Forever friends - A Harry Styles Fan-Fiction

Capitolul 8

-Cum mi-ai zis? mă întreabă și cred că e puțin...nervos. Da...Harry Styles nu trebuie insultat! Mă lași ?!

-Neața și ție! îi răspund amuzată.

-Mă iei de prost acum?

-Nu domnule!

-Te joci cu focul Carver!

-O, dar vai...Mi-e atât de frică! îi zic și îmi ridic mâinile în aer dramatic. Chiar trebuie să o sun pe Cara.

Îmi zâmbește cald, apoi se trântește pe spate și își acoperă fața cu perna. Se pare că telefonul meu s-a ascuns și nu vrea să mai vină înapoi. Și acum ce? Trebuie să îl caut? Nici gând! Probabil Harry l-a ajutat să "fugă".

Dupa un joc cam lung, mi-am gasit telefonul si am apelat-o pe Cara. Normal ca a trebuit sa o mai sun odata, pentru ca ea se crede printesa lumii si apelurile mele sunt ceasul ei desteptator.

-Ce? imi tipa o voce ragusita prin telefon. Dormea. Ei bine, cineva trebuia sa o trezeasca si avea de ales intre mine si dictatorul de frate-sau.

-Trezirea!

-Mai lasa-ma 5 minutele! se plange si imi imaginez fata ei de caine plouat.

-Te-am sunat doar sa te intreb cum a mers ancheta de aseara.

-Nu a fost aici. Cat noroc pe mine, nu? imi zice si o aud razand.

-Da !

-Harry mai intreaba de mine?

-Hai ma ca nu are nimic cu tine !

-Nuu,  eu nici nu ma gandeam la asta ! imi zice sarcastica.

-Inceteaza !

-Bine, bine! Acum ma lasi sa dorm?

-Betivo, soptesc mai mult pentru mine si nu sunt sigura daca m-a auzit.

-Te-am auzit !

-Esti proasta, medicamente ! ii raspund si rad.

Dupa ce am inchis am mers si am mancat niste cereale, apoi m-am intors la Harry, care, de cand am plecat eu nu a fost in stare sa se trezeasca.

La ce ma asteptam?! Doar sunt prietenii mei cei mai buni. Un lenes misterios, o betiva fara care viata ar fi al dracului de plictisitoare si trista, o tipa timida care are cei mai frumosi si sinceri ochi verzi-albastrui, si, o tipa impulsiva, amuzanta si putin ciudata. Dar pentru mine sunt perfecti si nu cred ca i-as putea inlocui cu altceva. Uneori ma intreb daca ii merit. Si drama vietii mele isi continua episoadele telenovelei...Sunt de rahat. Nu ca nu as fi auzit aceste lucruri de la altii, dar cateodata imi dau si eu seama.

-Ti-ai sunat secretara, love? ma intreaba Harry sarcastic.

-Inceteaza si tu, sau mergi acasa!

-Eu nu mai plec niciunde. Ultima oara cand te-am lasat cu una dintre ele, aproape ai intrat in coma.

-Sti, cand a plecat Zayn m-am bucurat ca o sa raman cu tine si o sa ne distram, dar am gresit. Cine esti? Harry pe care il cunosc eu ar fi trecut peste si m-ar fi facut sa rad, nu sa ma simt asa de vinovata, de parca am comis o crima...Nu te mai cunosc! Adica ai fost dintotdeauna badaran, dar acum te ascunzi, esti mereu ocupat si tacut. Doar...pleaca! i-am zis si vocea mea s-a spart. Nici nu stiu de ce am reactionat asa. Poate ca s-au intamplat toate deodata. Cum eu stateam in picioare aproape de usa,m-am sprijinit putin de peretele din spatele meu. L-am vazut ridicandu-se si venind spre mine cu bratele pe langa corp.

-Lou...imi zicea asa cand incerca sa ma linisteasca mai demult. Adica nu asa demult. Ochii lui verzi si mari aratau teama si regrete.

 -Nuu...doar...las-o asa, ii raspund sec si vreau sa trec spre dulap, dar o pereche de brate ma opreste si imi lipeste spatele de peretele rece cu putere. Cineva nu stie sa piarda o cearta. Hmm... Ii evit privirea pentru ca stiu ca as pierde, dar pot sa-i simt furia asupra mea.

-Uita-te la mine! imi ordona si ma stange de umerii, impingandu-ma si mai tare in zid. Stiu ca pot  rezista unei "discutii" Harry-Maya, dar acum mi-e cam frica.

Trebuia sa te dai tu desteapta, Carver! imi spun si regret ca am reactionat asa mai inainte. Sau poate ca nu... Inca ii evitam privirea si nu stiu de ce, dar cred ca mintea mea bolnava vrea sa vada cat de departe poate sa mearga cu asta.

