Pretul iubirii

cap 18

Joshua mă duce acasă , a fost și azi la facultate. De câteva zile nu a mai ieșit cu prietenii și devenise vechiul Joshua, ceia ce îmi dădea de gândit. Oare era implicat și el sau chiar simțea ceva pentru mine...

-Luni o să merg și eu la firmă! Îmi spune in timp ce serveam masa.

-Dar poți să rămâi acasă, nu știu de ce te târăști pe holurile firmei ,când nu te interesează decât cum să devii avocat.

-Dar poate ca a început să îmi placă?

-Cum zici tu...

Seara a trecut greu și deși era duminică, aveam un program care începea la ora 2, așa că aveam timp de o baie relaxantă.

Mă îmbrac în trening și încalț o pereche de adidași, făcând un rezumat al zilei, când îmi cade ochii pe tricoul pe care îl luasem din camera lui Mikola. Îmi era dor de el. Fulger....

Îmi iau telefonul și ies din cameră grăbită.

-Unde pleci? Credeam că o să petrecem puțin timp împreună, de când am venit aici, nu ai mai avut timp și pentru mine.

-Acum merg să călăresc! O să avem timp suficient când o să ne căsătorim! Nu?

Și ies din casă îndreptând mă spre grajduri unde îl găsesc pe Fulger. Era înhămat, parcă asteptand mă.

- Băiete.... mă duci la Mikola? Știu că și ție i ți este dor de el. Și urc in șa.

Mergem afară și îl mângâi pe ceafa lui puternică.

-Haide la Mikola!

Și începe să alerge, nu ca atunci când era speriat, alerga ușor ,că și cum pluteam pe pajiștea care se întindea în fața noastră. Intram in pădure și deja știu unde se îndreaptă Fulger, spre cabană.

Ajungem, îl leg pe Fulger de un pom și întru . Inima îmi bătea puternic și picioarele îmi tremurau.

-Mikola? Dar nimeni nu îmi răspunde. Mikola!

Merg spre celelalte camera și nu găsesc nici urmă de ceva sau cineva. Mă așez pe canapea ghemuită si îmi las lacrimile să cadă. Îmi promisese că o să îl văd dacă îmi este dor de el , dar m -am înșelat.

Lacrimile curgeau și mă simțeam eliberată, trebuia să merg acasă în câteva ore aveam să intru pe drumul care îmi va spune în cine să mă încred și în cine nu.

Mă ridic și plec, deschid ușa ,dar îmi este împinsă înapoi și sunt întoarsă brusc ,fără să pot reacționa. Sunt împinsă în ușă și buzele mele presate de alte buze ,care îmi erau cunoscute. Îmi adun toată forța și împing persoana care era lipită de mine.

- Să înțeleg că nu ți-am lipsit?

-La dracu', cu jocurile tale! Ți se pare că mai pot suporta șocuri, îmi ajunge ! Și lacrimile se îndesau în colțurile ochilor.

- Iartă mă micuțo! Dar nu pot face mai mult de atât, și chiar mi aș dori...

-Atunci explică -mi, știu deja prea multe. Tu ști tot despre mine, pe când eu nu știu nimic despre tine.

-Promit să i -ti spun in curând, mai ai puțină răbdare. Și îmi prinde mijlocul tragandu mă aproape de el.

-Vreau să fi lângă mine! Și lacrimile încep să i și continue drumul deja știut pe obraji.

-Dar sunt! Eu mi aș dori ,poate mai mult decât i ți poți tu imagina, să te țin în brațe în fiecare zi. Să dorm și să ma trezesc cu tine ....dar trebuie să mai avem putina răbdare. Și îmi șterge lacrimile cu degetul mare.