Forever friends - A Harry Styles Fan-Fiction

Capitolul 4

Am iesit din bucatarie, teama fiind deja prezenta in mintea mea. Imi imaginam ce era mai rau. Gandul imi zboara in prima faza la Harry pentru ca stiu cum conduce, dar chiar daca conduce asa, el e mereu atent. Daca li s-a intamplat ceva parintilor mei? Maya inceteaza, pentru numele lui Dumnezeu! Dar aveam motive sa gandesc astfel...ultima oara cand cineva ne-a batut in usa intr-un fel asemanator, era cineva de la spitalul unde bunica fusese internata.

Am ajuns in fata usii, dar nu aveam curaj sa o deschid. Imi era frica. Sunt trasa din gandurile mele de o voce groasa, necunoscuta.

-Domnisoara Carver? Tresar si ma apropii pentru a deschide usa. Ii deschid si vad un barbat inalt si putin plinut. Poarta o uniforma de politist. O, Doamne! Politia?

-D-Da?! ma balbai, incercand sa-mi pastrez calmul.

-Buna dimineata. Ma scuzati ca v-am deranjat asa devreme, dar este vorba despre parintii dumneavostra. Timpul tocmai s-a oprit in loc, la fel si inima mea. Mi-e teama de ce o sa aud in continuare. Sunt prea speriata ca sa mai intreb ceva, dar tipul isi da seama si continua cu o urma de regret si parere de rau in voce. Au fost implicati intr-un accident de masina acum 4 ore pe autostrada. Se pare ca se indreptau spre casa. Vocea lui s-a spart si simteam cum numai am aer. Am vorbit cu mama si mi-au spus ca se intorc de abia maine. Pieptul mi-e strabatut de o durere puternica si aerul se imputineaza treptat.

-S-Si sunt teferi?

-Ma tem ca eu nu sunt omul cu vestile bune in aceasta dimineata, imi raspunde prompt, dar bland. Mama dumneavoastra a suferit cateva fracturi craniene destul de grave, iar tatal... De ce dracu' s-a oprit? Iar tata, ce? Daca nu-mi zice ce s-a intamplat jur ca sar pe el si nu o sa se termine bine.

-Iar tata...?

-Tatal dumneavostra a...el a...murit ! Imi pare sincer rau! Inima mea s-a rupt in mi de bucatele. Omul pe care il iubeam cel mai mult a...murit. Nu, nu se poate. Cum mama ta nu este constienta, tu trebuie sa semnezi niste hartii. Sunt doar niste formalitati, nu trebuie sa mergi acum. Chiar imi pare rau ! Trebuie sa plec acum, dar uite numarul meu. Suna-ma cand esti pregatita sa vi sa semnezi, si imi inmaneaza o bucata de carton subtire ce pare a fi o carte de vizita. Il vad cum se intoarce pe calcaie si se indeparteaza de casa pe alee.

Reusesc doar sa inchid usa si apoi genunchii mei cedeaza. Ma prabusesc pe podeaua rece si incep sa plang. Tata...persoana mea favorita, omul care stia mare parte din secretele mele si care ma ajuta "impotriva" mamei. Nu, nu poate fi adevarat. El nu ma poate lasa singura, nu in lumea asta rea, singura. Nu ar face asa ceva. Mi-a promis ca va fi acolo pentru mine intotdeauna !  Omul care m-a invatat sa ma apar de ceilalti. Iar mama, ea are nevoie de mine. Eu am nevoie de ea. Cum nu am masina, prima persoana care mi-a venit in minte a fost el. Incerc sa ma ridic, dar podeaua nu vrea sa-mi dea drumul, si cad din nou. Reusesc intr-un final sa ma stabilizez si merg in sufragerie, acolo unde mi-am lasat telefonul. Lacrimile imi curg pe obraji, fara sa le pot controla. Caut prin contacte pana ajung la numele lui. Il apelez si dupa al doilea apel imi raspunde.

-Da !

