma doare capul.....il simt incarcat. Dar am sters memoria cuiva! Nu imi vine sa cred! Dar mai intai trebuie sa ma asigur....
-Ce iti aduci aminte mai exact?
-Fragmente....un baiat blond....eram in varful unui munte, cu 2 adolescenti: o fata si un baiat...el a venit prin spatele nostru si ne ameninta.
-Ce spunea?...
-Spunea ceva de niste sfere si vorbea cu fata aceea....Elizabeth! Asa o chema!...apoi m-a muscat de gat, am crezut ca am murit....
-Ce altceva iti mai aduci aminte?
-O fata cu parul cafeniu si niste trandafiri rosii superbi tatuati pe bratul drept. O cheama Chloe....
-Stii prea multe.
-Cum adica?
-Nu poti stii nici cel mai mic detaliu despre vreunul dintre prietenii.
-Ce imi vei face?
Ii intorc capul cat sa-i vad gatul, unde ar trebui sa fie muscatura...dar nu este...
-Repet, ce imi vei face?
-Am sa te ajut..
-Cum?
-Crede-ma, iti va fi mai bine asa. Apuc sulita, odata ce o ating, unul dintre capetele iei ia foc.
Dean se uita speriat la mine, dar eu ii infig sulita in piept fara mila. Ochii sai incep sa straluceasca cu o nuanat de verde neon, apoi isi revin, iar corpul incepe sa se pietrifice ...da, ati auzit bine, sa se pietrifice.
Ma dau putin inapoi, iar Dean se transforma in praf.
Wow...sunt prima persoana care a omorat vreodata un zombie...
Din perspectiva lui Chloe:
E aici...fratele meu....uneori in urasc din toata inima, dar alte ori...cand ma gandesc cum a ajuns..el nu era asa, era iubea, era o persoana calma, sau cel putin asa vreau eu sa mi-l amintesc, iar amintirea asta o voi lua cu mine in mormant.Nu vreau sa stiu ce monstru a devenit.
"Chloe..."
Nu!Nu incepe! Te rog!
Ma atrage ...parca era un magnet...stiam de jocul lui,insa ceva ma facea sa ma duc spre unul dintre depozite. De la distanta puteam observa ca acel depozit este singurul cu luminile aprinse.
Imi scot toporul si pasesc in incaperea ce mirosea a tot felul de chimicale si benzina.
-Draga mea, Chloe...
-Nu ma lua tu pe mine cu dulcegariile astea. Spune-mi ce vrei!
-Eu? Acum observ ce parere proasta ai despre mine...mi-ai ranit cu adevarat sentimentele...
Spune si isi pune mana la inima, prefacandu-se  ranit.
-Brad, spune-mi! De ce ai venit?
-Surioara...banuiesc ca tii foarte mult la prietenii tai, ii iubesti mult...pe unii mai mult decat pe altii...spune el referitor la Patrick.
-Si...
-Pai, stii tu cum eu trebuie sa aud tipete de suferinta si sa vad scurgerea sangelui in fiecare zi, insa astazi am sa-ti dau 2 variante: prima, te alaturi mie si "intunericului", iar a 2-a,pai,...mori. E alegerea ta.
Ma uitam la el ciudat. Nu stiam ce sa spun. Frica nu imi era. Stiu ca el nu m-ar fi omorat niciodata. Are nevoie de mine. Stiu chestii pe care el nu le stie. Stiu unde e Adam. Nu am sa renunt asa usor.
-Tic,tac...timpul s-a scurs.
-Omoara-ma.
-Oh,nu...avem nevoie de martori, cum ar fi ... Patrick, care va veni in scurt timp sa te salveze.
Brad ma lipeste de perete si ma strange de gat cu mana sa dreapta, in timp ce in cea stanga avea un pumnal vrajit, din cristal albastru.
Patrick apare si il impusca in mod repetat pe Brad in cap. El nu se clinteste. Nici macar nu simte.
Doar cu mana dreapta ma ridica de pe pamnat si imi simt picioarele in aer, nu am sustinere. Imi strang genunchii la piept, apoi il lovesc cu picioarele in abdomen, monstrul ajungand la pamant.
Toporul imi apare in mana dreapta, apoi il lovesc pe Brad in abdomen.
Patrick ma trage aproape de el, prinzandu-ma de umeri.
-Seb a descoperit o vraja ce ne-ar putea teleporta pe toti departe de locul asta. Numai tu si Kate o puteti face. Brad are un plan. Te distrage decat aici, si pe tine si pe Allis, cat sa aiba timp Harry sa sparga sferele, inclusiv pe cea a lui Liz. Fugi! Ma ocup eu de Brad.
-Nu te las cu el..
-Du-te!Toti au nevoie de tine.
Deodata, Patrick ma impinge la podea.Brad l-a zgariat pe spate.
-Fugi!
O iau la fuga afara, prin zapada. Dupa aproape 2 min, aud un tipat masculin si un sunet de glont.
Cad in genunchi si incep sa plang. Patrick...e mort.