Vântul îmi răsfira tot parul aducandu-mi-l în ochi și în gură , astfel deranjându-ma enorm.
Patch insistase sa mai rămânem puțin afară pentru a cerceta meticulos motorul mașinii negre. Era atât de curios încât simțeam înlăuntrul meu enervare,dar și simpatie.
Când deschise capota un fluierat lung îi ieșise printre buze.
-Frumos ce mi-e dat sa văd, a spus plin de admirație. O minunăție!
-Oh haide!, motorul Mustangului meu e mult mai interesant, m-am răstit la el clăntănind din dinți. Făcea remarcile acelea numai pentru scopul de a mă scoate din pepeni. În niciun caz nu aveam de gând să-i dau satisfacția.
-Eu Tia-si lauda și ție mașina dacă M-ai lasa macar s-o ating.
Stăzile vuiau de zgomotul claxoanelor și al circulației rutiere, iar vântul bătea cu putere.
-Oh tu sa taci! Ai condus-o o singura data și e îndeajuns, am răspuns cu un zâmbet imens pe fata.
El a lăsat capota jos privindu-mă jucăuș.
-Nu e niciodată îndeajuns micuțo, a zis trântind capota și indreptandu-se spre mine.
-Șiiii....unde vrei sa mergem, mi-a zis intorcându-se in direcția mea,la cam juma'de metru și întinzând mana lui plină de cicatrici spre a mea -care era de 2 ori mai mică și mai firava ca a lui- pentru a-i da cheia mașinii.
-Nu tre sa stăm și sa o așteptăm pe Julia?, i-am zis intinzandu-i mâna și lăsând ca obiectul sa-i cada in palme zâmbindu-i cu cel mai nesimțit zâmbet pe care îl aveam.
-Chiar credeai ca o sa stăm 4 ore , sau mai mult închiși într-o mașina? , mi-a răspuns pe un ton de uimire prefacuta și cu o sprânceană ușor ridicata.
-Așa speram , am zis făcând semn cu bărbia către cartea groasa învelită în piele neagra care încăpea cu greu în geanta mea cumpărată de la reduceri acum o luna.Speram sa aflu ceva despre război.
I-am văzut atunci chipul cum I se întunecă instant. Ochii aceia plini de viața , de un albastru superb, s-au transformat in fata mea in unii nesiguri și extrem de abătuți.
-Corty...doar...doar încerca sa te prefaci ca nu ne-ar afecta .... măcar pentru un timp. Îți promit ca îmi voi da toată silință sa te salvez. Pe tine și e sora mea. Doar ...
Vorbea pe un ton jos, chiar șoptit de parcă tot ce-mi zicea era doar secretul nostru. Dar defapt chiar așa și era... putini știau de război. Cuvintele lui au rămas in aer, pierdute in mintea sa.
-Dar nu știm când o sa vina, nu știm cum sa ne apărăm ! Am ridicat puțin tonul fiind conștientă ca nu ajuta cu absolut nimic. Nu sunt pregătită să-i fac fata,tata l-a trimis în cârcă mea și nu știu ce sa fac, am strigat acoperind claxoanele simțind cum tot stresul mă invadează cât ai bate din palme și ochii începeau sa mă usture.
Era nedrept sa îmi ceara asta. Eu trebuia sa salvez de una singura tot, și el avea tupeul sa vina sa îmi spună sa na las bătută . Ca lumea nu poate fii salvata. Asta insinua. Era nedrept...sau poate nu?
-Mi-e frica , am bolborosit deabea auzit închizând ochii și pierzandu-mi stăpânirea de sine lăsând o lacrima firavă mi se rostogoli pe obrazul biciuit de vant uzându-mi fata. Voiam sa dispar în secunda 2 , undeva unde nu mi-ar fi atât de rușine sa plâng. Mai plansesem, singura într-un coț întunecat și răcoros varsandu-mi furia pe mine însămi. Eram gata sa plec la adăpostul privirilor oamenilor care mi-ar fi ieșit în ajutor , intrebandu-ma ce s-a intamplat, dar am simțit 2 mâini calde strecurandu-se după talia mea și tragandu-ma foarte aproape de de un corp masiv și călduros ce mirosea a săpun și a ulei de mașină.