-H-Harry! ii spun printre suspine, dar lacrimile imi umplu din nou ochii si nu pot sa mai zic altceva.

-Maya, ce s-a intamplat ? il aud panicat. Incerc sa-mi controlez plansul si sa-i zic de ce l-am sunat.

-Poti sa vi sa ma iei de acasa? Trebuie sa ma duci undeva! Ii zic dur, rugamintea mea sunand mai mult ca o porunca. 

-Plangi? ma intreaba bland. 

-Poti sau nu? 

-Ok ! Sunt acolo in 10 minute. Inchid apelul si simt cu ma sufoc de durere. Incerc sa ma ridic pentru a-mi lua alte haine, dar el venise deja, asa ca nu am mai avut timp. Vroiam sa o vad pe mama. Ușa se deschide si aud niste pasi grabiti care probabil ma cauta. 

-Maya? 

-S-Sunt aici! Isi da seama de unde am strigat si se indreapta spre mine. 

-Hey, love! De ce plangi? 

-T-Tati! E singurul lucru pe care pot sa-l mai zic si ii simt bratele inconjurandu-mi talia. Ma ridica si ma strange in semn de: " Sunt aici acum" si se indreapta spre ieșire cu mine in brate. Deschide usa de pe partea pasagerului si ma pune pe scaun. Trece prin fata masinii lui negre si intra pe locul soferului. Imi pune centura de siguranta si ma priveste cu mila. Probabil vrea sa ma intrebe unde mergem, dar ii tai cuvintele si raspund.

-La Spitalul din Centru. Imi mai zambeste sec inca o data si apoi devine atent la condusul lui rapid. Sunt speriata de moarte. De ce? Probabil de ce o sa vad, sau , de ce am auzit. Nici nu mi-l pot imagina pe tata stand pe o masa rece, fara viata. Fara zambetul si glumele sale. Eram dintotdeauna printesa lui. Zayn e baiatul mamei, dar eu...tot  ce am avut a murit. Zayn...oare el a aflat? Ar trebui sa-l sun. Va fi la fel de distrus ca si mine.

Masina neagra a lui Harry se opreste, si imi dau seama ca am ajuns, dar nu vreau sa intru. As vrea sa merg acasa si acolo sa ma astepte ei. Mami si tati, care sa-mi spuna ca totul va fi bine. Dar nu e asa...nu va mai fi niciodata asa. Harry imi deschide portiera si ma ajuta sa ies. Mergem spre usa larga a spitalului, dar el ma tine de mana. Ar vrea sa ma intrebe ce dracu' se intampla, dar stiu ca nu o va face. Ma lasa in mijlocul unui coridor lung si se indreapta spre un birou inalt la care sta o femeie destul de tanara, cu parul roscat. O intreaba ceva apoi se intoarce la mine. Imi prinde din nou mana in a lui si mergem spre niste scari reci. Dupa ce am urcat mai multe trepte, ne oprim la etajul 4 cred. Ne indreptam spre una dintre usile albe, dar nu stiu spre care. Dupa una dintre ele e mama mea. Ne oprim in fata uneia cu numarul 214 pe ea, dar nu deschidem. La cativa pasi distanta vad un baiat stand pe un scaun. Isi tine capul plecat, in maini. E imbracat cu niste haine negre si are parul de aceiasi culoare. Ignor vocea blanda acum, a lui Harry, si merg spre el. Chiar daca nu se uita la mine pot sa-mi imaginez ochii lui caprui si calzi. Vad tatuajele de pe bratele lui si acum nu mai e loc de indoiala. Zayn e aici. Cand ajung aproape de el isi ridica capul si cand ma vede se indreapta spre mine. Imi grabesc pasii si sar in bratele sale, izbindu-mi capul de pieptul sau lat. Ma strange , de parca nu ar vrea sa-mi mai dea niciodata drumul. Nici nu vreau sa-mi dea. Daca mama...daca si ea ne v-a parasi, el e tot ce mai am.

La multi ani tuturor!