-Uita-te dracului la mine! Nici sa nu te gandesti sa faci pe scorpia cu mine! striga plin de ura si mainile sale devin din ce in ce mai stranse, exact ca un sarpe care isi sufoca prada. Fara sa imi dau seama, ochii mei se umplu de lacrimi si simt cateva picaturi cazand peste obrajii mei reci. Imi ridic fata si intalnesc niste ochi care imi supravegheaza miscarile. La dracu' ! Privirea dura se transforma in una usor panicata si ochii i se umezesc, dar lacrimile se usuca rapid. Eu...eu...-

Vocea i se pierde si isi apleaca privirea. Ii parea rau. Si mie imi parea, pana la urma totul a inceput din cauza mea. Fara sa fiu stapana pe miscarile mele m-am desprins de perete. Orgoliul meu era dat dracu' , dar acum chiar nu aveam timp de rahaturi de genul. Aveam nevoie de pieptul sau cald, bratele sale in jurul meu si vocea lui blanda care sa-mi spuna ca totul o sa fie bine, chiar daca amandoi stim ca nu o sa fie. Aveam nevoie de el, cum un dependent are nevoie de doza zilnica, doza care il face sa supravietuiasca. Asta devenise el pentru mine. Un drog cu care ma obisnuisem si a carui prezenta devenise parte din rutina. Imi facea rau din atatea privinte, dar umplea goluri din sufletul meu. Acum bratele mele ii strangeau puternic abdomenul si capul meu cazuse in scobitura gatului sau. Vroiam sa ii spun ca imi pare rau, dar cum am mai zis, orgoliul meu...

-Imi pare rau, soptesc impotriva vointei mele. Chiar imi pare. Pana la urma ii inteleg grija. Si venind vorba de tipi protectivi...telefonul meu a luat-o razna din cauza dragului de Zayn care, probabil, a sunat la FBI, CSI si orice alta institutie, pentru a da de mine, vie sau moarta. Nu merita tot ce ii fac. Adica el a facut atatea sacrificii pentru mine si eu nu sunt in stare sa-i raspund la un nenorocit de apel, sa stie ca sunt in viata. Felicitari mie! Ar trebui sa primesc un premiu pentru cat de ratata sunt.

-Totul o sa fie bine! In plus, toata lumea stie ca e doar vina ta, imi zice si rade. Cred ca n-am subliniat decat de vreo 7 ori ca rasul al e cel mai frumos sunet posibil.

***

Dupa o cearta de 30 de minute cu fratele meu, un dus si o alta cearta cu Harry, am decis sa iesim. I-am reprosat lui Harry acum ceva timp ca nu mi-a facut cunostinta cu prietenii lui, si l-am intrebat daca ii e rusine cu mine. A zis ca o sa imi arate el cat de rusine ii e cu mine. A da...normal ca mi-a zis ca prietenii lui nu sunt genul meu si ca cel mai probabil nu o sa-i plac. Asta ramane de vazut domnule Styles !

Dupa ce a parcat masina in ceea ce parea  parcarea unui hotel, Harry a coborat si a venit sa-mi deschida usa. Acum, daca stau sa ma uit mai bine, nu cred ca e un hotel...e o casa. Ce mama- Trebuie sa mai mentionez faptul ca e imensa? Pana si gradina lor e mai mare decat terenul pe care se afla intreaga mea casa ! Cred ca arat cam socata, si, pot sa jur ca gura mea e usor intredeschisa, pentru ca Harry pare ca se distreaza de minune pe seama mea.

-Si asta e...? intreb usor nesigura de locul in care ne aflam.

-Pai...asta e...casa mea, imi raspunde simplu si cred ca o sa-l plesnesc.

-Asta nu se numeste casa ! Ai auzit vreodata de cuvantul palat?

-Fi serioasa. Nu e chiar asa de mare. Cred ca cineva are nevoie de un medic oftalmolog si nu e vorba despre mine !

-Cate degete am ridicate? il intreb in gluma cu mana dreapta in aer.

-Poti sa incetezi?

-Nu ma contrazice, ca te trosnesc ! ii raspund rapid. Fata lui se lumineaza si rasul lui umple linistea apasatoare a noptii.

-Deci, mai astept sa te holbezi la toata sau mergem ?

Nu ii raspund, dar pumnul meu face contact cu umarul sau. Abia dupa ce am vazut ca nici macar nu l-am clintit, mi-am dat seama ca nu ar fi trebuit sa fac asta, fiindca singura persoana pe care am ranit-o, am fost eu. Sunt geniala !